ICCJ. Decizia nr. 7826/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7826
Dosar nr. 3464/46/200.
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2007
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la 22 martie 2005, reclamanţii A.A., A.C.M. şi A.B. au formulat o contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 73 din 14 februarie 2005 emisă de Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Vâlcea.
S-a solicitat anularea dispoziţiei prin care s-a respins cererea lor de restituire în natură a imobilului situat în judeţul Vâlcea, formulată de A.E., autorul lor, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea contestaţiei şi a formulat totodată o cerere reconvenţională prin care a solicitat ca în cazul admiterii acţiunii şi restituirii în natură a imobilului, să fie obligaţi reclamanţii la plata sumei de 953.518.653 lei reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor şi investiţiilor aduse imobilului.
Reclamanţii au formulat şi ei o cerere reconvenţională la pretenţiile pârâtei solicitând obligarea acesteia la contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului în perioada 14 iunie 2002-14 iunie 2005 de 900.000.000 lei şi să se constate intervenită compensaţia între cele două debite.
În cauză s-a dispus la 27 septembrie 2005 introducerea în proces în calitate de pârât a Consiliului judeţean Vâlcea, urmare punerii în aplicare a HG nr. 867 din 16 august 2002 privind trecerea unor imobile din domeniul
privat al statului şi administrarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei în domeniul public al judeţelor. Urmare acestui act normativ pârâta a predat imobilul în litigiu către Consiliul judeţean Vâlcea, acest imobil rămânând numai în folosinţa pârâtei.
Prin sentinţa civilă nr. 338 din 26 mai 2006 Tribunalul Vâlcea a admis contestaţia, a anulat dispoziţia nr. 73 din 14 februarie 2005 şi a obligat pe pârâta Direcţia de sănătate Publică Vâlcea să emită o nouă dispoziţie, prin care să restituie în natură imobilul.
Au fost respinse cererile reconvenţională a pârâtei şi de pretenţii a reclamanţilor.
Acţiunea a fost respinsă faţă de Consiliul judeţean Vâlcea.
În motivarea acestei sentinţe instanţa a reţinut că prin dispoziţia nr. 73/2005 Direcţia de Sănătate Publică Vrancea a respins notificarea reclamanţilor pentru că aceştia nu au calitatea de persoane îndreptăţite, conform art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, pentru că nu există identitate între fostul proprietar şi autorul reclamanţilor, numitul R.O.S., pentru că nu există identitate între semnătura prin care s-a cumpărat imobilul şi semnătura din testamentul olograf al lui R.O.S. şi nu s-a dovedit că imobilul a aparţinut lui R.S.
S-a constatat că această dispoziţie este ilegală deoarece A.E. este persoană îndreptăţită să revendice imobilul ce a aparţinut lui R.O.S.
Astfel s-a constatat că prin actul de vânzare–cumpărare din 8 aprilie 1933 R.O.S. a cumpărat imobilul de la E. şi M.T.
Imobilul a fost naţionalizat prin Decretul 92/1950 în ale cărui anexe figurează ca aparţinând lui S.O.
Împrejurarea că este vorba de una şi aceeaşi persoană, neexistând deosebiri între R.O.S. şi S.O. rezultă, s-a arătat în considerentele sentinţei, din diferitele acte încheiate pe parcursul vieţii, când acesta şi-a declinat identitatea folosind în mod divers asocierea dintre numele şi prenumele sale: R.O.S., R.S., S.O.R. şi, în ultima parte a vieţii, S.O.
S-a mai constatat ca dovedită succesiunea lui S.O. în persoana C.S. (certificat de moştenitor nr. 1111 din 19 octombrie 1981), apoi în persoana lui A.E. la decesul C.S. (certificat de moştenitor nr. 2010 din 28 decembrie 1990).
Pe A.E. l-au moştenit, la decesul acestuia survenit la 27 martie 2002, reclamanţii din prezenta cauză (certificat de moştenitor nr. 60 din 16 mai 2002).
Identitatea dintre imobilul cumpărat în 1933 de R.O.S. şi imobilul revendicat de reclamanţi şi deţinut de pârâta Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea a fost constatată de expertul C.M.C., imobil situat în Râmnicu Vâlcea.
Instanţa a constatat că revendicarea în natură este îndreptăţită iar cererile de despăgubiri formulate de părţi una împotriva celeilalte au fost considerate inadmisibilă şi respectiv, nefondată în cadrul revendicării întemeiate pe Legea nr. 10/2001. În acest sens s-a reţinut că potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire, libere de orice sarcini.
În raport de împrejurarea că apartenenţa imobilului la Consiliul judeţean Vâlcea nu a fost atestată printr-un act normativ şi entitatea îndreptăţită să rezolve notificarea fiind pârâta care îl foloseşte, şi care s-a pronunţat prin dispoziţia atacată, s-a considerat că pârâtul Consiliul judeţean Vâlcea nu are calitate procesuală pasivă.
Curtea de Apel Piteşti prin Decizia nr. 49 A din 19 februarie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 388/2006 de pârâta devenită între timp Autoritatea de Sănătate Publică Vâlcea.
Instanţa de apel a constatat nefondate criticile formulate de apelantă în raport de acestea constatând că instanţa de fond a făcut o temeinică şi corectă apreciere a probelor administrate.
Aceste probe au fost completate şi în apel, prin declaraţii de martor care au confirmat folosirea de către fostul proprietar a mai multor variaţii ale numelor sale, acesta fiind urmărit şi arestat de regimul comunist care i-a şi confiscat bunurile.
Instanţa a constatat că deşi apelanta a contestat identitatea autorului persoanei care a revendicat imobilul cu proprietarul acestuia, nu s-a făcut o dovadă concretă de către apelantă în sensul că descendent al titularului contractului de proprietate ar fi o altă persoană concretă, pentru a putea opune această situaţie cererii de revendicare.
Împotriva deciziei curţii de apel pârâta Autoritatea de Sănătate Publică Vâlcea a formulat în termen legal recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În fapt recurenta a criticat hotărârea pentru că a fost dată cu aplicarea greşită a legii, reluând motivele formulate în apel.
Astfel s-a considerat că s-a aplicat greşit art. 4 din Legea nr. 10/2001, în cauză fiind în mod neîntemeiat consideraţi moştenitorii lui S.O. îndreptăţiţi să revendice imobilul proprietatea lui R.O.S.
S-a criticat faptul că instanţa nu a motivat de ce a considerat dovedită identitatea dintre această din urmă persoană şi autorul reclamanţilor, iniţiala O. putând însemna şi alte prenume ca de pildă O.V.
S-a arătat că s-a interpretat greşit raportul de expertiză din acesta nerezultând identitatea dintre imobilul deţinut de pârâtă şi cel cumpărat de R.O.S.
S-a criticat modul în care s-au administrat probele şi s-au exprimat îndoieli cu privire la credibilitatea declaraţiei martorului audiat de instanţa de apel.
Intimaţii-reclamanţi au invocat excepţia nulităţii recursului faţă de împrejurarea că motivele de fapt nu se încadrează în temeiul de drept invocat şi, ca urmare, recursul este de fapt nemotivat.
Recurenta şi-a întemeiat în drept recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. detaliind în cadrul motivării elementele de fapt care au condus la concluzia pârâtei că Decizia atacată este dată cu aplicarea greşită a legii, invocând şi dispoziţia apreciată a fi fost greşit aplicată, art. 4 din Legea nr. 10/2001.
În raport de această situaţie şi văzând conţinutul cererii de recurs se constată că în privinţa acestuia nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 306 C. proc. civ. pentru a constata că recursul este nul, împrejurare faţă de care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins această excepţie ca nefondată.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate Înalta Curte a constatat că Decizia este legală şi temeinică şi a respins recursul pentru următoarele considerente:
Potrivit criticilor de fapt recursul vizează teza a II-a a motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 şi anume hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, prin interpretarea greşită dată de instanţă textului de lege, în speţă art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în raport de situaţia de fapt constatată în cauză.
Potrivit art. 4 alin. (2) de prevederile Legii nr. 10/2001 beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Acest text a fost corect aplicat de instanţa de fond, soluţie confirmată de instanţa de apel, motivat de împrejurarea că reclamanţii au dovedit calitatea de moştenitori ai lui A.E., persoana care a notificat cu cerere de revendicare în natură pe pârâtă, în calitatea acestuia de succesor al fostului proprietar.
Discuţia principală în cauză, legată şi de motivele de respingere a notificării, au vizat poziţia constantă în proces a pârâtei care a susţinut că nu există identitate între R.O.S., proprietarul imobilului cumpărat prin act autentic în 1933 şi S.O., reclamanţii dovedind că au ascendent în această persoană şi nu în R.O.S.
S-a mai invocat lipsa de identificare a imobilului, imobilul deţinut de pârâtă, cu titlu de folosinţă, nefiind cel pentru care s-a invocat actul de proprietate.
În primul rând este de remarcat că deşi se critică considerentele atât ale instanţei de fond cât şi ale instanţei de apel care a suplimentat probele în ideea risipirii îndoielilor cu privire la identitatea imobilului şi a proprietarului acestuia, recurenta nu şi-a putut întemeia criticile pe probe care să susţină o altă situaţie de fapt decât cea stabilită, argumentat, de cele două instanţe.
Sub acest aspect în mod corect instanţa de apel a reţinut că pârâta nu a putut prezenta probe pentru identificarea unei alte persoane cu numele de S.O., astfel încât faptul negativ pretins să poată fi identificat prin dovedirea unui fapt pozitiv contrar.
Pe de altă parte este de constatat că o critică care se referă la o greşeală gravă întemeiată pe o apreciere eronată a probelor administrate nu mai poate fi primită după intrarea în vigoare a OUG nr. 138/2000 care a abrogat pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. care prevedea un atare motiv de recurs.
Cât priveşte criticile referitoare la modalitatea administrării probelor în instanţa de apel acestea exced, în mod egal, motivele pentru care se poate declara recurs, aşa cum sunt ele menţionate limitativ de textul în vigoare al art. 304 C. proc. civ., text care prevede modificarea şi casarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate.
Pentru considerentele mai sus arătate şi văzând dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii-contestatori A.A., A.B., A.C.M.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea de Sănătate Publică Vâlcea împotriva deciziei nr. 49/A din 19 februarie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7840/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 7825/2007. Civil → |
|---|
