ICCJ. Decizia nr. 8286/2007. Civil
| Comentarii |
|
La 3 iunie 2005 reclamantele G.A.V. și V.A. au chemat în judecată pârâții Consiliul local al municipiului Mangalia, Municipiul Mangalia, Primarul Municipiului Mangalia, Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Constanța și C.N.C.F. C.F.R. SA, sucursala regională CF Constanța solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să-i oblige pe pârâți să emită o decizie/dispoziție motivată prin care să dispună restituirea în natură a unui teren în suprafață de 651 mp situat în Mangalia cartier Nord, parcela 209 sau să li se acorde măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri bănești calculate la valoarea de circulație a nemișcătorului.
în motivarea acțiunii reclamantele au arătat că terenul în litigiu a fost dobândit de tatăl lor V.E., decedat la 11 noiembrie 1968, ale cărui moștenitoare sunt, printr-un contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 280 din 24 septembrie 1935 de către Judecătoria Mangalia și transcris la grefa Tribunalului Constanța sub nr. 5814/1935 și că terenul a intrat în proprietatea statului fără nici un titlu. Au mai arătat că au trimis o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 la data de 27 iulie 2001 Primăriei Municipiului Mangalia, că această notificare a fost trimisă de mai multe ori C.N.C.F.R. C.F.R. SA, sucursala Regională CF Constanța, că această companie cât și primăria nu recunosc că dețin terenul și că au făcut numeroase demersuri pentru identificarea nemișcătorului și a persoanei juridice deținătoare deși această obligație îi revenea Primăriei Municipiului Mangalia potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001. Totodată au precizat că în prezent terenul este ocupat de linii CFR astfel cum rezultă din mai multe adrese ale SC P. SA Constanța și ale Primăriei Municipiului Mangalia.
Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința civilă nr. 2456 din 28 noiembrie 2006 a admis acțiunea formulată de reclamante împotriva primarului municipiului Mangalia și a Municipiului Mangalia prin primar pe care i-a obligat să emită o decizie/dispoziție motivată prin care să soluționeze notificarea trimisă de cele în cauză în temeiul Legii nr. 10/2001 cu referire la terenul în suprafață de 651 mp situat în orașul Mangalia. A respins acțiunea introdusă împotriva celorlalți pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive cât și cererea de obligare a tuturor pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale prin decizia nr. 168/c din 16 mai 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul Mangalia prin primar și de primarul Municipiului Mangalia împotriva sentinței instanței de fond. A obligat pe apelanți la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatele reclamante.
Pentru a hotărî astfel ambele instanțe au reținut în esență că terenul în litigiu este deținut de unitatea administrativ teritorială, respectiv de Municipiul Mangalia, că primarul acestei localități era obligat să se pronunțe asupra notificării prin decizie/dispoziție motivată în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, potrivit art. 25 alin. (1) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată și că deși au trecut peste 5 ani de când reclamantele au trimis notificarea nu au primit nici un răspuns referitor la cererea lor de restituire în natură a nemișcătorului. Totodată instanța de control judiciar a mai reținut că deși terenul în litigiu este străbătut în zona centrală și pe toată lungimea lui de calea ferată Mangalia-Constanța această împrejurare nu poate conduce la concluzia că obligația rezolvării notificării ar aparține C.N.C.F.R. C.F.R. SA, sucursala regională CF Constanța, întrucât dreptul de proprietate asupra nemișcătorului nu a ieșit din patrimoniul unității administrativ teritoriale apelanții nefăcând dovada că s-au determinat limitele concrete ale zonei de protecție aferentă căii ferate în condițiile art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 12/1998 și nici că terenul aferent zonei de siguranță prevăzute în alin. (2) al aceluiași articol a fost expropriat pentru a se putea reține că dreptul de proprietate asupra terenului ar aparține statului.
împotriva ultimei hotărâri pronunțate în cauză pârâții Primarul municipiului Mangalia și Municipiul Mangalia prin primar au declarat, în termen, recursul de față, în motivarea căruia au arătat următoarele:
- instanța a stabilit în mod greșit unitatea deținătoare a bunului în litigiu.
- la pronunțarea deciziei nu s-a avut în vedere legislația în vigoare aplicabilă bunurilor ce aparțin domeniului public al statului și sunt administrate de C.N.C.F. C.F.R. SA, respectiv art. 9 alin. (1), art. 11 alin. (1), art. 29 și art. 49 din O.U.G. nr. 12/1998 republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții potrivit cărora Municipiul Mangalia nu poate fi deținător al nemișcătorului în litigiu.
- obligația de a emite dispoziția/decizia motivată a fost stabilită în sarcina Municipiului Mangalia cu încălcarea prin art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Deși recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea lor doar în motivul prevăzut de pct. 9 al articolului respectiv.
Intimatele reclamante cât și intimații pârâți au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. în plus intimatele reclamante au solicitat în principal anularea recursului ca nemotivat, cerere neîntemeiată întrucât cererea de recurs, depusă în termen, cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor [art. 301 art. 302/1 lit. c), art. 303 și art. 306 C. proc. civ.].
Recursul este întemeiat.
Pentru identificarea și localizarea terenului cât și a persoanei juridice deținătoare instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize tehnice de către ing. D.G.
Potrivit expertizei tehnice terenul cumpărat de autorul intimatelor reclamante la 24 septembrie 1935 se găsește în partea de nord a Municipiului Mangalia, în fostul careu al demobilizaților, în spatele blocului B 49 și al garajelor aferente are o lungime de 30 ml și o lățime de 21,7 ml și nu este ocupat de nici o construcție, însă este străbătut prin zona centrală și pe toată lungimea lui de calea ferată Mangalia-Constanța.
Constatările expertului tehnic sunt confirmate de adresele nr. 1512 din 4 octombrie 1999 și nr. 547 din 19 aprilie 2005 ale SC P. SA Constanța cât și de adresele nr. 18035 din 23 octombrie 2002, nr. 22937 din 23 iunie 2004 și nr. 10761 din 5 aprilie 2005 al Primăriei Municipiului Mangalia.
Potrivit art. I pct. 10 din Lista anexă a Legii nr. 213/1998 domeniul public al statului este alcătuit, printre altele, din infrastructura căilor ferate, inclusiv tunelele și lucrările de artă.
Infrastructura feroviară se compune din liniile ferate de circulație, terenul aferent pe care sunt construite precum și terenurile situate de o parte și de alta a axei căii ferate care constituie zona de siguranță a infrastructurii feroviare [art. 11 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 12/1998 republicată, cu modificările și completările ulterioare].
Zona de siguranță a infrastructurii feroviare cuprinde fâșiile de teren, cu limita de 20 m fiecare situate de o parte și de alta a axei căii ferate necesare pentru amplasarea instalațiilor de semnalizare și de siguranța circulației și a celorlalte instalații de conducere operativă a circulației terenurilor precum și a instalațiilor și lucrărilor de protecție a mediului [art. 29 alin. (2)].
Regimul juridic al dreptului de proprietate publică este reglementat de art. 136 din Constituție, art. 5 alin. (1), art. 11 și art. 12 din Legea nr. 213/1998.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 213/1998 statul sau unitatea administrativ- teritorială exercită posesia, folosința și dispoziția asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public, în limitele și condițiile legii.
Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Ele pot fi date, după caz, în administrarea regiilor autonome, a prefecturilor, a autorităților administrației publice centrale și locale, a altor instituții publice de interes național, județean sau local. De asemenea ele pot fi concesionate sau închiriate, ori date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică.
Titularul dreptului de administrație poate să posede, să folosească bunul și să dispună de acesta, în condițiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare.
Potrivit art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 12/1998 republicată, administrarea infrastructurii feroviare, proprietate publică se asigură de către C.N.C.F. C.F.R. SA.
Prin persoana juridică deținătoare sau entitate investită cu soluționarea notificărilor în sensul Legii nr. 10/2001 se înțelege acea persoană care are puterea și competența de a dispune de bunul imobil pentru care se solicită măsuri reparatorii, indiferent dacă este regie autonomă, societate comercială sau instituție publică.
Cu alte cuvinte, în sensul Legii nr. 10/2001 unitate deținătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, prefectură sau orice altă instituție publică), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său bunul respectiv (regie autonomă, societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste).
Terenul în litigiu făcând parte în prezent din infrastructura căilor ferate aparține domeniului public al statului, infrastructura feroviară ce este administrată de C.N.C.F. C.F.R. SA fără ca bunul respectiv să fie înregistrat în patrimoniul acestei companii naționale.
în aceste condiții numai cu încălcarea drepturilor legale menționate mai sus au putut instanța de fond și cea de apel să rețină că Municipiul Mangalia are calitatea de persoană juridică deținătoare a bunului în litigiu și ca o consecință a acestui fapt să-l oblige pe primarul localității respective să emită decizia/dispoziția motivată prin care să rezolve notificarea intimatelor reclamante.
Calitatea de persoană juridică deținătoare nu o poate avea nici C.N.C.F. C.F.R. SA întrucât aceasta nu exercita, în numele statului, dreptul de proprietate publică și nici nu are înregistrat bunul în litigiu în patrimoniul ei.
Potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954 statul este persoana juridică în raporturile cu care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. El participa în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop.
Totodată conform art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998 în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra unui bun statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor, iar unitățile administrativ teritoriale de către consiliile județene, de Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile locale care dau mandat scris, în fiecare caz, președintelui consiliului județean sau primarului.
Ca atare, calitatea de persoană juridică deținătoare a bunului imobil în litigiu o are Ministerul Economiei și Finanțelor ca reprezentant al Statului Român și nu Municipiul Mangalia.
în raport de cele arătate înalta Curte a admis recursul și a modificat decizia atacată în sensul admiterii apelului declarat de aceiași pârâți împotriva sentinței instanței de fond, schimbării în parte a acestei sentințe și obligării recurenților-pârâți să înainteze notificarea intimatelor-reclamante împreună cu întreaga documentație Ministerului Economiei și Finanțelor, ca reprezentant al Statului Român pentru parcurgerea procedurii administrative prealabilă și obligatorie potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Totodată a menținut restul dispozițiilor sentinței instanței de fond.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6111/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 828/2007. Civil → |
|---|
