ICCJ. Decizia nr. 21/2008. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 21
Dosar nr. 1493/40/2008
Şedinţa publică din 6 ianuarie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 17 martie 2008, P.E. şi C.D., asistenţi judiciari în cadrul Tribunalului Botoşani, au solicitat instanţei, în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, Tribunalul Botoşani, Curtea de Apel Suceava, Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, obligarea pârâţilor la calcularea şi plata unei despăgubiri egale cu diferenţele salariale echivalente cu sporul de fidelitate de 5% din indemnizaţia brută lunară pentru perioada 1 martie 2005-31 martie 2005 şi respectiv de 15% din indemnizaţia lunară brută de la 1 aprilie 2006 şi până la încetarea stării de discriminare, în cuantum actualizat cu indicele de inflaţie, de la data scadenţei fiecărei sume, până la data plăţii.
Reclamanţii au cerut totodată, obligarea Ministerului Finanţelor şi Economiei de a pune la dispoziţie fondurile necesare achitării sumelor solicitate.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Botoşani, secţia civilă, prin sentinţa nr. 711 din 7 mai 2008, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor, a admis acţiunea şi i-a obligat pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Botoşani să plătească reclamantelor o despăgubire egală cu sporul de fidelitate de 5% din indemnizaţia brută lunară pentru perioada 1 martie 2005 - 31 martie 2006 şi respectiv 15% din indemnizaţia brută lunară pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie 2006 şi până la încetarea stării de discriminare, despăgubire ce va fi actualizată în funcţie de indicii de inflaţie, începând cu data scadenţei fiecărei sume în parte, până la data plăţii efective.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 5 raportat la art. 6 C. muncii, este interzis în mod expres de lege orice tratament diferenţia al asistenţilor judiciari sub pretextul îndeplinirii funcţiei sub forma unor mandate determinate.
Aceste prevederi, se mai arată, reprezintă transpunerea în dreptul intern a dispoziţiilor dreptului comunitar prioritar.
Tot astfel, s-a mai reţinut că acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 C. muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen legal atât Ministerul Justiţiei cât şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin D.G.F.P. Botoşani, ambii recurenţi fundamentându-şi calea extraordinară de atac pe temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ.
Se constată competenţa Curţii de Apel Suceava, în soluţionarea recursurilor de faţă, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. I alin. (1) şi (2) al OUG nr. 75 din 11 iunie 2008, cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit OUG nr. 27/2006, privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007 . . ., precum şi potrivit OG nr. 8/2007, privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei . . . , sunt soluţionate în primă instanţă, de curţile de apel.
Recursul împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curţile de apel, se judecă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Ca atare, prin aceste dispoziţii legale, s-a derogat de la dreptul comun, numai în privinţa drepturilor salariale reglementate prin OUG nr. 27/2006 şi OG nr. 8/2007, iar nu şi cu privire la drepturi salariale reglementate prin alte acte normative.
Cum reclamantele solicită prin cererea principală obligarea pârâţilor la plata unor diferenţe salariale, echivalente cu sporul de fidelitate de 5% din indemnizaţia lunară brută, pentru perioada 1 martie 2005-31 martie 2006, când erau salarizate în baza unor alte acte normative (a se vedea OUG nr. 177/2002 şi OUG nr. 123/2003), cererea nu poate urma competenţa materială specială instituită prin OUG nr. 75/2008.
Cât priveşte capătul doi de cerere, acesta urmează regula instituită prin dispoziţiile art. 17 C. proc. civ.
În considerarea celor ce preced, cum în speţă rămân aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (3) C. proc. civ., cauza va fi trimisă Curţii de Apel Suceava, cu precizarea că hotărârea de faţă constituie în acelaşi timp atât declinator cât şi regulator de competenţă, fiind astfel obligatorie pentru instanţa în favoarea căreia s-a stabilit competenţa soluţionării recursurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Declină în favoarea Curţii de Apel Suceava competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva sentinţei civile nr. 711 din 7 mai 2008 a Tribunalului Botoşani, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2335/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1813/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
