ICCJ. Decizia nr. 5719/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5719
Dosar nr. 37654/3/200.
Şedinţa publică din 10 iunie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 1 noiembrie 2006 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V a civilă, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în Belgia, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtei N.I.C.
În motivarea cererii, s-a arătat că la 1 iunie 2006 pârâta a fost returnată din Belgia, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin HG nr. 825/1995, publicată în M.Of. nr. 241/1995.
În motivarea cererii, s-au invocat dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, potrivit cărora, se poate dispune restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, prin sentinţa civilă nr. 361 din 13 martie 2007, a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie, solicitată de reclamantă, vine în contradicţie cu reglementările europene, respectiv cu Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2004/38/CE. Potrivit art. 6 alin. (1) din Directivă, dreptul de şedere pe teritoriul altui stat, membru al UE este reglementat pentru o perioadă de cel mult 3 ani, fără vreo condiţie sau formalitate, în afara cerinţei de a deţine o carte de identitate valabilă sau un paşaport valabil.
Limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români în teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene, după data de 1 ianuarie 2007, poate fi dispusă doar din raţiuni de ordine publică, securitate naţională ori sănătate publică, iar reclamanta nu a depus la dosar nici o dovadă în acest sens.
Apelul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 4 A pronunţată la data de 25 ianuarie 2008.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că dreptul la liberă circulaţie în ţară şi în străinătate este garantat prin art. 2 din Protocolul Adiţional nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Acest drept suportă anumite restricţii, reglementate de acelaşi document internaţional, cerinţele limitărilor referindu-se la prevederea lor de către lege, la existenţa unui scop legitim pe care sa-1 urmărească şi a unui caracter necesar într-o societate democratică, raportată la existenţa unei proporţionalităţi între scopul urmărit prin aplicarea limitărilor şi mijloacele folosite pentru realizarea lui.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Direcţia Generală de Paşapoarte, criticând-o ca fiind nelegală deoarece din dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 248/2005, rezultă că singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate este aceea a returnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care tara noastră are încheiat acord de readmisie.
Textul nu condiţionează instituirea restricţiei decât de returnarea prin acordul de readmisie, dar nu şi de verificarea procedurii şi a condiţiilor în care s-a dispus returnarea.
Se mai susţine că, prin Decizia nr. 855 din 28 noiembrie 2006, Curtea Constituţională a decis că măsura dispusă de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situaţiilor expres şi limitativ prevăzute de art. 53 din Constituţie, respectiv apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice.
Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este tardiv, în raport de dispoziţiile art. 38 alin. (5) din Legea nr. 248/2005, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 39 alin. (5) din Legea nr. 248/2005, hotărârea curţii de apel este supusă recursului în termenul prevăzut de art. 39 alin. (4) pentru exercitarea apelului, respectiv 5 zile de la comunicarea hotărârii.
Acest termen se calculează pe zile libere, conform dispoziţiilor art. 101 C. proc. civ., ceea ce înseamnă că nu se ia în calcul nici ziua în care el începe să curgă şi nici ziua în care se împlineşte. Dacă termenul se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat, el se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.
În speţă, din verificarea actelor dosarului se constată că Decizia civilă nr. 4 A, pronunţată la data de 25 ianuarie 2008 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost comunicată reclamantei Direcţia Generală de Paşapoarte, cu respectarea cerinţelor legii, la data de 19 februarie 2008, dată consemnată de agentul procedural pe „Dovada de primire şi procesul verbal de predare" (fila 33 din dosarul Curţii de Apel Bucureşti).
În aceste condiţii, termenul de recurs a început să curgă la data de 20 februarie 2008.
Potrivit dispoziţiilor art. 101 alin. (5) C. proc. civ., atunci când termenul se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat, el va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.
Procedând la calculul termenului de recurs conform art. 101 C. proc. civ., reiese că termenul se împlineşte la data de 24 februarie 2008, dar cum aceasta este o zi de duminică, în raport de dispoziţiile art. 101 alin. (5) C. proc. civ., termenul se prelungeşte până la sfârşitul zilei de 25 februarie 2008.
Cum reclamanta a declarat recurs la data de 26 februarie 2008, recursul este tardiv formulat.
Reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte avea posibilitatea să formuleze cerere de repunere în termenul de recurs, ceea ce nu a făcut.
Conform dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ., "Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei".
Articolul invocat prevede sancţiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege.
Prin natura ei, cererea de repunere în termen este un incident procedural, motiv pentru care asupra ei se poate pronunţa doar instanţa competentă să soluţioneze calea de atac ori să îndeplinească un anumit act de procedură.
În speţă, recurenta-reclamantă nu a formulat nici prin recursul declarat în cauză, nici ulterior, la termenul când s-a dezbătut recursul, cerere de repunere în termen, astfel că, recursul va fi respins ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 4 A din 25 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5763/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5630/2008. Civil → |
|---|
