ICCJ. Decizia nr. 5763/2008. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5763

 Dosar nr. 35069/3/200.

Şedinţa publică din 13 octombrie 2008

Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureştii sub nr. 21689/3/2006 la data de 27 iunie 2006 contestatorii P.A. şi N.G. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii, Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General şi Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, anularea Dispoziţiei nr. 5735 din 2 mai 2006 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti prin care „Se acordă măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul - teren de 153 mp, situat în Bucureşti,persoanelor îndreptăţite N.G.... şi P.A....", ca nelegală, întrucât conţine vicii de formă şi de fond şi încalcă prevederile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1), art. 3 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Totodată s-a solicitat precum şi obligarea celor două pârâte să emită decizie, conform Legii nr. 10/2001, de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 153 mp, situat însector 1, reclamanţilor ca persoane îndreptăţite. Totodată, reclamanţii au solicitat constatarea răspunderii contravenţionale ce revine Primăriei Municipiului Bucureşti conform art. 38 alin. (1) şi art. 2 lit. a) şi respectiv art. 25 alin. (1) şi art. 38 alin. (2) lit. b) şi în consecinţă sancţionarea Primăriei Municipiului Bucureşti cu amendă contravenţională conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1087 din 13 septembrie 2006 pronunţată în dosarul nr. 21689/3/2006 a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatei Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 şi a respins acţiunea în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă, disjungându-se cererea formulată în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General.

Urmare a disjungerii s-a format dosarul nr. 35069/3/2006 înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a, care prin sentinţa civilă nr. 30 din 10 ianuarie 2007 a admis contestaţia formulată de contestatori în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General, în sensul că a fost obligată această pârâtă să emită dispoziţie motivată de restituire în natură a imobilului - teren în suprafaţă de 153 mp, situat în Bucureşti,astfel cum este individualizat în raportul de expertiză tehnică efectuat de expert Z.G.

Prima instanţă pentru a se pronunţa astfel, a constatat că prin emiterea dispoziţiei contestate s-a statuat asupra calităţii contestatorilor, de persoane îndreptăţite la restituire în condiţiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, astfel că a analizat aspecte privind legalitatea restituirii în natură a imobilului.

Din raportul de expertiză tehnică efectuat de expertul Z.G. instanţa a constatat că terenul este destinat în prezent parcării în beneficiul unei societăţi comerciale de drept privat.

A fost respins capătul de cerere privind amendarea pârâtei reţinându-se că sunt întrunite cerinţele art. 38 din Legea nr. 10/2001 şi OG nr. 2/2001, instanţele judecătoreşti fiind abilitate să aplice doar amenzi judiciare.

Apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 618 din 2 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut că pârâta, deşi a contestat constatările expertului privind situaţia reală a terenului aceasta nu a solicitat alte probe şi nu a contraargumentat în ce constă afectaţiunea integrală a terenului cu elemente de sistematizare.

S-a mai reţinut că simpla enunţare a împrejurării, atestată de planşele fotografice, în sensul că terenul constituie cale de acces către imobilele vecine, în absenţa altor înscrisuri care să ateste existenţa elementelor de sistematizare, evidenţiate în planuri cadastrale, nu constituie un impediment pentru restituirea în natură terenului, liber de construcţii.

Împotriva deciziei mai sus enunţate, în termen legal a declarat recurs pârâta Primăria municipiului Bucureşti, prin Primar General invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a analizat în mod greşit probatoriul administrat în cauză şi a interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 21 pct. l din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001 considerând că reclamanţii au făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul în litigiu şi a calităţii de persoane îndreptăţite.

Verificând legalitatea deciziei recurate, Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 21 Legea 10/2001 imobilele, terenuri şi construcţii, preluate în mod abuziv, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.

Din întreg materialul probator Înalta Curte observă că terenul în litigiu este liber de construcţii negăsindu-se elemente de sistematizare evidenţiate în planuri cadastrale motiv pentru care susţinerile recurentei suntnefondate.

Ca atare, pentru considerentele expuse, recursul declarat în cauză se priveşte ca nefondat şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins în consecinţă.

În acelaşi timp, constatând că prin această soluţie pârâta este, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea "căzută în pretenţii", se va dispune, obligarea acesteia la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimaţii-reclamanţi P.A., N.A. şi N.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar împotriva deciziei nr. 618 din 2 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.

Obligă recurentul-pârât să plătească intimaţilor-reclamanţi P.A., N.A. şi N.G., 500 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 octombrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5763/2008. Civil