ICCJ. Decizia nr. 6121/2008. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6121/2008
Dosar nr. 2039/118/2006
Şedinţa publică din 21 octombrie 2008
Deliberând asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
1.1. Obiect
La data de 15 octombrie 2004 reclamantul P.C. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice pentru a fi obligat la plata sumelor de 2.000.000.000 lei reprezentând despăgubiri materiale şi de 1.000.000 Euro, cu titlul de daune morale, precum şi la considerarea ca vechime neîntreruptă în muncă pentru perioada 21 aprilie 1999 - 1 august 2001. A mai solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
1.2. În fapt
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, într-o amplă expunere, că prin rechizitoriul parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa nr. 1507/P/1999 a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248 C. pen.
Prin ordonanţa procurorului nr. 701/P/1999 s-a dispus luarea măsurii arestării preventive, în baza mandatul de arestare preventivă nr. 109/1999.
Arestarea preventivă a durat de la data de 21 aprilie 1999 şi până la data de 25 iunie 1999.
Reclamantul a fost achitat prin sentinţa penală nr. 225 din 21 mai 1999, pronunţată de Tribunalul Constanţa. Ca urmare a admiterii apelului declarat de Ministerul Public, această sentinţă a fost desfiinţată şi s-a dispus restituirea cauzei în vederea completării urmăriri penale.
Ulterior, după completarea urmăriri penale, prin ordonanţa procurorului nr. 1507/P/1999 din data de 16 octombrie 2003 s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.
A mai arătat că, într-un alt dosar, la data de 5 aprilie 1999, prin ordonanţa dată în dosarul nr. 589/P/1999 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, s-a dispus luarea măsurii arestării preventive pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 248 şi de art. 264 C. pen., precum şi trimiterea acestuia în judecată. Instanţa de apel a dispus achitarea reclamantului, soluţie menţinută şi în recurs.
Ca urmare a acestor arestări, reclamantului i se cuvin despăgubiri materiale şi daune morale.
Astfel, despăgubirile materiale se compun din veniturile salariale nerealizate în perioada 21 aprilie 1999 - 1 august 2001, cheltuieli efectuate de familie pentru alimente în regim special, datorate stării de sănătate a reclamantului deteriorată de regimul de detenţie, precum şi cheltuielile efectuate de familie cu întreţinerea locuinţei.
Cât priveşte daunele morale, acestea i se cuvin reclamantului faţă de împrejurarea că a fost arestat pe nedrept, iar ulterior eliberării viaţa sa şi a familiei a avut mult de suferit, pe plan social, fiind supus dispreţului public. In plus, ca urmare a regimului de detenţie, starea de sănătate a acestuia, precară, s-a deteriorat.
1.3 . În drept
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 998 şi urm. C. civ., art. 1084 C. civ., art. 504 şi art. 506 C. proc. pen. şi art. 2 alin. (1) lit. i) C. proc. civ.
1.4. Precizări ale acţiunii
La data de 7 decembrie 2004 reclamantul şi-a majorat cuantumul despăgubirilor materiale până la suma de 520.000.000 lei, din care 500.000.000 lei reprezentând venituri salariale, 10.000.000 lei cheltuieli efectuate de familie pentru alimentele şi medicamentele reclamantului şi 10.000.000 lei cheltuieli efectuate de familie pentru întreţinerea locuinţei.
Primul ciclu procesual
2. Hotărârea de primă instanţă
2.1. Soluţia
Prin sentinţa civilă nr. 407 din data de 15 februarie 2006 Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a admis, în parte, acţiunea şi a obligat pârâtul la plata sumei de 82.110 lei reprezentând despăgubiri materiale şi la plata sumei de 65.000 Euro, echivalentul în lei, pentru daune morale. De asemenea, a reconstituit perioada 21 aprilie 1999 - 25 iunie 2001 drept vechime în muncă. Celelalte pretenţii au fost respinse, ca nefondate.
2.2.Considerentele
Tribunalul Iaşi a reţinut că, în raport de împrejurările de fapt şi de probele administrate, că reclamantul este îndreptăţit la repararea pagubei suferite, în sensul dispoziţiilor art. 504 C. proc. pen.
Cuantumul daunelor materiale a fost stabilit în raport de concluziile raportului de expertiză, reţinându-se că prejudiciul material se compune din veniturile salariale ce i s-ar fi cuvenit reclamantului cât şi diferenţa de salariu, la care se adaugă cheltuielile efectuate de familie pentru medicamente, alimente, întreţinerea locuinţei şi cheltuielile efectuate de soţia acestuia, ca urmare a afecţiunilor grave datorate arestării preventive a reclamantului.
La stabilirea sumei de 65.000 Euro cu titlul de daune morale, instanţa a avut în vedere atât împrejurările şi suferinţele reclamantului în timpul detenţiei cât şi consecinţele pe care privarea unei persoane de libertate le produce asupra vieţii sociale, respectiv posibilităţile efective de reintegrare în societate.
Cu privire la capătul de cerere privind considerarea ca vechime neîntreruptă în muncă pentru perioada 21 aprilie 1999 - 1 august 2001, instanţa a reţinut prevederile art. 504 alin. (4) C. proc. pen., care stipulează că se calculează vechimea în muncă şi timpul cât aceste persoane au fost arestate. în consecinţă, doar perioada 21 aprilie 1999 - 25 iunie 2001 în care reclamantul a fost arestat efectiv reprezintă vechime în muncă.
3. Hotărârea instanţei de apel
3.1. Soluţia
Prin decizia nr. 103 C din 6 iunie 2006 Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a admis apelurile reclamantului şi ale pârâţilor Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, D.G.F.P. Constanta şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond pentru soluţionarea cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la citare.
3.2. Considerente
Curtea de Apel Constanţa a reţinut că pentru termenul de judecată din data de 1 februarie 2006, data judecării cauzei, procedura de citare cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor nu a fost legal îndeplinită, citaţia cu acesta fiind lovită de nulitate întrucât a fost comunicată părţii cu patru zile înainta de judecată, deşi pricina nu avea un caracter urgent, în sensul dispoziţiilor art. 89 alin. (1) C. proc. civ. Aşadar, faţă de împrejurarea că dreptul la apărare al părţii a fost încălcat, curtea de apel a apreciat că hotărârea instanţei de fond este lovită de nulitate, în sensul art. 106 alin. (1) C. proc. civ.
In rejudecare a stabilit că se va examina şi calitatea procesuală a D.G.F.P. Constanta, ce a fost citată în calitate de pârâtă, deşi prin acţiunea introductivă şi precizările ulterioare a fost chemat în judecată doar Statul Român prin Ministerul Finanţelor. În plus, D.G.F.P. Constanţa a precizat că are doar calitatea de mandatar al pârâtului, ceea ce nu îi conferă decât dreptul de reprezentare a părţii chemată în judecată şi nu îndreptăţirea de a sta în proces în nume propriu.
Cel de al doilea ciclu procesual
4. Hotărârea instanţei de fond în rejudecare
4.1. Soluţia
Prin sentinţa nr. 812 din 16 aprilie 2007 Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a admis, în parte, acţiunea şi a obligat pârâtul la plata următoarelor sume, cu titlul de despăgubiri materiale:
- 37978 lei despăgubiri cu titlul de venituri salariale indexate neîncasate pentru perioada 21 aprilie 1999 -1 august 2001
- 42.132 lei despăgubiri ca urmare a diferenţei dintre salariul de care a beneficiat reclamantul după reîncadrarea în muncă şi veniturile pe care le ar fi realizat în funcţia deţinută pentru perioada 1 august 2001 -30 aprilie 2005
- 1000 lei cheltuieli de întreţinere a reclamantului,
- 1000 lei cheltuieli de întreţinere a locuinţei reclamantului, daune morale reprezentând echivalentul în lei la cursul BNR a sumei de 65.000 Euro la momentul efectuării plăţii.
Prin aceeaşi sentinţă a dispus reconstituirea vechimii în muncă pentru perioada 21 aprilie 1999 - 25 iunie 1999, urmând a se efectua menţiunile cuvenite în carnetul de muncă al reclamantului şi a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale în sumă de 26702 lei, reprezentând salarii neîncasate.
4.2. Considerente
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere situaţia de fapt, şi anume că prin măsura abuzivă a arestării nelegale a reclamantului dispusă de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru o faptă penală pe care nu a săvârşit-o, acestuia i-a fost cauzat în mod evident un prejudiciu, atât material cât şi moral.
Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că reclamantului i-a fost desfăcut contractul de muncă, ca urmare a arestării pe o perioadă mai mare de 60 de zile, iar ulterior reclamantul nu s-a mai putut reangaja ca urmare a arestării. În consecinţă, i se cuvin salariile neîncasate pe perioada 21 aprilie 1999- 1 august 2001.
Ulterior acesta s-a reangajat în funcţia de director executiv şi i se cuvin despăgubiri materiale, ca urmare a diferenţei dintre salariul actual şi cel avut anterior.
La stabilirea prejudiciului de natură materială, apreciat de instanţa la suma de 2000 lei, s-au avut în vedere şi cheltuielile datorate afecţiunilor suferite de reclamant şi agravate pe perioada detenţiei.
Daunele morale au fost apreciate de tribunal la suma de 65.000 Euro, având în vedere că reclamantul a fost supus unor presiuni de natură psihologică, cu consecinţa încălcării demnităţii şi onoarei umane, valori ce sunt ocrotite de lege. In plus, împrejurarea arestării reclamantului a fost îndelung mediatizată în presa.
Faţă de dispoziţiile art. 504 pct. 4 C. proc. pen.. reclamantului i s-a reconstituit vechimea în muncă pe perioada arestării, respectiv 21 aprilie 1999 - 25 iunie 1999, cu efectuarea menţiunilor cuvenite în carnetul de muncă.
Hotărârea instanţie de apel Soluţia
Prin decizia nr. 315C din 10 octombrie 2007 Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins apelurile formulate de reclamant şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.
A admis apelul Statului Român şi a schimbat în parte hotărârea, în sensul că a obligat pârâtul la plata sumei de 9.581.000 lei, reactualizaţi cu indicele de inflaţie de la data de 21 aprilie 1999 şi până la plata efectivă, reprezentând venituri salariale pe perioada reţinerii şi arestării.
A înlăturat obligaţia de plată stabilită în sarcina pârâtului, referitoare la sumele:
- 37978 lei venituri salariale până la data angajării în muncă
- 42.132 lei diferenţe salariale 1000 lei cheltuieli de întreţinere a locuinţei reclamantului, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Considerente
Referitor la apelurile Statului Român şi al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, ce au fost analizate împreună pe motiv că au considerente comune:
Critica ce viza acordarea daunelor morale, precum şi cuantumul acestora, a fost înlăturată faţă de prevederile art. 504 alin. (1) - (2) C. proc. pen. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a instanţelor judecătoreşti care admit repararea materială a prejudiciilor aduse cinstei, onoarei, reputaţiei, demnităţii şi prestigiului persoanei.
Din probele administrate a rezultat că reclamantul a fost victima unei erori judiciare, ce a avut grave urmări asupra vieţii acestuia, cauzându-i suferinţe şi umilinţe. Curtea de apel a menţinut suma acordată de tribunal, cu titlu de daune morale, întrucât la stabilirea cuantumului acesteia s-a avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, în sensul uşurării, pe cât posibil, a suferinţelor reclamantului.
Cât priveşte cuantumul daunelor materiale, aceasta va fi recalculat, având în vedere cauza care determină antrenarea răspunderii statului, respectiv actul de justiţie declarat nedrept, şi nu cercetările care s-ar face în legătură cu săvârşirea unei infracţiuni.
Astfel, cercetările desfăşurate anterior reţinerii şi arestării preventive, precum şi derularea procesului penal până la pronunţarea unei hotărâri irevocabile de achitare reprezintă o cauză licită, pentru care Statul Român nu poate fi ţinut să răspundă. Nu se poate antrena răspunderea statului nici pentru un prejudiciu produs ulterior scoaterii de sub urmărire penală, determinat de neangajarea reclamantului într-o funcţie similară celei deţinute anterior. Aspectul că salariul acestei funcţii este inferior celui avut anterior nu este un fapt ce poate fi imputabil pârâtului şi nu constituie o consecinţă directă a erorii judiciare, pentru a fi incidente prevederile art. 504 C. proc. pen.
In consecinţă, Statul Român răspunde, în condiţiile art. 504 C. proc. pen. pentru prejudiciul cauzat reclamantului ca urmare a reţinerii şi arestării sale nelegale pentru o perioadă de 66 zile, prejudiciu care este echivalent cu salariul de care aceasta a fost lipsit, adică suma de 9.581.000 lei. A fost înlăturată şi obligaţia Statului Român la plata sumelor reprezentând cheltuieli de întreţinere a locuinţei reclamantului pe perioada cât acesta a fost arestat, pe motiv că pârâtul a fost deja obligat la plata veniturilor salariale de care reclamantul a fost lipsit pe perioada arestării, venituri destinate întreţinerii.
Referitor la apelul reclamantului, instanţa a reţinut că daunele morale au fost corect apreciate, pentru suferinţa psihică cauzată de existenţa procesului penal şi a măsurii arestări preventive şi consecinţele ulterioare arestării, iar acordarea unui cuantum mai mare nu ar respecta condiţia aprecierii rezonabile, pe o baza echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv.
Cât priveşte critica referitoare la majorarea cuantumului daunelor materiale, instanţa a făcut referire la cele arătate cu ocazia analizării recursului formulat de Statului Român. Aşa cum s-a arătat, reclamantul este îndreptăţit să primească exclusiv salariul de care a fost lipsit în perioada reţinerii şi arestării nelegale, diferenţele de salariu solicitate de reclamant ulterior eliberării sale (2001 - 2005), nefiind o consecinţă directă a erorii judiciare.
A mai constatat că în mod corect curtea de apel a aplicat dispoziţiile art. 504 alin. (1) C. proc. pen., care stabileşte că persoanelor care înainte de arestare erau încadrate în muncă, li se calculează la vechimea în muncă şi timpul cât au fost arestate. Reclamantul este îndreptăţit să i se recunoască vechime neîntreruptă în muncă perioada reţinerii şi arestării nelegale, 21 aprilie 1999 - 25 iunie 1999, iar nu şi perioada ulterioară.
4. Recursurile împotriva deciziei nr. 125/2007
4.1. Recursul reclamantului P.C.
Reclamantul a arătat că decizia curţii de apel este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu încălcarea legii şi aplicarea greşită a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Tribunalul nu i-a acordat suma de 26.702 lei, cu titlu de daune materiale, pe motiv că nu a solicitat-o înainte de dezbaterea fondului, ci doar prin concluziile scrise. Aceste susţineri sunt nefondate, câtă vreme în încheierea de şedinţă din 26 martie 2007 se face referire la această sumă.
Deşi instanţa a precizat că repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, totuşi în decizia atacată nu a făcut aplicarea acestei reguli. Dimpotrivă, curtea de apel a redus dreptul la despăgubiri doar pentru perioada arestării, deşi împrejurările ulterioare, cum ar fi imposibilitatea de angajare, s-au datorat acţiunii abuzive a reprezentanţilor Statului Român. Se impune a-i fi acordate despăgubiri materiale în cuantum de 108.812,80 lei.
În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, suma de 65.000 Euro nu poate să acopere suferinţele cauzate perioadei de detenţiei şi izolare, cu atât mai mult cu cât arestarea reclamantului a fost subiectul unei campanii media. A solicitat majorarea acestui cuantum la suma de 250.000 Euro.
Perioada în care reclamantul nu a putut să se angajeze ar trebui să fie recunoscută vechime în muncă, deoarece a fost o consecinţă a situaţiei judiciare.
4.2. Recursul pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor
Pârâtul a arătat că daunele morale au fost acordate cu încălcarea legii, respectiv a art. 504 şi art. 505 C. proc. pen., care prevăd că pot fi reparate numai prejudiciile materiale suferite de persoana condamnată sau faţă de care s-au luat măsuri privative pe nedrept, produse ca urmare a condamnării sau luării unei măsuri preventive. În plus, condamnarea Statului Român la plata daunelor morale nu este legală, câtă vreme prejudiciile nepatrimoniale nu permit evaluarea lor în bani.
Reclamantul nu a reuşit să contureze dimensiunea suferinţelor, cât şi întinderea prejudiciilor morale la care a fost supus, în vederea stabilirii echivalentului valoric, iar instanţele au stabilit cuantumul daunelor morale arbitrar.
De asemenea, reclamantul nu a făcut dovada despăgubirilor materiale solicitate, în sensul art. 1169 C. civ.
Actualizarea sumelor solicitate pentru salariile neîncasate necesită aplicarea unui criteriu unic şi exact de actualizare, care nu poate fi decât unul calculat pe baze ştiinţifice, respectiv cel al ratei inflaţiei.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 299 C. proc. civ.
Analiza făcută de instanţa de recurs
1. Cât priveşte recursul declarat de reclamant
Cererea reclamantului de obligare a Statului Român şi la plata sumei de 26.702,40 lei cu titlu de daune materiale nu este întemeiată.
Astfel, instanţa de apel a apreciat corect faptul că reclamantul este îndreptăţit să primească numai salariul de care a fost lipsit în perioada arestării nelegale, iar nu şi salariul ce i s-ar fi cuvenit ulterior eliberării.
Faptul că martorul R.C. a declarat că „după eliberare reclamantul a încercat să-şi găsească un loc de muncă dar nu a reuşit datorită situaţiei create" nu este suficient pentru a se considera că au fost probate demersurile făcute în scopul reîncadrării.
Nu poate fi antrenată răspunderea statului pentru un prejudiciu produs ulterior scoaterii de sub urmărire penală, determinat de neangajarea reclamantului într-o funcţie similară celei deţinute la momentul arestării, câtă vreme nu s-a dovedit legătura directă dintre eroarea judiciară ce constituie temei al răspunderii în condiţiile art. 504 C. proc. pen. şi imposibilitatea obţinerii unor venituri egale cu cele anterioare.
În aceste condiţii, nu se poate considera că este îndeplinită cerinţa privitoare la existenţa unei legături de cauzalitate între fapta ilicită care este arestarea nelegală a reclamantului şi prejudiciul suferit de acesta prin neobţinerea după eliberare a unor venituri la acelaşi nivel cu cele anterioare, de natură să angajeze răspunderea statului.
Nu este întemeiată nici critica privitoare la cuantumul daunelor morale acordate.
Scopul acordării daunelor morale este de a acoperi suferinţele psihice suferite de cel faţă de care s-a produs eroarea judiciară la care se referă art. 504 C. proc. pen. Soluţia asupra cererii de acordare a daunelor morale poate fi supusă controlului judiciar pe calea recursului, instanţa de recurs urmând a verifica în ce măsură, în raport de probatoriul administrat, s-a apreciat corect asupra suferinţelor psihice provocate de arestarea sau reţinerea nelegală. însă, cuantumul daunelor morale acordate vizează aspecte ce ţin de situaţia de fapt a litigiului, la aprecierea suverană a instanţelor de fond, şi care nu poate forma obiect al verificării hotărârii sub aspect de legalitate.
Instanţele au arătat care au fost criteriile în raport de care au apreciat asupra cuantumului daunelor morale - funcţia avută de reclamant la momentul privării de libertate precum şi consecinţele procesului penal asupra sănătăţii, onoarei, poziţiei sociale şi prestigiului profesional al reclamantului.
În fine, s-a apreciat corect că poate fi considerată vechime neîntreruptă în muncă numai perioada arestării preventive, nu şi perioada ulterioară cuprinsă între momentul eliberăm şi momentul încadrării reclamantului într-o altă funcţie. S-a făcut astfel aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 504 alin. final C. proc. pen. conform cu care, persoanelor arătate în alin. (1) şi (2), care înainte de arestare erau încadrate în muncă, li se calculează la vechimea în muncă şi timpul cât au fost arestate;
2. Cât priveşte recursul declarat de pârât
Critica privitoare la faptul că reclamantul nu ar putea beneficia de daune morale nu este întemeiată.
Răspunderea civilă delictuală presupune repararea integrală a prejudiciului, iar această regulă este incidenţă şi în cazul prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, câtă vreme nu există nici un text de lege care să prevadă contrariul.
Interpretarea în sensul că art. 504 C. proc. pen. vizează numai prejudiciul material este excesivă şi lipsită de orice fundament.
Reclamantul a probat prejudiciul moral suferit iar instanţele de fond au reţinut, în acord cu cerinţele textului enunţat, faptul că se impune repararea acestuia.
Nu este întemeiată nici critica referitoare la faptul că reclamantul nu a probat cuantumul daunelor materiale solicitate şi de asemenea, faptul că daunele materiale puteau fi acordate numai pentru perioada detenţiei iar nu până la momentul angajării sale.
Aspectele menţionate îşi pot avea justificarea în faptul că cererea de recurs a pârâtului este identică cu cererea de apel. însă, instanţa de apel i-a admis apelul şi a înlăturat obligarea la plata sumelor reprezentând venituri salariale cuvenite până la data angajării reclamantului şi o serie de diferenţe salariale, ceea ce face ca această critică în recurs să fie lipsită de interes.
Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanţa de apel a făcut aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente în cauză, motiv pentru care criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. vor fi respinse ca nefondate ambele recursuri, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de P.C. şi continuate de P.E., P.O., P.P. şi P.C. şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva deciziei nr. 315 C din data de 10 octombrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2008.
| ICCJ. Decizia nr. 5755/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
