ICCJ. Decizia nr. 5755/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5755/2008
Dosar nr. 2303/40/2006
Şedinţa publică din 13 octombrie 2008
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la data de 4 aprilie 2006 pe rolul Tribunalului Botoşani, reclamantul G.I.E., a solicitat în contradictoriu cu pârâta comuna Todireni, prin primar, să se dispună desfiinţarea Dispoziţiei nr. 81 din 23 februarie 2006 emisă de Primăria comunei Todireni şi acordarea de despăgubiri pentru: otac, remiză, grajd, saivan şi coşer, bunuri ce au aparţinut cu titlu de proprietate părinţilor săi, numiţii G.V. şi G.L., şi care au fost preluate abuziv.
Prin încheierea de şedinţă din 11 octombrie 2006 prima instanţă a dispus disjungerea şi judecarea separată a contestaţiei formulată în ce priveşte dispoziţia nr. 8/2006, Tribunalul rămânând investit în cauza de faţă cu soluţionarea acestui capăt de cerere.
Prin sentinţa civilă nr. 46 din 17 ianuarie 2007, Tribunalul Botoşani, secţia civilă, a respins, ca nefondată, contestaţia formulată.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut în esenţă, că din probatoriul administrat în cauză rezultă că tatăl contestatorului, numitul G.V., ce se pretinde că a fost proprietarul bunurilor solicitate, fiind decedat în anul 1942, nu a putut fi subiect al actelor de preluare abuzivă din perioada 1945 - 1948 iar depoziţiile martorilor audiaţi nu susţin apărările reclamantului referitoare la dreptul de proprietate al tatălui său cu privire la aceste bunuri.
Împotriva sentinţei de mai sus a declarat apel reclamantul arătând că deşi tatăl sau a decedat în anul 1942, moştenitorii legali: G.L., soţie supravieţuitoare şi reclamantul împreună cu surorile sale G.A. şi G.C. au preluat în această calitate, averea, proprietatea defunctului compusă şi din bunurile ce fac obiect al prezentului litigiu iar probele de la dosar au făcut dovada atât a proprietăţii bunurilor cât şi a preluării abuzive aşa încât în opinia reclamantului hotărârea instanţei de fond este rezultatul interpretării greşite a probatoriului administrat. Prin decizia nr. 207 din 20 iunie 2007 Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat apelul reclamantului G.V.I.E. reţinând în esenţă că la nivelul comunei Todireni a existat o evidenţă riguroasă a familiilor calificate drept chiaburi şi a situaţiei lor materiale, evidenţă în care familia reclamantului nu se regăseşte.
In termen legal reclamantul G.V.I.E. a declarat recurs împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, recurentul-reclamant susţine că nu s-a cercetat fondul cauzei, judecata apelului fiind superficială şi nu s-a exercitat rolul activ al instanţei nefiind analizate probele existente la dosar.
Verificând legalitatea deciziei recurate Înalta Curte, în raport de criticile formulate, va respinge recursul ca nefondat, pentru motivele ce succed:
Din actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a produs dovezi cu privire la bunurile solicitate prin contestaţie.
Astfel reclamantul în dovedirea cererii a solicitat instanţei de fond proba testimonială, probă ce a fost admisă ca fiind utilă cauzei prin încheierea din data 11 octombrie 2006 (fila 44 dosar fond) însă din declaraţiile martorilor P.D.I. şi P.G. nu rezultă decât că autorul G.V. a avut în proprietate înainte de decesul acestuia, bunurile din petit, dar că acestea s-au risipit ori au fost preluate de fratele său G.
Pe de altă parte din înscrisul "Tabel nominal de cheaburi din comuna Todireni cu arătarea stării lor materiale" existent la fila 7 dosar fond, rezultă că autorul recurentului-reclamant nu este nominalizat astfel că solicitarea din cererea principală cu referire la bunurile, otac, remiză, grajd, saivan şi coşer,- nu a fost dovedită.
Ca atare, pentru considerentele expuse, se constată că instanţele au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente, iar recursul declarat în cauză se priveşte ca nefondat şi făcând aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamantul G.V.I.E. împotriva deciziei nr. 207 din 20 iunie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 octombrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 6121/2008. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 5140/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|