ICCJ. Decizia nr. 7551/2008. Civil

Decizii civile ICCJ 2008

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 7551

Dosar nr. 8543/117/200.

Şedinţa publică din 28 noiembrie 2008

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17 octombrie 2007 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanţii J.D.G. şi J.H. au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, să dispună anularea dispoziţiei nr. 3204/2006 emisă de pârât, să dispună restituirea în natură în favoarea reclamanţilor a imobilului situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. 26154 Cluj-Napoca, nr.top. 5265/1, constând în casă cu 5 camere, 2 bucătării, 2 antreuri, 2 cămări, 2 băi, 2 pivniţe şi teren în suprafaţa de 900 mp şi să dispună intabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamanţilor, în cote de ½ parte.

În subsidiar, în cazul respingerii petitelor 2 şi 3, s-a solicitat obligarea pârâtului să emită o dispoziţie de restituire în natură a imobilului în favoarea reclamanţilor.

S-a solicitat şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 623 din 27 septembrie 2007 Tribunalul Cluj a admis în parte plângerea formulată de reclamanţii J.D.G. şi J.H. împotriva pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi a anulat dispoziţia nr. 3204 din 3 octombrie 2006 emisă de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, acesta fiind obligat să emită o dispoziţie motivată în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care să dispună restituirea în natură în favoarea reclamanţilor în cote egale a imobilului situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. 26154 Cluj-Napoca, nr.top. 5265/1, compus din casă de cărămidă pe fundaţie de piatră, acoperit cu ţiglă, cu 5 camere, 2 bucătării, 2 antreuri, 2 cămări 2 băi, 2 pivniţe şi teren în suprafaţa de 900 mp, condiţionat de restituirea despăgubirilor în sumă de 42.581 lei, sumă reactualizată conform art. 12 din Legea nr. 10/2001.

Au fost respinse petitele 2 şi 3, iar pârâtul a fost obligat să plătească reclamanţilor suma de 4550 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut că imobilul în litigiu situat în Cluj-Napoca, constând în casă şi teren în suprafaţa de 900 mp a fost înscris în C.F. 26154 Cluj, nr.top. 5265/1.

Acest imobil a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului de expropriere nr. 91/1976, scopul exproprierii fiind acela al dezvoltării Grupului Şcolar pentru Maşini Unelte Cluj.

Din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că, în prezent, construcţia preluată de la antecesorul reclamanţilor există pe teren, se află într-o stare de degradare avansată şi este folosită pentru depozitarea materialelor nefolosite în procesul de învăţământ, aspect care rezultă şi din adresa emisă de Municipiul Cluj-Napoca, Direcţia Control, în care se arată în plus că utilităţile sunt dezafectate.

În ce priveşte terenul de 900 mp, în raportul de expertiză se arată că la sud există o zonă neamenajată, folosită ca şi parcare, la nord există un teren de sport nefolosit, iar în zona de est şi vest sunt zone de teren liber, fiind folosit cu destinaţia de parcare auto.

Tribunalul a reţinut că raportul de expertiză efectuat în cauză stabileşte în mod cert că pe teren nu există alte construcţii sau servituti legale.

În ce priveşte amenajările de utilitate publică, s-a considerat că singura zonă care s-ar putea încadra în această calificare este zona folosită ca şi parcare, însă art. 10 pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007 se referă la parcări amenajate, ceea ce s-a apreciat că nu este cazul în speţă, întrucât zona respectivă este doar folosită ca şi parcare şi nu amenajată la standardele unei parcări publice.

Prin urmare, prima instanţă a considerat că imobilul în litigiu poate fi restituit reclamanţilor în temeiul art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu obligaţia acestora de a achita despăgubirea primită cu ocazia exproprierii, în sumă de 42.891 lei, sumă re actualizată, conform art. 12 din aceeaşi lege.

Totodată, tribunalul a apreciat că în speţă, dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 nu sunt incidente. Construcţia în litigiu este într-o stare de degradare avansată, nu are utilităţi, astfel că este exclus ca ea să fie folosită pentru realizarea activităţilor de învăţământ, starea sa nepermiţând nici măcar o depozitare a materialului didactic folosit în procesul de învăţământ, ci doar eventual a unor materiale ce nu se mai folosesc.

În ce priveşte terenul, s-a reţinut că parcarea nu este una amenajată pentru a fi folosită în scop public, iar în ce priveşte terenul de sport, din constatările expertului rezultă cu evidenţă că deşi pe acest teren sunt depozitate materiale ce pot fi folosite pentru ora de sport, starea terenului şi a vegetaţiei de pe el indică în mod cert că el nu este folosit in acest scop. Aceste constatări combat astfel şi susţinerea pârâtului că imobilul ar fi folosit de Grupul Şcolar Unirea şi că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ar ocupa funcţional întreg terenul afectat.

Instanţa a apreciat că poate doar să oblige pârâtul să emită dispoziţie de restituire şi nu să dispună ea însăşi restituirea în natură a imobilului. Tot astfel, intabularea urmează a se realiza în baza dispoziţiei ce se va emite de pârât şi nu direct de către instanţă.

Împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, solicitând schimbarea în tot a hotărârii judecătoreşti atacate în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor J.D.G. şi J.H.

Reclamanţii J.D.G. şi J.H. au formulat cerere de aderare la apelul formulat de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, solicitând modificarea în parte a sentinţei atacată, în sensul admiterii petitelor 2 şi 3 din cererea de chemare în judecată, respectiv să se dispună restituirea în natură, pe seama reclamanţilor a imobilului situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. 26154 Cluj-Napoca, nr. top. 5265/1, compus din: casă din cărămidă, pe fundaţii din piatră, acoperită cu ţiglă, cu 5 camere, 2 bucătării, 2 antreuri, 2 cămări, 2 băi, 2 pivniţe şi teren în suprafaţă de 900 mp; întabularea reclamanţilor în cartea funciară, asupra imobilului de mai sus, în cote de ½ parte fiecare, cu titlu de lege.

Prin Decizia civilă nr. 27/A/2008, Curtea de Apel Cluj a admis cererea de aderare la apel, formulată de reclamanţii J.D.G. şi J.H. împotriva sentinţei civile nr. 623 din 27 septembrie 2007 a Tribunalului Cluj, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a admis în întregime acţiunea reclamanţilor şi a obligat Primarul Municipiului Cluj-Napoca să restituie, în natură, reclamanţilor, în cote egale, imobilul situat în Cluj-Napoca, nr. 9, evidenţiat în C.F. 26154 Cluj, top 5265/1, reprezentând casă şi teren în suprafaţă de 900 mp, sub condiţia restituirii despăgubirilor în sumă de 42.581 lei, actualizate conform art. 12 din Legea nr. 10/2001.

S-a dispus întabularea, cu titlu de drept restituire, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva aceleiaşi hotărâri.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca a apelat sentinţa civilă nr. 623/2007 a Tribunalului Cluj exclusiv în privinţa dispoziţiilor referitoare la restituirea în natură a suprafeţei de 240 mp teren, din parcela cu nr. top. 5265/1, având o suprafaţă totală de 900 mp, şi la obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată în proces.

Pârâtul nu a contestat restituirea în natură a diferenţei de 660 mp teren şi a construcţiei edificată pe acest teren, dispusă în primă instanţă consecutiv anulării dispoziţiei nr. 3204 din 3 martie 2006, emisă în baza Legii nr. 10/2001.

Cu referire la terenul în suprafaţă de 240 mp, Curtea de Apel a reţinut faptul că acesta este amplasat în partea de nord a parcelei funciare identificată cu nr. top. 5265/1 în C.F. 26154 Cluj, preluată de stat în baza Decretului de expropriere nr. 91/1976 de la proprietarul tabular J.B., autorul comun al reclamanţilor, decedat la data de 9 septembrie 1994.

Exproprierea s-a făcut cu plata despăgubirilor băneşti, "In scopul dezvoltării Grupului Şcolar pentru maşini-unelte Cluj" (art. 14, Decretul Prezidenţial nr. 91 din 2 aprilie 1976) al cărui continuator este Grupul Şcolar Material Rulant "Unirea" Cluj-Napoca.

Apelantul a susţinut că suprafaţa de teren în litigiu (240 mp) are destinaţia: "teren de sport", fiind afectată realizării orelor de pregătire fizică a elevilor Grupului Şcolar "Unirea", prin urmare nu este susceptibil de o restituire în natură.

Instanţa a constatat însă că realitatea acestor susţineri nu a fost probată de apelant, mai mult, ele au fost contrazise prin concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert ing. B.I. potrivit cărora terenul de sport, situat la nordul parcelei funciare, este "nefolosit" asemeni întregii parcele în suprafaţă de 900 mp, construcţia edificată în acest loc prezentând ea însăşi o avansată stare de degradare, destinaţia actuală fiind aceea specifică unui depozit de materiale didactice vechi, scoase din uz.

S-a apreciat de către instanţă că, chiar dacă apelantul ar fi făcut dovada indubitabilă a faptului că imobilul teren în litigiu este necesar şi afectat exclusiv şi nemijlocit activităţii de învăţământ, verificându-se astfel ipoteza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, această împrejurare nu ar fi reprezentat un impediment pentru restituirea în natură, obligaţia legală a proprietarului fiind aceea de a menţine afectaţiunea imobilului restituit, o perioadă de timp determinată.

S-a considerat că, atâta timp cât probele câştigate cauzei relevă faptul că imobile expropriate (construcţia nedemolată şi terenul cu o suprafaţă totală de 900 mp) sunt libere, în înţelesul dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, respectiv nu au afectaţiunea pentru care s-a dispus exproprierea, restituirea lor integrală persoanelor îndreptăţite este soluţia legală în cauză, judicios aplicată de prima instanţă.

Instanţa de apel a apreciat însă că soluţia primei instanţe este greşită sub aspectul obligării pârâtului la emiterea unei noi dispoziţii, în sensul restituirii în natură a bunului în litigiu.

S-a reţinut sub acest aspect că, din moment ce s-a reglementat, prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, că deciziile / dispoziţiile motivate de respingere a notificărilor sau a cererilor de restituire în natură a imobilelor pot fi atacate la instanţele judecătoreşti, iar în cuprinsul art. 2 alin. (2) şi art. 14 se face referire la restituirea imobilelor prin hotărâre judecătorească, este evident că instanţa, învestită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziţiei, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deţinătoare să emită o altă dispoziţie de restituire în natură. Dimpotrivă, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicţie ce i-a acordat prin lege, instanţa judecătorească dispune ea însăşi, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat, fără titlu valabil, ori de câte ori constată că aplicarea acestei măsuri reparatorii este legal posibilă.

În acest sens s-a pronunţat de altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constituită în Secţiile Unite, prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007 (publicată în Monitorul Oficial nr. 764 din 12 noiembrie 2007). Or, potrivit dispoziţiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept prin deciziile pronunţate în interesul legii, este obligatorie pentru instanţe.

În conformitate cu dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 7/1996 coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, hotărârea judecătorească de restituire în natură a imobilului preluat abuziv de stat, rămasă irevocabilă, constituie titlu de întabulare. Aşa fiind, şi în raport cu rezolvarea dată cererii principale, prima instanţă trebuia să admită şi cererea accesorie a reclamanţilor, aceea de a fi înscris în cartea funciară dreptul de proprietate comună pe cote părţi egale, dobândit prin restituire în baza Legii nr. 10/2001 şi moştenire legală.

Prin Decizia civilă nr. 85/A/2008, Curtea de Apel Cluj a admis cererea de completare a deciziei civile nr. 27/ A /15 formulată de reclamanţii şi a dispus completarea deciziei civile nr. 27/ A din 15 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, în sensul că a obligat Primarul Municipiului Cluj-Napoca să plătească reclamanţilor suma de 1.747 lei, cheltuieli de judecată în apel.

A fost totodată completată dispoziţia de întabulare a dreptului de proprietate, în sensul că s-a dispus întabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamanţilor, în cote egale, cu titlul de drept de restituire.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs Primarul Municipiului Cluj-Napoca.

Prin motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se formulează următoarele critici de nelegalitate în legătură cu Decizia recurată:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmare a admiterii recursului în interesul legii, prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007, a stabilit într-adevăr, cu titlu de îndrumare pentru instanţele de judecată faptul că, în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, "instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, ci şi notificarea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.".

Cu toate acestea, susţine recurentul, dispoziţia de propunere privind acordarea de despăgubiri nr. 3204 din 3 octombrie 2006 a fost emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.

Se face trimitere prin motivele de recurs la prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în conformitate cu care, persoana îndreptăţită va notifica persoana juridică deţinătoare a imobilului şi la dispoziţiile art. 26 alin. (1) potrivit cărora, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită cu soluţionarea notificării este obligat să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri.

Prin urmare, susţine recurentul, Legea nr. 10/2001 instituie o procedură administrativă obligatorie, în cadrul căreia, în cauză, Primarul Municipiului Cluj-Napoca are obligaţia de a soluţiona pe fond notificarea sub toate aspectele, respectiv posibilitatea legală de a alege modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent. Caracterul obligatoriu al procedurii administrative rezultă neîndoielnic din lege, notificatorul având dreptul de a se adresa instanţei după emiterea dispoziţiei de soluţionare pe fond a notificării, un argument în acest sens fiind şi prevederile art. 16 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Se mai arată că instanţa de judecată nu a ţinut cont de obiecţiunile formulate de Primarul Municipiului Cluj-Napoca la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză, în sensul că terenul în suprafaţă de 240 mp cu destinaţia de teren de sport nu poate fi considerat ca teren liber de construcţii motivat de faptul că acesta este necesar pentru desfăşurarea orelor de pregătire fizică a elevilor din cadrul Grupului Şcolar Unirea.

Cu privire la aplicabilitatea art. 274 C. proc. civ. se arată că, urmare a admiterii în parte a cererii de chemare în judecată, cheltuielile de judecată puteau fi acordate doar în cuantum de o treime din suma solicitată, proporţional cu ponderea din cererea de chemare în judecată care a fost admisă.

Analizând criticile formulate prin motivele de recurs, în funcţie de aspectele pe care le vizează, Înalta Curte constată că acestea pot fi structurate astfel:

1. O primă critică susţine nelegalitatea deciziei recurate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. raportat la art. 11 alin. (4), art. 22 alin. (1), art. 26 alin. (1) şi art. 16 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu motivarea că, în baza acestor dispoziţii legale, în procedura reglementată prin Legea 10/2001, procedura administrativă este obligatorie, astfel încât măsura dispusă direct de instanţă de retrocedare în natură a terenului în litigiu către reclamanţi, este nelegală.

Prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007,SECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi au decis că, în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond (...) acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.

În cauză, reclamanţii au solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, să anuleze dispoziţia nr. 3204/2006 emisă de pârât şi să dispună restituirea în natură, în favoarea reclamanţilor, a imobilului situat în Cluj-Napoca.

În aceste condiţii, în cauză se regăseşte ipoteza avută în vedere la pronunţarea deciziei nr. XX din 19 martie 2007 în soluţionarea recursului în interesul legii, iar faţă de dispoziţiile art. 329 alin. (3) C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia menţionată este obligatorie pentru instanţe.

Pe cale de consecinţă, apreciind că în mod corect instanţa de apel a soluţionat fondul pretenţiilor deduse judecăţii, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.. Înalta Curte va constata nefondată această primă critică formulată.

2. Prin cea de a doua critică se susţine că instanţa de judecată nu a ţinut cont de obiecţiunile formulate de Primarul Municipiului Cluj-Napoca la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză, în sensul că terenul în suprafaţă de 240 mp cu destinaţia de teren de sport nu poate fi considerat ca teren liber de construcţii motivat de faptul că acesta este necesar pentru desfăşurarea orelor de pregătire fizică a elevilor din cadrul Grupului Şcolar Unirea.

Înalta Curte constată că în considerentele hotărârii recurate, instanţa de apel a reţinut că susţinerile formulate prin motivele de apel având un conţinut identic nu au fost probate de apelant, ci au fost contrazise prin concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit potrivit cărora terenul de sport, situat la nordul parcelei funciare, este "nefolosit" asemeni întregii parcele în suprafaţă de 900 mp, construcţia edificată în acest loc prezentând ea însăşi o avansată stare de degradare, destinaţia actuală fiind aceea specifică unui depozit de materiale didactice vechi, scoase din uz.

În consecinţă, Curtea de Apel a concluzionat că terenul este liber şi, pornind de la această premisă, a făcut aplicarea prevederilor art. 11 din Legea 10/2001.

Pretinzând prin motivele de recurs formulate că terenul nu este liber în sensul Legii 10/2001, ci este destinat desfăşurării orelor de pregătire fizică a elevilor din cadrul Grupului Şcolar Unirea, recurentul critică modul în care instanţa de apel a interpretat probele administrate în cauză şi situaţia de fapt reţinută de aceasta în urma interpretării dovezilor administrate.

Or, dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care permiteau exercitarea controlului de legalitate sub acest aspect au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în prezent calea de atac a recursului putând fi exercitată numai sub aspecte de legalitate.

Tot astfel, critica vizând ignorarea de către instanţa de apel a apărărilor formulate sub acelaşi aspect şi care ar putea fi circumscrisă prevederilor art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nu mai învesteşte în mod legal instanţa de recurs cu analiza ei, faţă de abrogarea acestor dispoziţii legale prin art. I pct. 111 din OUG nr. 138/2000 introdus prin art. I pct. 49 din Legea 219/2005.

3. Se critică Decizia pronunţată şi sub aspectul aplicării prevederilor art. 274 C. proc. civ., susţinându-se că faţă de soluţia pronunţată, cheltuielile de judecată nu puteau fi acordate integral.

Înalta Curte reţine că prin Decizia civilă nr. 85/A/2008, Curtea de Apel Cluj a dispus completarea deciziei civile nr. 27/ A din 15 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, în sensul obligării Primarului Municipiului Cluj-Napoca să plătească reclamanţilor suma de 1.747 lei, cheltuieli de judecată în apel.

S-a dispus întabularea proprietăţii, cu titlu de drept restituire, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva aceleiaşi hotărâri.

Prin urmare, în urma controlului judiciar exercitat, declanşat prin căile de atac exercitate de ambele părţi, instanţa de apel considerând întemeiată cererea de aderare la apel formulată de reclamanţi şi respingând apelul declarat de pârât, a schimbat soluţia primei instanţe în sensul că a admis toate capetele de cerere ale acţiunii principale.

În consecinţă, existând o culpă procesuală a pârâtului-recurent în sensul art. 274 C. proc. civ., Curtea de Apel a făcut o corectă aplicare a acestor prevederi legale.

Faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de Primarul municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei civile nr. 27 A din 15 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică , astăzi 28 noiembrie 2008.

← ICCJ. Decizia nr. 7586/2008. Civil -		ICCJ. Decizia nr. 7475/2008. Civil →

ICCJ. Decizia nr. 7551/2008. Civil

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7551/2008. Civil