ICCJ. Decizia nr. 795/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brașov sub nr. 208/2005, ulterior precizată, reclamanții V.V. și V.A. au solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta SC P. SA Brașov, prin hotărârea pe care o va pronunța, să anuleze decizia nr. 465 din 22 decembrie 2004, să o oblige pe pârâtă să le restituie terenul liber și să le acorde despăgubiri pentru terenul ocupat de construcții, înscris în C.F. 4120, nr.top 1247/2 și 1248/2 și în C.F. 4615, nr. top 1245/2/2; 1246/2/2; 1247/3/2 și 1248/3/2.
Tribunalul Brașov, prin sentința civilă nr. 35/S din 22 ianuarie 2007, a admis acțiunea reclamanților, a anulat decizia nr. 465 din 22 decembrie 2004 emisă de pârâta SC P. SA Brașov, a obligat-o pe aceasta să emită o nouă decizie privind restituirea în natură a suprafeței de teren de 1202,4 mp, înscrisă sub nr.top 1245/2/2; 1246/2/2; 1247/3/2 și 1248/3/2 conform expertizei tehnice întocmită de expert ing. M.E. și să propună acordarea de despăgubiri reprezentând valoarea de piață a terenului în suprafață de 2469,60 mp, identificat conform aceleiași expertize, la data acordării acestora.
Pentru a decide astfel, Tribunalul Brașov a reținut că reclamanții sunt moștenitorii proprietarilor tabulari ai terenurilor înscrise inițial în C.F. 2195 Făgăraș nr. top 1245/1, 1246/1; 1245/2; 1246/2; 1247; 1248, care au fost preluate de stat și care au făcut obiectul notificării pe care pârâta a trimis-o spre soluționare, A.P.A.P.S. (actual A.V.A.S.), în baza art. 27 din Legea nr. 10/2001.
A mai reținut că, prin sentința civilă nr. 764 din 31 mai 2004 a Judecătoriei Făgăraș, definitivă și executorie, s-a statuat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și că pârâta SC P. SA Brașov este cea care are obligația, potrivit legii, să soluționeze notificarea reclamanților. în pofida acestui fapt, SC P. SA Brașov și-a declinat competența soluționării notificării în favoarea A.V.A.S. dar această soluție nu echivalează cu îndeplinirea obligației prin hotărârea judecătorească menționată, ci încălcarea ei, ducând la tergiversarea soluționării notificării. Legea nr. 10/2001, prin art. 9, a consacrat principiul restituirii în natură al imobilelor preluate abuziv de stat iar potrivit art. 7 alin. (2) din lege, persoana îndreptățită nu poate opta pentru măsuri reparatorii în echivalent, atunci când restituirea în natură este posibilă.
Având în vedere că, prin expertiza tehnică, specialitatea topografie-cadastru, administrată în cauză, s-a concluzionat că suprafața totală a terenului - proprietatea antecesorilor reclamanților - care se află în incinta SC P. SA Brașov este de 3762 mp, din care suprafața de 1126,60 mp este ocupată de construcții iar suprafața liberă care se poate restitui este de 1202,40 mp, instanța de fond a obligat-o pe pârâtă să restituie în natură suprafața de teren liberă și să propună acordarea de despăgubiri reprezentând valoarea de piață a terenului ocupat de construcții.
Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 79 Ap din 13 iunie 2007, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC P. SA Brașov, în baza acelorași considerente.
împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâta SC P, SA Brașov, care, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului pe care l-a declarat împotriva sentinței civile nr. 35 S din 22 ianuarie 2007 a Tribunalului Brașov și, în consecință, desființarea acestei sentințe iar pe fond, respingerea contestației reclamanților și menținerea deciziei nr.465 din 22 decembrie 2004 emisă de SC P. SA Brașov în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin primul motiv de recurs, pârâta SC P. SA Brașov a cerut să se constate că prin sentința nr. 764 din 31 mai 2004 pronunțată de Judecătoria Făgăraș, nu s-a stabilit cu titlu irevocabil dreptul petenților de a le fi restituite în natură imobilele ci doar s-a statuat în sensul că trebuie să răspundă petenților cu privire la notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, urmând să se pronunțe și asupra valabilității titlului statului asupra imobilelor preluate. Acest lucru s-a și întâmplat, prin emiterea deciziei nr. 465 din 22 decembrie 2004 și, prin transferarea competenței de soluționare a notificării către A.V.A.S., SC P. SA Brașov a stabilit implicit valabilitatea titlului statului și incidența art. 27 al Legii nr. 10/2001. Așa fiind, nu se putea reține de către instanța de apel puterea de lucru judecat a sentinței nr. 764 din 31 mai 2004 pronunțată de Judecătoria Făgăraș.
Printr-un al doilea motiv de recurs, pârâta SC P. SA Brașov a susținut că nu a avut și nu are calitatea de "unitate deținătoare a imobilului" în sensul special conferit acestei sintagme de normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 și că în mod greșit instanțele de fond și apel au reținut că SC P. SA Brașov este "deținătoarea imobilului și are obligația de răspuns" și că soluția de declinare a competenței soluționării notificării în favoarea A.V.A.S. nu echivalează cu îndeplinirea obligației legale ce îi revenea în acest sens.
Pârâta a mai susținut că instanțele au ignorat faptul că nu are în proprietate terenurile cerute de reclamanți și că asupra lor este înscris doar un drept de administrare directă, ce nu conferă titularului și atributul dispoziției juridice asupra imobilului respectiv. Mai mult, în cartea funciară, dreptul de administrare directă este înscris în favoarea întreprinderii de C.I.L.S. iar soluțiile pronunțate sunt imposibil de pus în aplicare sau executare silită.
Un al treilea motiv de recurs a vizat aspectul despăgubirilor în echivalent bănesc la care se face referire în hotărârile pronunțate, recurenta-pârâtă SC P. SA Brașov susținând că pretențiile persoanei îndreptățite la despăgubiri se judecă conform procedurii speciale prevăzute de art. 30 din Legea nr. 10/2001, numai ulterior încheierii unui proces-verbal de divergență care, în speță, nu a fost încheiat și că este vădit nelegală modalitatea în care instanța de fond a obligat-o să propună reclamanților despăgubiri. A mai susținut că, de altfel, petitul contestației referă exclusiv la anularea deciziei nr. 465 din 22 decembrie 2004 iar instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut.
Recursul nu este fondat.
Prin acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. 580/2004 al Judecătoriei Făgăraș, reclamanții V.V. și V.A. cu chemat în judecată pe pârâții Primăria municipiului Făgăraș, SC P. SA Brașov și A.P.A.P.S. a cărui succesoare este A.V.A.S. solicitând obligarea pârâților să răspundă notificării pe care au formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001 la data de 04 iunie 2001 și obligarea la daune cominatorii până la soluționarea cererii de restituire în natură și de plată a despăgubirilor.
Judecătoria Făgăraș, prin sentința civilă nr. 764 din 31 mai 2004 a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâta SC P. SA Brașov să răspundă notificării reclamanților.
Reținând că notificarea formulată de reclamanți la data de 4 iunie 2001 a fost adresată inițial Primăriei municipiului Făgăraș, care, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a transmis-o pârâtei SC P. SA Brașov și că aceasta, la rândul său, a transmis-o fostei A.P.A.P.S., actual A.V.A.S., pe considerentul aplicabilității în speță a art. 27 din Legea nr. 10/2001, instanța a statuat că art. 27 din Legea nr. 10/2001 se referă la imobilele preluate de stat cu titlu valabil, titlu valabil care, în speță, nu există, astfel că SC P. SA Brașov este persoana juridică obligată conform legii să soluționeze notificarea, fiind necesar a se stabili în ce măsură restituirea în natură este posibilă sau nu și dacă reclamanții pot opta sau nu pentru măsuri reparatorii prin echivalent, pârâta fiind cea care trebuie să se pronunțe mai întâi, conform art. 23 (în prezent art. 25) din Legea nr. 10/2001.
Sentința civilă nr, 764 din 31 mai 2004 a judecătoriei Făgăraș a rămas definitivă, după ce, Curtea de Apel Brașov, prin decizia civilă nr. 1116 Ap din 12 noiembrie 2004 a respins apelul declarat de SC P. SA Brașov, fiind investită cu formulă executorie (hotărârile judecătorești menționate au fost depuse la filele 30-39 din dosarul nr. 208/C/2005 al Tribunalului Brașov).
Urmare a acestei hotărâri judecătorești, SC P. SA Brașov a emis decizia nr. 465 din 22 decembrie 2004 prin care, în temeiul aceluiași art. 27 din Legea nr. 10/2001 și normelor metodologice de aplicare a legii, și-a declinat, din nou, competența de soluționare a notificării în favoarea A.P.A.P.S., a cărei succesoare este A.V.A.S., motivând că este privatizată integral.
împotriva deciziei nr. 465 din 22 decembrie 2004 emisă de pârâta SC P. SA Brașov, reclamanții au formulat acțiunea care face obiectul prezentei cauze, pe care au precizat-o ulterior, solicitând anularea deciziei, ca netemeinică și nelegală și obligarea pârâtei să le restituie terenul liber pe care îl deține și să-i despăgubească pentru terenul pe care se află amplasate construcțiile pârâtei (filele 1-2 și 19-20 din dosarul nr. 208/C/2005 al Tribunalului Brașov).
Soluționând cauza în primă instanță, Tribunalul Brașov a anulat decizia nr. 465 din 22 decembrie 2004 și a obligat-o pe pârâta SC P. SA Brașov să emită o nouă decizie privind restituirea în natură a terenului liber de construcții și să propună acordarea de despăgubiri reprezentând valoarea de piață a terenului ocupat de construcții.
Tribunalul Brașov a constatat că pârâta SC P. SA Brașov nu s-a Conformat celor statuate prin sentința civilă nr. 764 din 31 mai 2004 pronunțată de Judecătoria Făgăraș în primul litigiu, în sensul că SC P. SA Brașov este cea care are obligația de a soluționa notificarea, în calitate de deținătoare a imobilului, reținând că soluția de declinare a competenței nu echivalează cu îndeplinirea acestei obligații legale.
Aceleași considerente au fost avute în vedere și de instanța de apel, care a confirmat soluția tribunalului.
Este evident că, o dată ce, în litigiul anterior, instanța a stabilit, cu putere de lucru judecat, că pârâta SC P. SA Brașov era persoana juridică obligată conform legii să soluționeze notificarea, aceasta nu mai era în nici un fel îndreptățită ca, din nou, în baza aceluiași text de lege, să-și decline competența de soluționare a notificării în favoarea A.P.A.P.S. a cărei succesoare este A.V.A.S.
Obligația sa era aceea de a se conforma dispozitivului sentinței civile nr. 764 din 31 mai 2004 pronunțată de Judecătoria Făgăraș și anume de a stabili în ce măsură restituirea în natură este posibilă sau nu, dacă reclamanții pot opta sau nu pentru măsuri reparatorii prin echivalent (așa cum s-a reținut prin considerentele sentinței menționate) și de a se pronunța, în raport cu situația de fapt pe care urma s-o stabilească și dispozițiile legale incidente, în sensul admiterii sau, respectiv, respingerii notificării formulate la data de 4 iunie 2001 de V.A. și V.V., dar în nici un caz nu-și putea declina, din nou, competența de soluționare a notificării deoarece această soluție fusese deja cenzurată de instanță, constatându-se că este nelegală și netemeinică.
Așa fiind, în mod corect instanța de apel a reținut puterea de lucru judecat a sentinței nr. 764 din 31 mai 2004 pronunțată de Judecătoria Făgăraș și a constatat că un nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și aceeași cauză nu mai este posibil și că părțile trebuie să se supună hotărârii judecătorești, motivul de recurs vizând acest aspect fiind nefondat.
Susținerile recurentei-pârâte, care constituie al doilea motiv de recurs, potrivit cărora nu a avut și nu are calitatea de "unitate deținătoare a imobilului" în sensul special conferit acestei sintagme de normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 și că în mod greșit instanțele de fond și apel au reținut că SC P. SA Brașov este "deținătoarea imobilului și are obligația de răspuns" sunt infirmate de înscrisurile aflate la dosar din care reiese că imobilul în litigiu este evidențiat în patrimoniul SC P. SA Brașov și se află în deținerea sa, concluzie care rezultă și din raportul de expertiză administrat în cauză (filele 48, 130, 131, 135-146 din dosarul nr. 208/2005 al Tribunalului Brașov, respectiv adresa nr. 2891 din 19 octombrie 2003 emisa de pârâtă către A.P.A.P.S. în care arată că terenurile înscrise în C.F. nr. 4615 Făgăraș, C.F. nr. 4120 Făgăraș se află în patrimoniul său cu titlu de drept de administrare; extras registru mijloace fixe, situația privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul SC P. SA Brașov, certificat de atestare fiscală nr. 2600 din 15 octombrie 1999 emis de Primăria municipiului Făgăraș din care reiese că pârâta este impusă fiscal pentru teren în suprafață de 4752,6 mp).
De altfel, însăși pârâta SC P. SA Brașov, prin întâmpinarea formulată în faza procesuală a fondului a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1991 cu FPS, se atestă că societatea deține în proprietate terenurile și clădirile prevăzute în anexa la contract, între acestea făcând parte și imobilul în litigiu iar în probatiune, la data de 10 aprilie 2006 a depus "Notă de ședință", însoțită de înscrisurile deja menționate, cu care a înțeles să facă dovada că decizia nr. 465/2004 emisă în temeiul art. 27 al Legii nr. 10/2001 este legală, deoarece imobilul în litigiu este evidențiat în patrimoniul său, fiind privatizată integral la data intrării în vigoare a legii.
Având în vedere cele menționate, rămâne fără relevanță faptul că în cartea funciară, dreptul de administrare directă este înscris în favoarea întreprinderii de C.I.L.S., cu atât mai mult cu cât, prin considerentele sentinței nr. 764 din 31 aprilie 2004 a Judecătoriei Făgăraș, necontestate de pârâta SC P. SA Brașov, s-a reținut că este succesoarea întreprinderii de C.I.L.S., sucursala Făgăraș.
Nu sunt fondate nici criticile prin care recurenta-pârâtă a susținut că este vădit nelegală modalitatea în care instanța de fond a obligat-o să propună reclamanților despăgubiri, arătând că pretențiile persoanei îndreptățite la despăgubiri se judecă după procedura specială prevăzută de art. 30 din Legea nr. 10/2001, numai ulterior încheierii unui proces-verbal de divergență care, în speță, nu a fost încheiat.
Astfel, este de reținut că articolul 30 din Legea nr. 10/2001 nu mai era în vigoare la data soluționării cauzei, fiind abrogat prin Titlul I art. unic pct. 6 din O.U.G. nr. 209/2005 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul proprietății, publicată în M.Of. Partea I, nr. 1194 din 30 decembrie 2005, aprobată prin Legea nr. 262/2006 și prin art. 33 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar invocarea lui de către recurenta-pârâtă nu se justifică, deoarece acordarea măsurilor reparatorii constând în despăgubiri se face în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, respectiv Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, prin care s-au adus modificări mai multor acte normative, printre care și Legii nr. 10/2001.
Nici critica recurentei-pârâte vizând faptul că petitul contestației se referă exclusiv la anularea deciziei nr. 465 din 22 decembrie 2004 și că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut nu poate fi primită, deoarece reclamanții V.V. și V.A. și-au completat acțiunea, la prima zi de înfățișare, în temeiul art. 132 C. proc. civ. și au cerut ca pârâta SC P. SA Brașov să le restituie terenul liber pe care îl deține și să îi despăgubească pentru terenul ocupat de construcții (filele 19-20 din dosarul nr. nr. 208/C/2005 al Tribunalului Brașov), instanța de fond soluționând cauza în cadrul procesual determinat de reclamanți.
Având în vedere temeiurile care preced, se constată că decizia atacată este legală iar recursul este nefondat și a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 821/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 888/2008. Civil → |
|---|
