ICCJ. Decizia nr. 21/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 21.
Dosar nr. 4490/103/200.
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 64 din 24 ianuarie 2008, Tribunalul Neamţ, secţia civilă, a admis acţiunea formulată de reclamanta E.V., a dispus anularea deciziei nr. 15 din 30 august 2007 emisă de pârâta SC A.C. SA, a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la restituire în sensul Legii nr. 10/2001, a obligat-o pe pârâtă să se pronunţe pe fondul notificării nr. 455 din 8 noiembrie 2001, înregistrată la pârâtă sub nr. 4157 din 3 iulie 2007, cu privire la imobilul situat în Piatra Neamţ, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 50 lei, pe fiecare zi de întârziere, începând cu cea de-a 31 zi de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data emiterii deciziei pe fondul notificării, precum şi la plata către reclamantă a sumei de 500 lei, onorariul de avocat.
Prin Decizia nr. 87 din 21 mai 2008, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei.
Pentru a pronunţa aceste hotărâri, ambele instanţe au reţinut aceeaşi situaţie de fapt, în ceea ce priveşte calitatea reclamantei de succesoare în drepturi a fostului proprietar deposedat de imobilul în litigiu, L.P.
Astfel, din actele depuse la dosar s-a reţinut că, la data decesului lui L.P., vocaţie succesorală asupra întregii averi a dobândit soţia sa, C.F.
La rândul său, C.F. a instituit-o ca legatară universală pe reclamanta E.V.
Pârâta nu a făcut dovada că ceilalţi pretinşi moştenitori ar fi făcut la rândul lor notificare pentru imobilul situat în Piatra Neamţ.
În atare situaţie, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, profitând şi de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta susţine că instanţa de fond a omis a analiza împrejurarea că reclamanta nu a solicitat restituirea în natură a imobilului în baza Legii nr. 112/1995.
Recurenta arată că între părţi a mai existat un litigiu în care ea a avut câştig de cauză, că notificarea de faţă trebuia respinsă ca inadmisibilă, fiind tardiv formulată şi că reclamanta nu poate pretinde restituirea în natură a imobilului deoarece din anul 1996 acesta a intrat în circuitul civil.
În mod greşit instanţa a apreciat asupra calităţii de unică moştenitoare a reclamantei, în condiţiile în care prin Decizia civilă nr. 1720/1999 pronunţată de Curtea de Apel Bacău se face vorbire despre testamentul olograf întocmit de P.I. la data de 19 august 1952, în care autoarea reclamantei este numită legatară cu titlu particular alături de cei patru nepoţi de frate şi de soră.
Reclamanta nu a făcut niciodată dovada demersurilor efectuate pentru a afla poziţia comoştenitorilor faţă de notificare.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor testamentare, C.F. era desemnată legatară cu privire la bunuri expres şi limitativ individualizate şi nu cu privire la imobilul în litigiu.
Intimata nu a depus la dosar întâmpinare.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Notificarea a fost respinsă de către pârâtă pentru un unic considerent, acela că reclamanta nu a făcut dovada calităţii de moştenitoare a fostului proprietar şi, ca atare, nu are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Acesta a fost singurul aspect care a făcut obiectul judecăţii în contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei emise de pârâtă.
În atare situaţie, toate criticile formulate de pârâtă cu privire la îndreptăţirea pe fond a reclamantei de a beneficia de măsurile reparatorii solicitate, respectiv de restituirea în natură a imobilului nu au legătură cu Decizia atacată şi nu pot face obiect de analiză în recurs.
Referitor la calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, ca moştenitoare a fostului proprietar, Înalta Curte constată următoarele:
Nu s-a contestat că reclamanta este moştenitoarea defunctei C.F., în calitate de legatară universală a acesteia.
Despre C.F. s-a reţinut că a fost soţia lui P.L., fostul proprietar al imobilului, aspect de asemenea necontestat.
În legătură cu vocaţia succesorală a acesteia s-a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 9031 din 3 decembrie 2001 a Judecătoriei Piatra Neamţ s-a constatat caducitatea hotărârii de divorţ a numitei C.F. cu P.L., iar ulterior s-a emis certificatul de moştenitor nr.31 din 28 februarie 2003 de pe urma defunctului P.L., în care C.F. figurează în calitate de moştenitoare legală, beneficiară a întregii mase succesorale.
Instanţele nu puteau ignora efectele sentinţei menţionate, pentru că ar fi însemnat să nesocotească puterea de lucru judecat ale unei hotărâri irevocabile.
Recurenta mai pretinde că prin sentinţa tribunalului, menţinută prin Decizia instanţei de apel, s-ar fi nesocotit drepturile comoştenitorilor care au avut vocaţie la succesiunea lui P.L.
Şi această critică este nefondată.
În primul rând, nu s-a susţinut şi dovedit de către recurentă că ar fi fost sesizată cu notificări şi de către alte persoane care să pretindă că, în calitate de moştenitori ai fostului proprietar, au dreptul la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu.
Or, în lipsa altor notificări, chiar în eventualitatea că reclamanta nu ar fi singura moştenitoare a fostului proprietar, având în vedere dispoziţiile art. 3 şi art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, corect aplicate de instanţe, reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, beneficiind şi de cotele moştenitorilor care nu au înţeles să formuleze notificări.
În orice caz, existenţa sau nu a altor moştenitori sau notificări formulate de aceştia nu influenţează soluţia pronunţată în cauză prin care instanţa nu a făcut altceva decât să o oblige pe pârâtă să soluţioneze pe fond notificarea reclamantei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menţine Decizia curţii de apel şi va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A.C. SA împotriva deciziei civile nr. 87 din 21 mai 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 277/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2014/2009. Civil → |
|---|
