ICCJ. Decizia nr. 28/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 28.
Dosar nr. 10901/3/200.
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Cu notificarea 1324 din 6 iulie 2001, N.R.M. a cerut restituirea în natură a unor părţi din clădirea situată în municipiul Bucureşti, de care autorii săi au fost deposedaţi în mod abuziv de stat, anume, a apartamentelor nr. 1 şi 2 în suprafaţă totală de 389,44 mp. situate în subsolul clădirii, a suprafeţelor construite de 375, 34 mp de la parterul clădirii şi de 334,55 mp de la etajul I, precum şi a suprafeţei de 199,90 mp situată la etajul VII al clădirii.
S-a motivat că blocul a fost construit în baza convenţiei autentificată sub nr. 47868/1946, pe un teren proprietatea părinţilor săi, dobândit în baza actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 34960/1941, cu menţiunea că aceştia au fost siliţi să doneze statului partea din imobil deţinută în proprietate în baza contractului autentificat sub nr. 2605 din 28 iunie 1963.
Prin dispoziţia nr. 3801 din 2 februarie 2005, Primarul municipiului Bucureşti a respins notificarea, reţinând că nu au fost depuse acte care să ateste dreptul de proprietate şi calitatea de persoană îndreptăţită până la data de 1 iulie 2003.
Prin cererea înregistrată la data de 22 aprilie 2005, reclamanta N.R.M. a cerut anularea dispoziţiei şi retrocedarea imobilului, cu menţiunea că a depus actele care atestă dreptul de proprietate al autorilor săi şi că prin Decizia civilă nr. 396/2001 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a constat nulitatea absolută a contractului de donaţie în baza căruia imobilul a intrat în proprietatea statului.
Prin sentinţa civilă nr. 201 din 12 februarie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a Va civilă, a admis cererea, a anulat dispoziţia şi a constat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru partea din clădire identificată conform raportului de expertiză întocmit de ing. I.S., anume pentru 2 boxe şi depozitul situate la subsol; pentru întregul parter cu excepţia părţilor comune, pentru două garaje şi camera portarului şi pentru camera de serviciu de la etajul 7.
Instanţa a obligat pârâtul să emită dispoziţie de restituire în natură reclamantei pentru 2 boxe şi depozitul de la subsol (anexa 2A), două garaje şi o magazie de la parter (anexa 2B) şi pentru apartamentele nr. 57 şi 58 situate la etajul 1 al clădirii şi, totodată, să îi acorde măsuri reparatorii pentru restul clădirii, anume pentru apartamentele nr. 1 şi 2 de la parter (anexa 2B), pentru apartamentele nr. 4, 8 şi 9 de la etajul 1 (anexa 2C) şi pentru camera de serviciu de la etajul 7 (anexa 2D).
În motivarea sentinţei tribunalul a reţinut că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, ca urmare a anulării contractului de donaţie în baza căruia imobilul situat în B-dul D., actualmente nr. 45, a intrat în proprietatea statului, sens în care, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, se justifică a-i fi restituite în natură părţile din clădire care se mai află în proprietatea statului şi a-i fi acordate măsuri reparatorii prin echivalent pentru cele înstrăinate de stat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta şi pârâtul. In motivarea apelului reclamanta a susţinut că prima instanţă a omis să constate că, în baza aceloraşi acte de proprietate ale părinţilor săi, are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru întreaga suprafaţă construită de la etajul 1 al clădirii şi că, deşi a omologat raportul de expertiză şi a dispus restituirea spaţiilor colorate cu roşu, în realitate nu i-a restituit toate părţile din clădire care au aparţinut autorilor săi.
Reclamanta a arătat că este îndreptăţită la restituirea şi a celor 3 garaje de la parter (în loc de 2, cu menţiunea că cele 3 garaje sunt distincte de alte două care nu erau proprietatea autorilor săi şi care există şi astăzi în configuraţia iniţială), precum şi a celor două apartamente de la parter închiriate la două societăţi comerciale (SC B.S. - apart. 1 şi SC F.S. - apart. 2) .
Referitor la spaţiul locativ de la etajul 1 al clădirii, care a fost proprietatea în întregime al autorilor săi (cu excepţia spaţiilor comune) reclamanta a arătat că potrivit compartimentării actuale a clădirii este compus din 9 apartamente, numerotate de la nr. 1 la nr. 9 şi a solicitat a se observa că se impunea restituirea apartamentelor încercuite cu culoare roşie în raportul de expertiză, şi care a fost omologat de prima instanţă, şi nu a apartamentelor nr. 56 şi 57, astfel cum s-a dispus, apartamente care nu există la acest nivel al clădirii.
Referitor la camera situată la etajul 7, reclamanta a afirmat că se identifică cu apartamentul nr. 43 care face obiectul unui contract de închiriere şi, în consecinţă, îi poate fi retrocedată în natură.
În concluzie, reclamanta a susţinut că în mod eronat pentru parte din spaţiile fost proprietatea autorilor săi nu i-au fost acordate măsuri reparatorii, că prima instanţă nu a observat că parte din spaţii îi pot fi restituite în natură, acordându-i eronat despăgubiri şi a solicitat reevaluarea tipului de măsuri reparatorii ce se impun a-i fi acordate în funcţie de situaţia juridică a fiecărui spaţiu, precum şi actualizarea valorii despăgubirilor care urmează a-i fi acordate pentru partea de imobil care nu îi mai poate fi restituită în natură.
În motivarea apelului pârâtul a susţinut că atâta timp cât reclamanta nu a depus actele doveditoare ale calităţii sale şi ale dreptului de proprietate în termenul prevăzut de lege, în mod corect a respins notificarea.
La termenul de judecată din 6 septembrie 2007, reclamanta a cerut efectuarea unei noi expertize motivat de faptul că în rapoartele de expertiză depuse la judecata în primă instanţă nu se evidenţiază suficiente date cu privire la modalitatea de recompartimentare a clădirii după momentul preluării de către stat şi nici elemente de identificare a noilor spaţii, existând confuzie cu privire la numărul corespondent al apartamentelor nou înfiinţate, respectiv, motivat de faptul că nu există suficiente date cu privire la situaţia juridică actuală a tuturor spaţiilor din clădire.
Cererea a fost respinsă de instanţa de apel justificat de faptul că este lămurită cu expertiza efectuată în primă instanţă iar chestiunea referitoare la renumerotarea spaţiilor se stabileşte pe baza evidenţelor autorităţilor locale.
Prin Decizia civila nr. 2031A din 13 septembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti secţia a IX a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins apelurile, ca nefondate.
Referitor la apelul declarat de reclamantă, instanţa a reţinut că indiferent de actele de proprietate ale autorilor invocaţi reclamanta este îndreptăţită să primească, ca o consecinţă a principiului repunerii în situaţia anterioară, măsuri reparatorii pentru partea de imobil care a făcut obiectul contractului de donaţie anulat.
Instanţa a apreciat că reclamantei i-au fost restituite în întregime spaţiile libere, în configuraţia actuală (două garaje şi o magazie, precum şi fosta prăvălie transformată în 3 garaje), cu menţiunea că nu mai pot fi înlăturate măsurile reparatorii acordate reclamantei pentru 2 garaje şi o magazie situate la parter (spaţii care exced actului de donaţie), întrucât nu i se poate agrava reclamantei situaţia juridică în propria cale de atac.
Instanţa a reţinut şi că în mod just au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent pentru cele două apartamente de la parter, înstrăinate chiriaşilor în procedura Legii nr. 112/1995, precum şi pentru spaţiile situate la subsolul clădirii iar referitor la etajul clădirii, unde autorii reclamantei au deţinut un o garsonieră şi un apartament cu 7 camere, reamenajate ulterior preluării de stat ca suprafeţe locative distincte, instanţa a apreciat că în mod corect au fost restituite doar cele două pentru care există încheiate contracte de închiriere, cu nr. 5-7 şi nr. 5-8 ( şi nu 57 şi 58) restul apartamentelor (nr. 4, 8 şi 9) fiind înstrăinate.
Referitor la camera de la etajul 7, pentru care există date contradictorii sub aspectul identificării actuale, instanţa a apreciat că se impune a se reţine identificarea pe care a făcut-o expertul, anume că aceasta se identifică cu actualul apartament cu nr. 42 care, în prezent, este înstrăinat şi nu cu cel cu nr. 43, pentru care există încheiat contract de închiriere.
Cât priveşte cuantumul măsurilor reparatorii, instanţa a arătat că urmează a fi stabilit în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Referitor la apelul declarat de pârât, instanţa a constat că acesta nu poate fi primit întrucât prin înscrisurile depuse la dosar reclamanta a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la măsurile reparatori prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului reclamanta reiterează criticile formulate şi în faţa instanţei de apel, evidenţiind neconcordanţele care există cu privire la identificarea apartamentelor care compun în prezent clădirea şi asupra identităţii acestora cu cele care au fost proprietatea autorilor săi, omisiunea identificării de către expert a unora din aceste spaţii şi confuziile care există cu privire la numerotarea actuală şi situaţia juridică a acestora cu consecinţa acordării de măsuri reparatorii prin echivalent pentru spaţii care îi pot fi acordate în natură şi omisiunea acordării de măsuri reparatorii pentru unele din spaţiile care au aparţinut autorilor săi.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:
In drept, potrivit dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
Constatarea faptelor, aşa cum rezultă ele din actele şi dovezile administrate de părţi, este atributul instanţelor de fond iar hotărârea trebuie să fie motivată cu, suficientă claritate, cu privire la starea de fapt prin trimitere la probele de la dosar, obligaţia judecătorilor de a-şi motiva hotărârile constituind una dintre garanţiile dreptului la un proces echitabil.
În cauza dedusă judecăţii, situaţia de fapt nu a fost stabilită cu claritate iar instanţa de apel s-a rezumat să-şi însuşească soluţia primei instanţe printr-o motivare formulată în termeni generali şi prin care nu a răspuns în concret criticilor formulate prin apel de către reclamantă.
Din lucrările dosarului rezultă că autorul reclamantei, S.N., a dobândit în proprietate imobilul situat în Bucureşti, teren cu o construcţie veche, în baza contractului autentificat sub nr. 34960 din 27 octombrie 194l al Tribunalului Ilfov (fila 216 primă instanţă).
Referitor la imobilul menţionat, situat în B-dul D. s-a încheiat o convenţia de construire a unei case-bloc, datată 29 octombrie 1946, în baza căreia proprietarul terenului, N.N.Ş., a dobândit în proprietate din noua construcţie spaţii locative clar delimitate (la subsol, parter, etajul I şi o cameră pentru personalul de serviciu la ultimul etaj), precum şi părţi comune şi instalaţii comune (fila 219 primă instanţă).
Pentru partea din imobilul dobândită în baza contractului menţionat (porţiunea de 24,35% din întregul imobil bloc, inclusiv cota parte din teren aferentă proprietăţii şi părţile comune din imobil), suprafeţele locative fiind delimitate pentru parter (2 apartamente), etajul I (7 camere închiriate) şi la etajul VII (o cameră), S.N. şi Ş.E. au încheiat un contract de donaţie cu Sfatul Popular al Raionului 30 Decembrie Bucureşti, autentificat sub nr. 2605 28 iunie 1963 de notariatul de stat al raionului mai sus arătat, donaţie anulată prin Decizia civilă nr. 396 din 6 iulie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti.
Prin notificarea transmisă entităţii deţinătoare, reclamanta N.R.M., raportându-se la actele mai sus arătate, a susţinut că autorii săi au deţinut în proprietate următoarele părţi din imobil: apartamentele nr. 1 şi 2 în suprafaţă de 389, 44 mp la subsolul clădirii, o suprafaţă de 375, 34 mp la parterul clădirii, o suprafaţă de 334,55 mp la etajul I şi o suprafaţă de 199,90 mp la etajul VII al clădirii, de care aceştia au fost deposedaţi în mod abuziv de stat cu ocazia încheierii actului de donaţie.
Or, pentru a stabili caracterul de bun restituibil în natură a părţilor din clădire mai sus arătate şi pentru care reclamanta a invocat că are calitatea de persoană îndreptăţită, instanţele de fond aveau obligaţia de a identifica, în afara oricărui dubiu, părţile din imobil care au fost proprietatea autorilor reclamantei şi de care aceştia au fost deposedaţi în mod abuziv de stat şi, respectiv, de a stabili care este configuraţia actuală a acestora şi situaţia lor juridică.
Verificând lucrările dosarului se constată că expertizele întocmite la judecata în primă instanţă au fost efectuate cu nerespectarea dispoziţiilor art. 208 C. proc. civ., adică în lipsa constatărilor proprii ale expertului după cercetările în fapt pe care acesta trebuie să le facă.
Astfel, exp. G.N. a arătat că a avut acces „în holul blocului la masa portarului, unde expertiza a avut loc" (fila 78) iar expertul I.S. a afirmat că a întocmit lucrarea „prin vizite la faţa locului şi prin studierea şi punerea cap la cap a documentelor puse la dispoziţie" (fila 212) ca urmare a refuzului administratorului blocului de a le permite accesul în clădire.
Dată fiind lipsa constatărilor proprii ale experţilor, în lucrările întocmite se evidenţiază neconcordanţe cu privire la identificarea părţilor din clădire care au aparţinut autorilor reclamantei şi actuala configuraţie a acestor spaţii situate în subsolul, la parterul şi etajul 1 al clădirii, ori a celui situat la etajul 7 al clădirii, inclusiv neclarităţi cu privire la elementele de identificare a acestora şi cu privire la situaţia lor juridică actuală, aspecte evidenţiate de reclamantă prin cererea de apel şi cărora instanţa nu le-a răspuns.
Or, identificarea părţilor din clădire care au fost proprietatea autorilor reclamanţilor şi stabilirea deţinătorilor actuali şi a regimului juridic al acestora erau esenţiale pentru soluţionarea pricinii şi analizarea pretenţiilor de retrocedare în natură formulate de reclamantă în condiţiile Legii nr. 10/2001 iar această omisiune este echivalentă cu nesolutionarea fondului cauzei.
Aşa fiind, reţinând ca împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite, în baza art.314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului.
În rejudecare, având în vedere limitele investirii de către reclamantă prin notificare, instanţa va ordona efectuarea unei expertize pentru identificarea părţilor din imobil pentru care aceasta solicită acordarea de măsuri reparatorii, sens în care va ordona pârâtei, care deţine părţi din clădire, să ia măsurile care se impun pentru a se permite expertului accesul în clădire în scopul efectuării unei corecte identificării a noilor suprafeţe locative, care vor fi evidenţiate distinct în planurile anexă la raportul de expertiză, rezultate ca urmare a recompartimentării părţii de clădire care a fost proprietate a autorilor reclamantei.
La întocmirea expertizei urmează a se avea în vedere şi actele prin care pârâta a înstrăinat părţi din clădire, sens în care vor fi depuse la dosar de pârâră contractele de închiriere şi de înstrăinare referitoarele la părţile de clădire care fac obiectul prezentei cauze, însoţite de planurile (schiţele) aferente din care să rezulte cu claritate întinderea obiectului acestora.
La pronunţarea soluţiei asupra apelului dedus judecăţii de către reclamantă, instanţa va analiza motivat situaţia fiecărei părţi din clădire pentru care dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, cu trimitere la probatoriile pe care le consideră relevante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta N.R.M. împotriva deciziei nr. 203 / A din 13 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Casează, în parte, Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamantă.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1050/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 277/2009. Civil → |
|---|
