ICCJ. Decizia nr. 9597/2009. Civil
| Comentarii |
|
I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 9597 din 24 ianuarie 2009
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 489 din 11 martie 2008, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei R.S. SRL şi excepţia lipsei de interes invocată de pârâta SC R.G. SRL, iar pe fond a respins, ca neîntemeiată, acţiunea având drept obiect anulara înregistrării cu rea-credinţă şi cu aducerea atingerii dreptului la imagine sau numelui potrivnic a mărcii combinate „R.G." nr. 64986 din 29 noiembrie 2004, titular fiind pârâta, în temeiul art. 48 lit. c) şi d) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a menţinut hotărârea primei instanţe, respingând apelul declarat de reclamant prin decizia nr. 224/A din 9 octombrie 2008, pentru motivele ce urmează.
Cererea apelantei-reclamante, întemeiată pe dispoziţiile art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998 implică în mod necesar analiza conduitei comerciale a fiecăreia din părţile litigante, apelanta nefiind scutită de a-şi proba propria conduită loială pretinsă.
Curtea a reţinut că denumirea comercială sub care s-a înregistrat apelanta a fost modificată din R.G. în R.S. şi că, prima instanţă a întreţinut justificat apărările, pornind de la asemănarea evidentă cu denumirea comercială a intimatei R.G., a cărei existenţă pe aceiaşi piaţă era menită că conducă la accentuarea aspectelor concurenţiale între cele două societăţi.
În contextul în care Oficiul Registrului Comerţului nu acţionează asemănător Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, la un control strict asupra denumirilor rezervate, prima instanţă a interpretat corect achiziţionarea de către fostul asociat al intimatei A.V., a societăţii A.P. SRL, faptele asociatului reprezentând fapte ale societăţii însăşi.
Denumirea comercială a intimatei a fost anterioară constituirii societăţii reclamantei sub denumirea R.G. S.R.L., marca iniţială a pârâtei fiind şi ea înregistrată anterior înregistrării societăţii comerciale reclamante.
In cauză nu prezintă importanţă utilizarea ori nu a mărcii, întrucât obiectul cererii de chemare în judecată nu se referă şi la decăderea pârâtei din drepturile asupra mărcii a cărei anulare s-a cerut.
Referitor la argumentele deduse din practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se arată că soluţia pronunţată nu o contrazice câtă vreme reaua-credinţă reprezintă întotdeauna o chestiune ce ţine de materialul probator administrat în fiecare cauză în parte.
Curtea a mai reţinut că, deşi apelanta a invocat în motivarea apelului dispoziţiile art. 48 lit. c) şi d) din Legea nr. 84/1998, criticile aduse sentinţei au fost formulate exclusiv cu modul de soluţionare pe dispoziţiile art. 48 lit. c).
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate cu referire la dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs, după prezentarea stării de fapt premergătoare litigiului, recurenta arată, din perspectiva motivului prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., următoarele:
Instanţa de apel, fără să fi fost învestită cu verificarea şi aprecierea ca neloială a conduitei reclamantei, apreciază că lit. c) a art. 48 din lege implică necesar analiza conduitei comerciale a fiecăreia din părţile litigante.
Argumentarea este nelegală deoarece dispoziţiile legale se referă strict la reaua-credinţă din momentul înregistrării cererii, conduita anterioară a părţilor fiind irelevantă sub acest aspect.
Chiar dacă recurenta ar fi dat dovadă de o conduită neloială, intimata ar fi avut la îndemână multiple acţiuni pentru sancţionarea conduitei neoneste şi nu să înregistreze marca pe fondul neînţelegerilor dintre asociaţi, folosind în mod abuziv numele şi emblema reclamantei.
De altfel, intimata nu a utilizat marca înregistrată pentru a distinge produsele şi mărfurile pe care le comercializa, deoarece avea deja înregistrată marca R.G. sub nr. 54713 pentru un termen de 10 ani, începând cu data de 10 februarie 2003 pentru aceleaşi clase şi produse pentru care a înregistrat ulterior marca R.G.
Intimata a acţionat cu rea-credinţă atunci când a înregistrat marca, profitând de omisiunea recurentei de a-şi proteja numele prin înregistrare la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.
Cu referire la motivul de modificare prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se arată că instanţa a aplicat greşit legea atunci când s-a raportat total neîntemeiat la un moment anterior înregistrării mărcii.
In mod greşit se reţine că nu au fost susţinute motivele de anulare a mărcii întemeiate pe dispoziţiile art. 48 lit. d) cât timp şi în acţiunea şi în motivele de apel s-a specificat că înregistrarea mărcii de pârâtă aduce atingere dreptului la imagine şi la numele patronimic al recurentei, deoarece se suprapune întrutotul peste denumirea completă şi chiar peste sigla folosită în mod curent de recurentă.
La momentul înregistrării mărcii, intimata avea cunoştinţă despre existenţa recurentei cât şi despre activitatea acesteia, scopul urmărit fiind exclusiv şicanarea şi scoaterea de pe piaţă a firmei concurente.
Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (în continuare O.S.I.M.), prin întâmpinarea formulată, solicită să se constate că Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în cadrul procedurilor derulate în vederea înregistrării mărcii, nu examinează buna sau reaua-credinţă a solicitanţilor.
Intimata SC R.G. SRL, prin întâmpinarea depusă cu respectarea dispoziţiilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită respingerea recursului, apreciind că soluţia pronunţată în apel este în acord cu dispoziţiile legii. Se mai arată că recurenta nu ar fi putut să-şi protejeze numele ca marcă faţă de dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, deoarece denumirea firmei este similară mărcii anterioare a intimatei destinată a fi aplicată unor produse şi servicii identice şi pentru care există şi un risc de confuzie pentru public.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru argumentele ce succed.
Reclamanta şi pârâta sunt competitori pe aceeaşi piaţă a producţiei şi comercializării de structuri şi tâmplarii mecanice.
Administratorul recurentei, A.V., a fost asociat al intimatei până în anul 2002, când a preluat SC A.P. SRL, societate comercială care nu avea drept obiect de activitate din domeniul celor pentru care a fost înregistrată marca pârâtei.
După preluarea din 2002, a fost completat obiectul de activitate cu producţia şi comercializarea de structuri şi tâmplarii metalice, iar denumirea societăţii a fost schimbată în R.G. S.R.L., denumire semănătoare cu cea a intimatei, R. G. SRL.
Urmare a notificării intimatei, recurenta şi-a schimbat denumirea în R.S. cu motivarea că „pentru a nu se crea sau adânci un conflict între cele două societăţi comerciale, societăţi ce acţionează pe aceeaşi piaţă de profil, consideră ca fiind oportună modificarea numelui comercial".
Situaţia de fapt mai sus descrisă, reţinută de ambele instanţe de fond, este necontestată de recurentă.
1. Recurenta invocă nelegalitatea deciziei într-un prim motiv de recurs, deoarece instanţele aveau obligaţia să analizeze doar credinţa onestă ori nu a pârâtei la data înregistrării mărcii ce se solicită a fi anulat, R.G. şi nu şi conduita comercială a reclamantei.
Critica nu poate fi primită, întrucât elementul relei-credinţe se apreciază întotdeauna în relaţiile dintre cei doi comercianţi.
Legea nu oferă niciun indiciu cu privire la ceea ce trebuie să se înţeleagă prin „înregistrare cu rea-credinţă", lăsând practic la aprecierea instanţelor determinarea întinderii acestei noţiuni în dreptul mărcilor.
Reaua-credinţă, definită în dicţionarul juridic ca fiind „incorectitudinea, atitudine a unei persoane care săvârşeşte un fapt sau act contrar legii sau celorlalte norme de convieţuire socială, pe deplin conştientă de caracterul ilicit al conduitei sale" este întotdeauna determinată de situaţia de fapt rezultată din actele şi faptele părţilor şi dovezile administrate în cauză.
Dat fiind particularitatea situaţiei de fapt (administratorul recurentei a fost asociat al SC R. G. SRL, denumirea iniţială a reclamantei a fost schimbată într-o denumire similară cu cea a pârâtei, SC R. G. SRL; pârâta activează în domeniu din 1994, fiind titulara mărcii R. A. pe termen de 10 ani de la data de 10 februarie 2003, precum şi a mărcii R.G. ce se solicită a fi anulată; reclamanta, urmare a notificării de către pârâtă, că denumirea sa comercială, SC R. G. SRL încalcă „ drepturile de proprietate industrială ce le deţin"), instanţele au procedat corect la verificarea conformităţii conduitei comerciale a părţilor litigante cu normele fireşti unei concurenţe loiale.
Traseul comercial al celor două societăţi şi comportamentul concurenţial a fost analizat de instanţă în conformitate cu probatoriilor administrate, probatorii ce au condus la reţinerea bunei-credinţe a pârâtei la înregistrarea mărcii.
Recurenta, prin raportarea la practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie, invocă încălcarea liberului acces la justiţie în componenta referitoare la predictibilitatea soluţiei, atunci când situaţia de fapt dedusă judecăţii este identică cu cea reţinută de instanţa supremă în jurisprudenţa sa.
Critica nu se verifică, întrucât deciziile de speţă invocate prezintă situaţii de fapt distincte de cea din prezenta cauză, şi anume pârâţii erau cei ce activaseră în cadrul societăţii reclamante, ei fiind cei ce au înregistrat mărci cu denumirea societăţii din care s-au desprins.
Recurenta a indicat drept motiv de modificare şi pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., însă din dezvoltarea motivelor a rezultat că, de fapt, invocă neinvestirea instanţei de apel cu cercetarea conduitei comerciale a reclamantei, motiv de modificare ce poate fi încadrată în dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Susţinerea este nefondată, întrucât intimata a invocat reaua-credinţă a societăţii reclamate, aşa încât, instanţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 261 C. proc. civ., avea obligaţia să răspundă şi apărărilor acesteia, apărări ce au determinat înlăturarea cererii reclamantei.
Arată recurenta că este irelevantă conduita anterioară înregistrării mărcii, cât timp art. 48 lit. c) se referă doar la reaua-credinţă din momentul înregistrării cererii.
Interpretarea dată de recurentă este în contradictoriu cu spiritul şi litera legii, întrucât doar analizând atitudinea subiectivă a părţilor, anterior înregistrării mărcii, poate fi determinată buna sau reaua-credinţă a deponentului.
Recurenta afirmă că, atât în acţiune cât şi în motivele de apel, a specificat că înregistrarea mărcii de către pârâtă aduce atingere dreptului la imagine şi la numele său patronimic, astfel încât, susţinerea instanţei de apel, în sensul neinvocării în apel de critici sub acest aspect, este nelegală.
In etapa procesuală a recursului se evaluează legalitatea deciziei pronunţate în apel şi nu statuările cuprinse în hotărârea primei instanţe.
Examinând hotărârea pronunţată în calea devolutivă de atac sub aspectul nepronunţării cu privire la ce ţine de încălcarea dispoziţiilor art. 48 lit. d) din Legea nr. 84/1998, Înalta Curte constată că, prin decizie, instanţa de apel s-a pronunţat strict în limitele învestirii sale de către apelantă.
Astfel, deşi apelanta invocă drept temei de drept al apelului şi dispoziţiile art. 48 lit. d) din Legea nr. 84/1887, referitoare la atingerea dreptului la imagine sau numelui patronimic al unei persoane, prin dezvoltarea motivelor de apel face referire doar la reaua-credinţă manifestată de pârâtă, motive ce se circumscriu literei c a art. 48 din legea mai sus menţionată şi nu lit. d).
Simpla indicare a dispoziţiilor art. 48 lit. d) din Legea nr. 84/1998, fără o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a greşelilor săvârşite de instanţa inferioară, nu este de natură a reţine că instanţa de apel a omis să se pronunţe şi asupra acestui motiv de apel.
Pentru cele ce succed, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
| ICCJ. Decizia nr. 5501/2009. Civil → |
|---|
