ICCJ. Decizia nr. 1862/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1862/2010
Dosar nr. 6042/109/2006
Şedinţa publică de la 18 martie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 153 din 30 iunie 2008, Tribunalul Argeş a respins plângerea formulată de S.Şt., în contradictoriu cu P.M. Piteşti şi M. Piteşti, împotriva dispoziţiei nr. 2548 din 7 august 2006.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că autorii reclamantei, P.G. şi P.I. au dobândit mai multe suprafeţe de teren, prin acte de vânzare - cumpărare, în perioada 1914 - 1920.
Prin Decretul nr. 843/1966, de pe numele reclamantei şi al fratelui ei, P.M., care au rămas proprietari, în urma decesului autorilor lor, pe câte Vl din imobile, s-au expropriat imobilele din str. Smârdan nr. x şi Smârdan nr. y, cu o suprafaţă totală de 3.354 m.p. şi o casă de locuit în suprafaţă de 93 m.p.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, doar reclamanta a formulat notificare pentru suprafaţa de teren de 3740 m.p. situată în str. Smârdan nr. x, iar prin dispoziţia nr. 2548 din 7 august 2006, primarul municipiului Piteşti a respins cererea de acordare a despăgubirilor băneşti şi a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile legii speciale, pentru Vl din terenul în suprafaţă de 3354 m.p. şi Vi din construcţii., motivat de faptul că terenul este afectat în totalitate de construcţii şi amenajări de utilitate publică.
Tribunalul a reţinut că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii doar pentru cota de Vl din imobilele preluate, deoarece fratele său, coproprietar al imobilelor, nu a formulat notificare, deşi a acceptat succesiunea de pe urma defunctului P.G.
A mai reţinut tribunalul, că terenul nu poate fi restituit în natură, în condiţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, republicată, pentru că este ocupat de blocuri de locuinţe, conducte de gaze, căi de acces şi spaţii verzi.
Prin decizia nr. 46/ A din 26 februarie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă.
Instanţa de apel a reţinut că, potrivit certificatului de moştenitor nr. S 159 din 30 iunie 1966, succesiunea autorului P.G. a fost acceptată de cei doi descendenţi, reclamanta şi fratele acesteia, P.M., iar exproprierea s-a făcut pe numele celor doi proprietari.
P.M. a acceptat succesiunea tatălui său, dar nu a urmat procedura specială reglementată de Legea nr. 10/2001, iar renunţarea la drepturile ce i se cuveneau ar fi trebuit să fie materializată printr-un act juridic de natură a înlătura efectele acceptării succesiunii.
Instanţa de apel a mai reţinut că restituirea în natură nu este posibilă, deoarece construcţia a fost demolată, iar terenul este afectat de detalii de sistematizare în întregime.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că ambele instanţe au încălcat dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, deoarece este moştenitoarea lui P.G. şi a formulat notificare în termenul prevăzut de lege.
Instanţele nu au ţinut cont de declaraţia din 12 februarie 1998 a fratelui său, P.M., prin care acesta a renunţat la drepturile care i se cuveneau în urma decesului tatălui său, declaraţie ce are valoarea unui partaj voluntar şi de faptul că P.M. nu a formulat notificare.
A mai arătat recurenta, că instanţele au făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 11 şi 10 din Legea nr. 10/2001, deoarece pe terenul solicitat există suprafeţe libere de construcţii.
Spaţiile verzi nu intră în categoria de amenajări de utilitate publică dacă nu sunt situate între blocuri, iar terenurile ocupate de construcţii neautorizate pot fi restituite în natură, conform art. 11 şi 10 din Legea nr. 10/2001.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de legea specială profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite, care au depus în termen cererea de restituire.
Textul invocat de reclamantă este o aplicaţie a dreptului de acrescămant şi este incident în situaţia în care fostul proprietar, de la care bunul a fost preluat în mod abuziv, a decedat înainte de intrarea în vigoare a legii speciale de reparaţie şi doar o parte din moştenitorii acestuia au formulat notificare, solicitând măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, republicată.
În cauză, preluarea abuzivă nu s-a realizat de la autorul reclamantei, P.G., ci de la reclamantă şi de la fratele acesteia, care au devenit proprietarii imobilului în urma decesului tatălui lor, iar reclamanta nu a formulat notificare în calitate de moştenitoare a tatălui său decedat, ci în calitate de fost proprietar.
Constatările primei instanţe şi ale instanţei de apel, în sensul că certificatul de moştenitor nr. S 159 din 30 iunie 1966, atestă că succesiunea autorului P.G. a fost acceptată de cei doi descendenţi, reclamanta şi fratele acesteia, P.M. şi că exproprierea s-a făcut pe numele celor doi, în calitate de proprietari, sunt corecte şi în conformitate cu înscrisurile existente la dosar.
În aceste condiţii, dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile, iar dreptul de acrescămant nu operează, deoarece reclamanta şi fratele acesteia nu sunt moştenitori ai persoanei îndreptăţite, ci chiar persoanele îndreptăţite, din patrimoniul cărora au fost preluate bunurile.
Lipsa notificării din partea celuilalt coproprietar nu face incident dreptul de acrescământ în beneficiul celuilalt proprietar, ci atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, potrivit, art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Este lipsit de relevanţă faptul fratele reclamantei a dat o declaraţie în anul 1998, prin care arată că „m am mai făcut nici un act de acceptare expresă sau forţată a succesiunii de pe urmi defunctului meu tată (..), succesiune faţă de care am înţeles să rămân străin”.
Această declaraţie este lipsită de consecinţe juridice, în ceea ce priveşte întinderea dreptului la reparaţii în baza Legii nr. 10/2001, deoarece P.M., fratele reclamantei, a acceptat succesiunea tatălui său încă din anul 1966, motiv pentru care s-a şi emis certificatul de moştenitor, în baza căruia a dobândit Vl din masa succesorală rămasă de pe urma tatălui său.
De altfel, la data de 27 ianuarie 1999, P.M. clarifică conţinutul declaraţiei din anul 1998, în sensul că cedează integral surorii sale drepturile funciare ce i se cuvin potrivit legilor fondului funciar, precizând că renunţarea a fost consemnată în declaraţia dată în faţa notarului public în anul 1998.
Declaraţia dată de fratele reclamantei nu are nici valoarea şi nici efectele juridice ale unui act de partaj voluntar, pentru că nu cuprinde altceva decât voinţa acestuia de a rămâne străin de drepturile succesorale de pe urma tatălui său, în contextul aplicării legilor fondului funciar.
Prin urmare, în mod corect au constatat prima instanţă şi instanţa de apel că dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile.
Nefondate sunt şi criticile referitoare la faptul că există teren liber, care poate fi restituit în natură.
În cauză, este de necontestat faptul că imobilul solicitat a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, în baza Decretului de expropriere nr. 843/1966.
Expropriat fiind, regimul juridic al imobilelor pentru care se solicită măsuri reparatorii este reglementat de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, care în alin. (3) prevede că, în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent.
Prin urmare, pentru a se putea dispune restituirea în natură, este necesar să se stabilească dacă terenurile sunt libere, în sensul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Din raportul de expertiză întocmit de expert tehnic B.P., rezultă că întreaga suprafaţă de teren este ocupată de blocuri, zonă de siguranţă a blocurilor, căi de acces auto şi pietonale, spaţii verzi, etc.
După refacerea raportului de expertiză, expertul a constatat că terenul, în suprafaţă de 3.354 m.p. nu poate fi restituit în natură, deoarece este ocupat de blocuri şi terenul aferent acestora, iar în capătul de est este traversat de o conductă de gaze.
Mai reţine expertul că există două parcele, de teren, care nu intră în zona de siguranţă a blocurilor, dar care reprezintă spaţiu verde.
Ambele expertize concluzionează, aşadar, că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă întregul teren solicitat.
Nu rezultă din nici o probă administrată în cauză că pe teren ar exista construcţii neautorizate, aşa cum pretinde reclamanta, iar spaţiile verzi intră în sfera amenajărilor de utilitate publică, în sensul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care fac imposibilă restituirea în natură.
În ceea ce priveşte suprafaţa de teren ocupată de spaţii verzi, legea nu face nici o distincţie după cum acestea sunt amplasate sau nu în zona de protecţie a blocurilor.
Suprafeţele ocupate de spaţii verzi nu pot fi restituite pentru că,pe de o parte, ocupă funcţional parte din terenul expropriat şi au fost amenajate în îndeplinirea scopului exproprierii, iar, pe de altă parte, potrivit art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 114/2005, schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora.
Faţă de cele mai sus expuse, recursul declarat de reclamantă se va privi ca nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta S.Şt.S. împotriva deciziei nr. 46/ A din 26 februarie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1835/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1896/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
