ICCJ. Decizia nr. 1896/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1896/2010
Dosar nr. 7565/118/2007
Şedinţa publică din 19 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1037 din 19 septembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia civilă, s-a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta N.D. în contradictoriu cu pârâţii P.M.C. şi M.C., prin P. A fost obligată reclamanta la plata sumei de 595 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtul P.M. Constanţa.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa a reţinut că nesoluţionarea notificării formulate de reclamante este justificată de împrejurarea că reclamanta nu a produs probe referitoare la valoarea construcţiei în starea în care se afla la data preluării, în contractul de vânzare-cumpărare prezentat drept titlu de proprietate făcându-se referire numai la preţul total (incluzând şi valoarea terenului) care a fost de 40.000 lei.
Această împrejurare rezultă din dosarul administrativ şi din faptul că reclamanta nu a produs nicio probă în faţa instanţei. In extrasul de carte funciară se indică numai existenţa a trei camere, hol şi dependinţe la parter şi patru camere la etaj, fără nicio referire la caracteristicile tehnice ale construcţiei.
Prin decizia civilă nr. 150/ C din 3 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, s-a admis apelul declarat de reclamanţii N.D. şi V.A.M. împotriva sentinţei primei instanţe, care a fost schimbată în tot, în sensul admiterii cererii.
Au fost obligaţi pârâţii să restituie, în natură, reclamantei V.A.M. imobilul situat în Constanţa, str. Sarmisegetuza, compus din construcţii, cu excepţia apartamentului înstrăinat în baza contractului de vânzare-cumpărare din 6 noiembrie 1996 lui D.D. şi cota de XA din terenul aferent în suprafaţă totală de 77 m.p.
Au fost obligaţi pârâţii să înainteze C.C.S.D., conform titlului VII din Legea nr. 247/2005, în beneficiul reclamantei N.D., pentru partea din construcţia înstrăinată lui D.D. în baza contractului de vânzare-cumpărare din 6 noiembrie 1996 şi pentru cota de x din terenul aferent de 77 m.p., ce nu poate fi restituită în natură.
Au fost obligaţi intimaţii la 6.272,10 lei cheltuieli de judecată (fond şi apel) către apelanta-reclamantă N.D.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a avut în vedere următoarele motive:
Reclamantele au investit direct instanţa cu o cerere de restituire în natură a părţii din imobilul situat în Constanţa, str. Sarmisegetuza, neînstrăinată către chiriaşi şi cu o cerere de obligare a P.M. Constanţa să emită o ofertă de restituire prin echivalent în bunuri şi servicii pentru partea înstrăinată din imobil ori să facă propuneri pentru acordarea de despăgubiri băneşti.
Această solicitare a fost adresată direct instanţei în condiţiile în care, deşi s-a formulat notificare în termenul şi în condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, notificare înregistrată la P.M.C. la 18 aprilie 2001, timp de peste 7 ani unitatea notificată nu a răspuns în nici un fel.
Invocând considerentele Deciziei nr. XX/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, tribunalul a apreciat că este justificată pasivitatea autorităţii locale care, în lipsa unor probe doveditoare privind valoarea imobilului la data preluării, nu putea să se pronunţe asupra cererii de restituire.
Considerentele tribunalului sunt fără temei legal şi emise ca urmare a interpretării greşite a Deciziei nr. XX/2007, dar prin soluţia astfel motivată tribunalul a pronunţat un „fine de neprimire” a cererii directe către instanţă, încălcând accesul reclamantelor la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din C.E.D.O.
Constatând pasivitatea nejustificată a unităţii deţinătoare de a soluţiona în termenul legal notificarea, tribunalul, conformându-se Deciziei nr. XX/2007, care are valoare interpretativă obligatorie, trebuia sa evoce fondul şi să constate, pe baza materialului probator, dacă cererea reclamantelor la acordarea de măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent, este întemeiată sau nu. Numai printr-o interpretare restrictivă şi în dezacord cu considerentele Deciziei nr. XX/2007 tribunalul a apreciat că pentru analiza pe fond a cererii de restituire este necesar să se constate în prealabil un refuz ne justificat al unităţii deţinătoare. Nerespectarea termenului legal de 60 de zile prevăzut pentru soluţionarea notificării şi lăsarea în nelucrare a dosarului de notificare un termen care de departe nu poate fi considerat rezonabil are semnificaţia unui refuz nejustificat care îndreptăţeşte notificatorul să se adreseze direct instanţei.
Potrivit actului de vânzare cumpărare încheiat în ianuarie 1933 şi autentificat sub nr. 142 din 20 ianuarie 1933, d-na M.E. a cumpărat imobilul din str. Tache Ionescu, careul nr. x, lit. d), imobil compus dintr-o clădire veche, pe un teren de 77 mp.
Actul de vânzare cumpărare încheiat în ianuarie 1933 şi foaia de date pentru cartea funciară reprezintă acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, compus din teren în suprafaţă de 77 mp şi construcţie cu parter şi etaj; conform art. 23.1 lit. a) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, anexa la decretul de naţionalizare şi celelalte înscrisuri depuse de Primărie fiind doar acte confirmative ale existenţei şi întinderii dreptului de proprietate asupra imobilului, aşa cum rezultă din actele doveditoare ale dreptului de proprietate.
Reclamantele au dovedit atât dreptul de proprietate al autoare lor, d-na M.E., asupra imobilului solicitat prin notificare, cât şi întinderea acestui drept, ceea ce justifică calitatea lor de persoane îndreptăţite la obţinerea de măsuri reparatorii prevăzute de lege.
Îndreptăţirea reclamantelor de a obţine măsuri reparatorii este justificată de faptul că imobilul a fost preluat în mod abuziv de stat prin naţionalizare-calificarea ca act abuziv al naţionalizării fiind cută în mod explicit de legiuitor prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, dar şi de calitatea reclamantei V.A.M. de succesor al proprietarului imobilului, d-na M.E., şi de aceea de cesionar de drepturi pentru partea înstrăinată din imobil al d-nei N.D.
Din datele furnizate de către P.M. Constanţa şi R.A.E.D.P.P. Constanţa, confirmate de către reclamante şi de expertiza tehnică imobiliară efectuată în cauză, parte din imobilul din Constanţa, str. Sarmisegetuza, respectiv o suprafaţă utilă de 47,37 mp, pivniţă nelocuită de 4,00 mp, a fost înstrăinat familiei D.D. cu contractul de vânzare cumpărare nr. 27483 din 06 noiembrie 1996, pentru celelalte încăperi ale imobilului existând un contract de închiriere.
Aceasta fiind situaţia de juridică a imobilului, ţinând seama de contractul de cesiune încheiat între reclamante, instanţa a constatat că reclamanta V.A.M. este îndreptăţită să i se restituie în natură partea neînstrăinată din imobil, compusă din construcţie şi cota de 1/2 din terenul aferent imobilului, corespunzătoare părţii de construcţie restituite în natură, în timp ce reclamanta N.D. are dreptul să primească despăgubiri, conform titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru partea din imobil înstrăinată conform contractului de vânzare cumpărare încheiat în anul 1996 cu fam. D.
Împotriva deciziei de apel au formulat cerere de recurs pârâţii P.M. Constanţa şi M. Constanţa, prin P., în motivarea căreia s-au arătat următoarele:
Se critică decizia de apel numai în ceea ce priveşte dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantelor, sub celelalte aspecte considerându-se că hotărârea are un caracter legal.
În actul de vânzare-cumpărare se menţionează faptul că imobilul construcţie este vechi, supus demolării, fiind deci o ruină, pe când imobilul actual este în bună stare; nu se cunoaşte nici configuraţia actuală a imobilului.
Pentru lămurirea acestui aspect, s-ar fi impus efectuarea unei expertize tehnice, probă care nu a fost solicitată şi nu a fost administrată în proces.
Deşi s-au indicat în cererea de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul, cu aplicarea dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Potrivit normei procedurale menţionate, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Aspectele invocate prin cererea de recurs nu reprezintă motive de nelegalitate ci de temeinicie a hotărârii, neîncadrându-se astfel în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Astfel, acestea presupun reaprecierea probelor administrate şi aprecierea utilităţii administrării unei probe.
Urmare acestor considerente, Înalta Curte va constata nul recursul declarat în cauză.
Cu aplicarea art. 274 C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi la plata sumei de 5.950 lei cheltuieli de judecată către intimatele - reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâţii P.M.C. şi M.C., prin P., împotriva deciziei nr. 150/ C din 3 iunie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de 5.950 lei cheltuieli de judecată către intimatele N.D. şi V.A.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1862/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1898/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
