ICCJ. Decizia nr. 2228/2010. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2228/2010
Dosar nr. 2297/85/2009
Şedinţa publică din 13 aprilie 2010
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra prezentului recurs civil constată următoarele.
1.Instanţa de fond.
Prin acţiunea introdusă la 13 iulie 2009 pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în statele Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pentru pârâtul S.N.
Acţiunea a fost motivată în drept pe dispoziţiile art. 5, art. 40 şi art. 42 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, modificată şi completată de OG nr. 5/2006.
In fapt s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Franţa la data de 15 iunie 2009, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară şi ratificat prin HG nr. 278/1994.
Tribunalul Sibiu prin sentinţa civilă nr. 725 din 28 septembrie 2009 a admis acţiunea şi a suspendat dreptul la liberă circulaţie a pârâtului în Franţa pentru o perioadă de 3 ani.
Instanţa, în motivarea hotărârii, a reţinut în esenţă că pârâtului i s-a restrâns pe o perioadă de 2 ani dreptul la liberă circulaţie în Franţa, printr-o sentinţă anterioară, nr. 908 din 24 iulie 2007 a Tribunalului Sibiu, iar la 25 noiembrie 2008 pârâtul a fost condamnat de Tribunalul Corecţional din Paris la 8 luni închisoare pentru furt şi condus prin Decizia prefectului la frontieră, fiind returnat astfel în România.
Instanţa a constatat că pârâtul se află în situaţia prevăzută de art. 40 din Legea nr. 248/2005 astfel că în temeiul art. 42 alin. (1) şi (2) din această lege a dispus luarea măsurii suspendării dreptului de liberă circulaţie al acestuia în Franţa.
Instanţa de apel
Curtea de apel Alba Iulia prin Decizia civilă nr. 170/A din 30 octombrie 2009 a respins ca nefondat apelul prin care reclamanta a solicitat schimbarea în parte a sentinţei în sensul aplicării măsurii suspendării dreptului la liberă circulaţie în general, în străinătate, critică întemeiată pe dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) din lege.
Curtea de apel a considerat că nu este întemeiată critica formulată.
S-a constatat astfel că din interpretarea art. 40 lit. d) - care prevede că exercitarea dreptului de liberă circulaţie în străinătate se suspendă dacă persoana nu a respectat măsura restrângerii exercitării acestui drept, dispusă în condiţiile art. 38 din lege rezultă că măsurile restrângerii şi, respectiv a suspendării exercitării dreptului în discuţie sunt sancţiuni graduale, interdependente şi, deci succesive. Ca urmare, s-a apreciat ca logic ca în aplicarea celei de a doua restricţii (suspendarea exercitării dreptului), să se facă referire la acelaşi stat, Franţa , la care a fost raportată prima restricţie (restrângerea exercitării dreptului).
Curtea a apreciat că sintagma prin „în străinătate" trebuie înţeles, în cazul dedus judecăţii, Franţa şi nu toate statele lumii.
3.Recursul
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs în termenul prevăzut de lege.
Recursul nu a fost motivat în drept.
In fapt s-a criticat Decizia Curţii de apel pentru greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii 248/2009 în sensul că legea în discuţie când reglementează măsurile restrictive utilizează textual sintagma „în străinătate" şi ca urmare această formulare justifică ca la aplicarea măsurii în privinţa pârâtului să se facă şi precizarea „ în străinătate".
4 . Analiza instanţei de recurs
Critica formulată poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticii formulate, s-a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Interpretarea instanţelor de fond şi, respectiv, de apel este corectă cât priveşte natura sancţiunilor prevăzute de Legea nr. 248/2005 în modalitatea şi contextul aplicării acestora.
Împrejurarea că în textele în baza cărora s-a dispus măsura în privinţa pârâtului, se prevede textual, „în străinătate" nu este de natură să reprezinte o circumscriere generală a măsurii şi, pe cale de consecinţă, aceasta nu s-ar putea dispune şi pentru un spaţiu determinat.
Această interpretare rezultă pe de o parte, din economia de ansamblu a legii în discuţie, măsurile fiind prevăzute în trepte potrivit gradului de pericol creat de situaţia de fapt în care se află persoana împotriva căreia se ia o atare măsură, starea de pericol fiind apreciată în concret faţă de un anumit stat.
Pe de altă parte, acest sens rezultă şi din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 43 din Lege care prevede în mod expres posibilitatea că „pe durata suspendării exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate , cetăţeanului român i se poate refuza temporar eliberarea documentelor de călătorie de către autoritatea competentă să elibereze aceste documente , iar dacă i-au fost eliberate, îi pot fi retrase de către autorităţile competente să pună în executare măsura".
Ca urmare, refuzul eliberării documentelor de călătorie sau, după caz, retragerea acestora, fiind o eventualitate şi nu o obligaţie, este de la sine înţeles că şi pe perioada unei atari măsuri restrictive a dreptului de liberă circulaţie, cetăţeanul poate circula în alte state decât cele pentru care a primit restricţia.
Constatând aşadar că măsura a fost corect şi legal aplicată în cazul dedus judecăţii, în temeiul art. 312 C. proc. civ. s-a respins ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 170/A din 30 octombrie 2009 a Curţii de apel Alba Iulia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2306/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2151/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
