ICCJ. Decizia nr. 3093/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3093/2010
Dosar nr. 2812/109/2008
Şedinţa publică din 19 mai 2010
Asupra recursului, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 39 din 3 martie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 2812/109/2008, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a respins cererea de revizuire formulată de Primăria municipiului Piteşti - Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu intimaţii T.V., T.M., F.C. şi pârâtul B.V.
În motivarea sentinţei, s-a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 65 din 25 martie 2004 pronunţată de Tribunalul Argeş - a cărei revizuire se solicită în cauză -, definitivă prin Decizia nr. 1815/2004 a Curţii de Apel Piteşti şi irevocabilă prin Decizia nr. 2000 din 22 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis acţiunea reclamantului B.V. de completare a Deciziei administrative nr. 145/2003, în sensul restituirii în natură a terenului de 299 mp situat în Piteşti, cartier T., cu amplasamentul descris în raportul de expertiză din cauză.
Această dispoziţie a fost motivată prin faptul că restituirea în natură este posibilă, terenul nefiind afectat de utilităţi publice, iar procesul-verbal de punere a altei persoane în posesia terenului, a cărui existenţă a reprezentat temeiul refuzului restituirii pe cale administrativă a terenului, a fost anulat prin Sentinţa civilă nr. 165 din 10 ianuarie 2000 pronunţată de Judecătoria Slatina.
S-a mai reţinut că, la data de 5 octombrie 1992, Primăria Municipiului Piteşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii, F.C., T.V. şi T.M., constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 25 iunie 1992 de fostul notariat de Stat Piteşti, privind acelaşi teren de 299 mp, cererea fiind respinsă prin Sentinţa civilă nr. 5739 din 22 septembrie 1993 în Dosarul nr. 4953/1993 al Judecătoriei Slatina.
Tribunalul a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. pentru revizuirea Sentinţei civile nr. 65/2004, deoarece împrejurarea pentru care înscrisul pretins nou nu a fost luat în considerare la pronunţarea acelei hotărâri nu este una mai presus de voinţa părţilor, cât timp înscrisul putea fi procurat şi depus la dosar prin diligenţa părţii interesate.
Astfel, nu constituie o asemenea împrejurare faptul că actul de vânzare-cumpărare prin care imobilul ce a fost restituit lui B.V. în anul 2004 fusese deja înstrăinat numitei F.C., nu se mai află în arhiva Primăriei, întrucât dosarele privind litigiile instituţiei nu aveau stabilite termene de arhivare.
Chiar dacă, în anul 2004, nu mai exista în arhiva Primăriei nici Dosarul Judecătoriei Slatina nr. 4953/1993, revizuenta avea posibilitatea să procure o copie a contractului (invocat şi în Decizia nr. 2000 din 22 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) adresându-se fie Camerei Notarilor Publici, fie Administraţiei Financiare Piteşti, unde ar fi fost posibil să fie înregistrat în evidenţele fiscale, fie Biroului de Carte Funciară, a conchis Tribunalul.
Apelul declarat de către revizuenta împotriva sentinţei menţionate a fost respins prin Decizia nr. 140 din 28 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-au confirmat legalitatea şi temeinicia considerentelor primei instanţe.
S-a arătat, în plus, că în căile de atac formulate de către Primăria Municipiului Piteşti împotriva Sentinţei civile nr. 65/2004, s-a susţinut în scris faptul că nu se impune completarea dispoziţiei Primarului, pe considerentul că suprafaţa de 299 mp a fost înstrăinată lui F.C. printr-un contract de vânzare-cumpărare, în urma reconstituirii dreptului de proprietate potrivit Legii fondului funciar.
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs revizuenta, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că, în mod greşit, s-a considerat că nedepunerea contractului de vânzare-cumpărare invocat la dosarul în care s-a pronunţat sentinţa supusă revizuirii în cauză nu a fost mai presus de voinţa părţilor, fiind vorba despre un act juridic încheiat între două persoane fizice în anul 1992.
Pe de altă parte, Dosarul nr. 4953/1993 al Judecătoriei Slatina nu a mai existat în anul 2004, adică la momentul judecării contestaţiei în baza Legii nr. 10/2001 formulate de numitul B.V.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Instanţele de fond au cercetat în cauză doar una dintre cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. pentru formularea unei cereri de revizuire, anume aceea ca înscrisul pretins nou să nu fi putut fi înfăţişat instanţei ce a pronunţat hotărârea supusă căii extraordinare de atac dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Cerinţele de admisibilitate a revizuirii fiind cumulative, pentru respingerea cererii este suficientă neîndeplinirea uneia dintre ele.
Motivele de recurs se raportează la condiţia analizată de instanţele de fond, fără a conţine vreo critică a considerentelor reţinute în decizia de apel cu privire la cunoaşterea de către revizuentă, la momentul soluţionării căilor de atac în cauza finalizată prin pronunţarea Sentinţei civile nr. 65 din 25 martie 2004 a Tribunalul Argeş, supuse revizuirii, a împrejurării ce se intenţionează a se dovedi prin înscrisul pretins nou invocat drept temei al cererii de faţă.
Astfel, nu s-a contestat faptul că revizuenta avea cunoştinţă despre încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 25 iunie 1992 de fostul Notariat de Stat Piteşti, din moment ce a menţionat existenţa acestui act juridic prin motivele de recurs formulate în Dosarul nr. 1598/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În aceste condiţii, chiar dacă înscrisul doveditor al acestei operaţiuni juridice nu se mai afla în posesia revizuentei, conform propriilor susţineri, el putea fi procurat şi depus la dosar fie prin diligenţele sale pe lângă autorităţi publice, fie prin intermediul instanţei, în cadrul probei cu înscrisuri noi, posibil a fi fost administrată în recurs la solicitarea Primăriei, în temeiul art. 305 C. proc. civ., apelându-se la procedura descrisă de art. 175 C. proc. civ., ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Rezultă că ar fi putut fi înfăţişat înscrisul constatator al vânzării terenului, în materialitatea sa, nefiind întrunite premisele unei împrejurări mai presus de voinţa părţilor, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Este lipsit de relevanţă faptul că, în modalitatea arătată, înscrisul ar fi fost procurat abia în recurs, şi nu în faza judecăţii în primă instanţă, cât timp sentinţa supusă revizuirii era încă susceptibilă de a fi infirmată în căile de atac.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenta Primăria municipiului Piteşti - Comisia de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, prin Primar, împotriva Deciziei nr. 140/A din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 mai 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 3086/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3096/2010. Civil. încetare executare silită.... → |
|---|
