ICCJ. Decizia nr. 3499/2010. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3499/2010
Dosar nr. 8018/101/2009
Şedinţa publică din 14 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la data de 11 noiembrie 2009, reclamanta B.S.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a solicitat obligarea acestuia la despăgubiri în valoare de 200.000 RON reprezentând prejudiciul moral suferit de reclamantă şi părinţii săi ca urmare a strămutării şi stabilirii domiciliului forţat. În motivarea acţiunii, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, reclamanta a arătat că în anul 1951 împreună cu familia sa, au fost deportaţi în Bărăgan, îmbarcaţi în vagoane de marfă şi duşi în satul nou R., ulterior O. şi deposedaţi de toate bunurile, situaţie menţinută până în anul 1955.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice-D.G.F.P. Mehedinţi a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată arătând că în baza dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 lit. a), se pot acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, iar reclamanta solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral în urma luării unei măsuri cu caracter politic. Dreptul persoanelor persecutate politic în perioada comunistă sunt stabilite prin OUG nr. 214/1999 şi Decretului-Lege nr. 118/1990 alături de alte norme speciale de reparaţie şi în consecinţă în urma recunoaşterii calităţii de luptător anticomunist persoanele cu această calitate beneficiază de restituirea în natură sau echivalent a bunurilor confiscate, acordarea de ordine şi medalii, atribuirea numelui unor străzi, parcuri, dreptul la o indemnizaţie pentru fiecare an de deportare, detenţie, strămutare, deoparte, etc. facilităţi de transport, servicii, locuinţe, asistenţă medicală, scutire de plata taxelor şi impozitelor. Arată că reclamanta a fost despăgubită pecuniar prin acordarea unei indemnizaţii lunare conform Decretului-Lege nr. 118/1990, care au avut drept scop repararea prejudiciilor de ordin material cât şi moral.
Prin sentinţa civilă nr. 35 din 18 ianuarie 2010, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. 8018/101/2009, s-a respins acţiunea reclamantei.
Pentru a hotârî astfel, prima instanţă a reţinut că, în anul 1951, prin Decizia Ministerului Afacerilor Interne nr. 200/1951 reclamanta şi familia sa au fost strămutaţi din localitatea de domiciliu, în comuna R., unde li s-a stabilit domiciliu forţat, ulterior prin Decizia Ministerului Afacerilor Interne nr. 6200/1955 fiindu-i ridicate restricţiile domiciliare.
A mai constatat că prin hotărârea nr. 887/1990, Comisia pentru aplicarea prevederilor Decretului-Lege nr. 118/1990 a dispus acordarea unei indemnizaţii lunare de 830 RON reclamantei şi a drepturilor prevăzute de art. 3 alin. (2) şi art. 4 din lege pentru perioada de deportare.
Cu privire la cererea de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral, întemeiată pe dispoz. art. 5 din Legea nr. 221/2009 instanţa a reţinut că aceste dispoziţii nu-i sunt aplicabile reclamantei pentru că legea conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral doar persoanelor care au suferit condamnare nu şi celor faţă de care s-a luat o măsură administrativă cum este cazul reclamantei.
Prin Decizia nr. 157 din 12 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, s-a admis apelul declarat de reclamanta B.S.M. s-a desfiinţat sentinţa apelată şi s-a trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul Mehedinţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a susţinut că a fost strămutată cu familia într-o altă localitate şi a dovedit că această măsură administrativă cu caracter politic s-a dispus în baza deciziei Ministerului Afacerilor Interne nr. 200/1951 - act normativ enumerat la lit. e) a art. 3 din Legea nr. 221/2009.
Faţă de dispoziţiile acestui art., în mod greşit s-a reţinut inaplicabilitatea art. 5 din Legea nr. 221/2009 în cauză, deoarece reclamanta a dovedit că împotriva sa a fost luată o măsură administrativă al cărei caracter politic este prevăzut de lege şi trebuia să se treacă la soluţionarea pe fond a cererii.
Din interpretarea logică şi teleologică a dispoziţiilor legii rezultă că atât persoanele care au suferit condamnări penale cu caracter politic, cât şi cele faţă de care s-au luat măsuri administrative cu caracter politic, în perioada de referinţă beneficiază de despăgubiri morale şi materiale în temeiul art. 5 din lege – întrucât atât condamnările penale cât şi măsurile administrativ cu caracter politic reprezintă măsuri abuzive ale regimului totalitar fără vreo diferenţiere sub caracterul abuziv al acestora.
Asimilarea măsurilor administrative abuzive condamnărilor politice nu trebuie să rămână doar la nivel declarativ, un argument în acest sens fiind consecvenţa legislativă şi reglementările anterioare faţă de care Legea nr. 221/2009 are un caracter complementar.
Dacă legiuitorul ar fi intenţionat că excludă de la despăgubirile pentru prejudiciul moral persoanele care au făcut obiectul unor măsuri politice administrative, pornind aprioric de la premisa că cele două acte normative anterioare au fost de natură să acopere în totalitate aceste prejudicii ar fi prevăzut-o expres, aşa cum a făcut-o la redactarea art. 5 lit. b) din lege.
Cum prima instanţă a soluţionat cauza fără o cercetare pe fond, pentru a nu prejudicia părţile de un grad de jurisdicţie, în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ., s-a admis apelul, s-a desfiinţat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel a formulat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Mehedinţi prin care a solicitat modificarea deciziei recurate în sensul reţinerii apelului pentru rejudecare şi pe fond menţinerea sentinţei apelate ca legală şi temeinică.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că prin sentinţa apelată nu s-a cercetat fondul cauzei deoarece acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată şi că instanţa avea obligaţia să reţină cauza spre rejudecare în raport de caracterul devolutiv al apelului.
Recursul va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Deşi recurentul pârât invocă ca temei de drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. acesta a fost indicat pur formal, în realitate neformulând critici care să permită încadrarea în dispoziţiile textului legal menţionat.
Cu privire la criticile care pot fi încadrate în motivul prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că acestea nu sunt fondate.
Astfel, potrivit art. 3 din Legea nr. 221/2009, constituie măsură, administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă a fost întemeiată pe unul din actele normative enumerate la lit. a)-f).
Conform art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi după decesul acesteia, soţul sau descendenţii până la gradul al-II-lea inclusiv, pot solicita instanţei de judecată în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Familia reclamantei a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, ce a constat în dislocarea şi stabilirea domiciliului obligatoriu al acestora, măsură întemeiată pe Decizia nr. 200/1951 a Ministerului Afacerilor Interne, potrivit art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009.
Prin urmare, reclamanta beneficiază de dreptul de a obţine despăgubiri morale de la stat, în condiţiile Legii nr. 221/2009, astfel că, în mod corect instanţa de apel a apreciat că dispoziţiile art. 5 din lege îi sunt aplicabile.
Cum prima instanţă a soluţionat cauza fără o cercetare pe fond, pentru a nu prejudicia părţile de un grad de jurisdicţie, în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în mod corect s-a desfiinţat sentinţa apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe pentru ca în raport de dispoziţiile legale să se aplice criteriile pentru evaluarea daunelor şi administrarea de probe în aceste sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Mehedinţi împotriva deciziei civile nr. 157 din 12 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1560/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2709/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
