ICCJ. Decizia nr. 4281/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4281/2010
Dosar nr. 3980/1/2009
Şedinţa publică din 7 septembrie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin Sentinţa civilă nr. 3710 din 19 noiembrie 2008 Tribunalul Timiş a admis excepţia tardivităţii acţiunii reclamanţilor G.V. şi G.A. privind anularea Dispoziţiei nr. 24 din 10 februarie 2006, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a aceloraşi reclamanţi cu privire la anularea H.C.L. nr. 34 din 29 aprilie 2004 şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că reclamanţii nu au respectat termenul de 30 zile instituit de dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în sensul că potrivit actelor dosarului mandatarul reclamanţilor a primit un exemplar al Dispoziţiei nr. 24 din 10 februarie 2006 în data de 14 februarie 2006, astfel încât contestaţia formulată la 20 martie 2006 este, în mod evident, tardivă. Pe cale de consecinţă, cum reclamanţii au pierdut dreptul de a mai solicita restituirea proprietăţii preluate de Statul Român, aceştia au pierdut şi calitatea procesuală activă, nemaifiind persoane cu dreptul de a mai contesta H.C.L. nr. 34 din 29 aprilie 2004.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel reclamanţii, solicitând casarea ei cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond, întrucât s-au reţinut în mod greşit ca incidente în cauză excepţiile tardivităţii acţiunii pentru un petit şi a lipsei calităţii procesuale active pentru un alt petit. Apelul nu a fost motivat.
Examinând sentinţa prin prisma dispoziţiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ. Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 52/A din 16 martie 2009, a admis apelul reclamanţilor, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre judecare pe fond la aceeaşi instanţă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că Dispoziţia nr. 24 din 10 februarie 2006 a Primarului comunei Ghiroda a fost emisă la aproape cinci ani după depunerea de către reclamanţi a Notificării nr. 2353 din 10 august 2001, prin aceasta fiind respinsă atât solicitarea iniţială de restituire în natură, cât şi precizarea ulterioară de acordare a despăgubirilor. În raport de dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pârâta avea obligaţia de a propune măsuri reparatorii prin echivalent, lucru pe care nu l-a făcut. Instanţa de apel a reţinut că prima oară când a fost depusă la dosar, această dispoziţie de respingere a notificării reclamanţilor nu conţinea nicio menţiune cu privire la comunicarea ei către reclamanţi sau către mandatarul acestora. În schimb, la rejudecarea cauzei după casare cu trimitere aceeaşi instituţie a depus o copie a dispoziţiei ce poartă pe verso menţiunea că ar fi fost comunicată mandatarului reclamanţilor la 14 februarie 2006. Suspiciunile cu privire la realitatea comunicării apar şi din faptul că respectiva menţiune nu indică complet şi corect persoana căreia i s-a făcut comunicarea. În raport de aceste considerente Curtea a apreciat că şi dacă comunicarea la 14 februarie 2006 a Dispoziţiei nr. 24/2006 ar fi fost reală, ea a fost viciată, astfel încât completarea acţiunii iniţiale, prin formularea la data de 20 martie 2006 a petitului pentru anularea ei, apare ca fiind făcută în termenul legal. De aceea instanţa de apel a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza primei instanţe pentru a se pronunţa pe fondul pretenţiilor reclamanţilor.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs pârâţii Consiliul Local Ghiroda şi Primarul comunei Ghiroda, solicitând modificarea deciziei apelate în sensul respingerii apelului reclamanţilor şi menţinerii ca temeinice şi legale a sentinţei instanţei de fond.
A fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenţii-pârâţi au susţinut că în cauză nu erau aplicabile dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., că în mod corect prima instanţă a reţinut excepţia tardivităţii având în vedere că dispoziţia contestată a fost comunicată reprezentantului reclamanţilor, avocat U.C., care i-a şi reprezentat în primă instanţă fără a contesta data primirii înscrisului.
De asemenea, recurenţii-pârâţi au susţinut legalitatea Dispoziţiei nr. 24 din 10 februarie 2006, invocând prevederile art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995, ale art. 37 din H.G. nr. 20/1996 şi ale art. 33 din H.G. nr. 11/1997 privind Normele de aplicare a Legii nr. 112/1995.
Analizând recursul în raport de criticile formulate, ce pot fi încadrate formal în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed:
Critica privind inaplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ. nu poate fi primită.
Prevederea legală invocată stabileşte că în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.
În mod cert, procedând la admiterea excepţiei tardivităţii cererii şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, tribunalul nu a cercetat fondul cauzei. Faţă de această împrejurare, cum instanţa de apel a decis că reclamanţii au formulat în termen contestaţia împotriva Dispoziţiei nr. 24 din 10 februarie 2006, soluţia pronunţată nu putea fi decât de trimitere a cauzei la prima instanţă pentru judecarea fondului.
Problema de analizat este aceea a excepţiei tardivităţii contestaţiei, invocate de pârâtul Consiliul Local Ghiroda.
Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 decizia sau, după caz, dispoziţia motivată se comunică persoanei îndreptăţite în termen de cel mult 10 zile de la data adoptării.
Dispoziţia contestată a fost pentru prima dată depusă la dosar la 14 februarie 2006, însoţind întâmpinarea formulată de pârâtul Consiliul Local Ghiroda (dosar 11177/2005 al Tribunalului Timiş) şi a fost comunicată reclamanţilor la 20 februarie 2006, conform menţiunilor din încheierea de şedinţă de la acea dată.
Dispoziţia nu conţinea nicio menţiune referitoare la comunicarea ei mandatarului reclamanţilor G.V. şi G.A., iar în acea fază procesuală pârâţii nu au făcut vreo susţinere în sensul că această dispoziţie a fost adusă la cunoştinţa notificatorilor, deşi au înţeles să invoce excepţia tardivităţii.
La 20 martie 2006 reclamanţii au înţeles să conteste dispoziţia prin completarea de acţiune de la fila 36. Susţinerile constante ale reclamanţilor au fost în sensul că soluţia de respingere a notificării nu le-a fost comunicată niciodată, contrar argumentaţiei recurenţilor-pârâţi.
Ulterior, în rejudecarea fondului după casare, la 16 decembrie 2006, Consiliul Local Ghiroda depune un exemplar al notificării care poartă pe verso menţiunea "Am primit un exemplar - av. U.C. 14 februarie 2006" .
Comunicarea oricărui înscris trebuie realizată în acord cu prevederile legale în materie, într-un mod care să excludă dubiile cu privire la realitatea acestei operaţiuni.
În mod corect instanţa de apel a reţinut că dacă la momentul introducerii acţiunii iniţiale (18 noiembrie 2005) reclamanţii au indicat ca mandatar pe numitul U.C., precizându-i adresa şi actul de identitate, menţiunea de care înţeleg să se folosească recurenţii-pârâţi şi pe care o consideră dovada comunicării nu conţine datele de identificare ale persoanei căreia i s-ar fi înmânat această dispoziţie.
În raport de aceste considerente, comunicarea actului apare ca fiind viciată, iar data menţionată pe verso, 14 februarie 2006, nu poate fi considerată ca moment al începutului curgerii termenului de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
În absenţa unor probe certe privind comunicarea dispoziţiei a cărei anulare a fost solicitată, data la care reclamanţii au luat cunoştinţă de respingerea notificării este aceea a înmânării Dispoziţiei nr. 24/2006 reprezentantului lor în şedinţa publică din 20 februarie 2006.
În raport de acest moment contestaţia apare ca fiind făcută în termen, aşa cum corect a apreciat curtea de apel.
Pe cale de consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecinţa menţinerii ca legală a deciziei pronunţate în apel şi trimiterii cauzei pentru judecare în fond la Tribunalul Timiş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii Consiliul Local Ghiroda şi Primarul Comunei Ghiroda împotriva Deciziei civile nr. 52/A din 16 martie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4279/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4283/2010. Civil. Partide politice. Recurs → |
|---|
