ICCJ. Decizia nr. 48/2010. Civil. Anulare act. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 48/2010
Dosar nr. 1919/1/2009
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2010
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3947 din 19 octombrie 2007, Judecătoria Câmpina a respins ca neîntemeiate excepţiile prematurităţii şi indadmisibilităţii acţiunii, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.G., a dispus anularea certificatului de moştenitor nr. 666/2005 şi a constatat calitatea de unic moştenitor asupra masei succesorale rămase de pe urma defunctei C.P.
Tribunalul Prahova, prin Decizia nr. 330 din 3 iunie 2008, a admis apelul declarat de pârâţii R.M., R.M.C., C.V.B., C.C.O. şi C.S.A. împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins acţiunea precizată în totalitate, ca neîntemeiată, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.
Hotărârea a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 995 din 28 octombrie 2008, prin care Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.G.
Prin Decizia civilă nr. 1192 din 19 decembrie 2008, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată revizuentul C.G. împotriva deciziei civile nr. 995 din 28 octombrie 2008 a aceleiaşi instanţe, cerere întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a formulat recurs revizuentul, invocând în drept art. 6 din C.E.D.O., art. 322 şi următoarele coroborat cu art. 299 şi următoarele C. proc. civ. şi solicitând, pe fond, admiterea acţiunii introductive.
Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul declarat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., „Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită."
În cauză, cererea de revizuire a fost exercitată împotriva deciziei civile nr. 995 din 28 octombrie 2008, decizie care este pronunţată de o instanţă de recurs şi care, în raport de dispoziţiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., are caracter irevocabil.
Pe cale de consecinţă, în aplicarea art. 328 alin. (1) C. proc. civ. şi hotărârea pronunţată în soluţionarea cererii de revizuire, respectiv Decizia civilă nr. 1192 din 19 decembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti împotriva căreia s-a formulat prezentul recurs, este o hotărâre irevocabilă.
Faţă de dispoziţiile art. 299 C. proc. civ., recursul exercitat, având ca obiect o hotărâre irevocabilă este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul C.G. şi continuat de moştenitorii M.l., C.T.A.D. şi T.C. împotriva deciziei nr. 1192 din 19 decembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 51/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 45/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
---|