ICCJ. Decizia nr. 526/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 526/2010
Dosar nr. 1908/108/2008
Şedinţa publică de la 29 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 29 aprilie 2008 P.J. Arad a chemat în judecată pe pârâţii P.C. Buteni, K.N. şi D.C. solicitând anularea Dispoziţiei 907 din 15 septembrie 2007 emisă de P.C. Buteni în favoarea celorlalte două pârâte.
În motivare, s-a arătat că acţiunea a fost promovată în îndeplinirea atribuţiei instituţiei Prefectului prevăzute de dispoziţiile Legii 10/2001, de exercitare a controlului de legalitate a dispoziţiilor emise în aplicarea legii.
S-a susţinut, în esenţă, că titularul notificării având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru imobilul înscris în CF 939 Cuied, este pârâta K.N., soţia supravieţuitoare a defunctului K.N.P., descendentul bunicii sale K.H. proprietara tabulară a imobilului.
Imobilul compus din conac şi teren în suprafaţă de 5,1799 ha a fost expropriat în anul 1947 în baza decretului 83/1949, iar în anul 2001 în baza unei hotărâri judecătoreşti imobilul a fost transcris în CF 1837 Cuied în favoarea lui SC R.G. SRL. Ulterior exproprierii, conacul a fost demolat, pe teren ridicându-se construcţii de către fostul I.A.S. Ineu, aceste construcţii fiind înstrăinate împreună cu terenul numiţilor C.A. şi C.M.C., proprietatea fiind înscrisă în prezent în CF 1837 Cuied.
Prin Dispoziţia 907/2007 P.C. Buteni a propus acordarea de despăgubiri pentru acest imobil în favoarea lui K.N. şi a fiicei sale D.C., persoană despre care se arată că nu face dovada formulării unei notificări în baza Legii nr. 10/2001.
Prefectul, analizând legalitatea dispoziţiei, a apreciat că aceasta a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1), art. 8 alin. (1), art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi a prevederilor corespunzătoare din normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007, a prevederilor art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi a pct. 16. din normele metodologice pentru aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005 aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, aşa cum au fost modificate prin H.G. nr. 128/2008 şi, respectiv, a prevederilor art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001.
În fapt, se susţine că terenul în litigiu este situat în extravilan, astfel că nu face obiectul Legii nr. 10/2001, ci al legilor fondului funciar.
Reclamantul a mai învederat că primarul trebuia să aibă în vedere dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, în sensul că trebuia să acorde persoanei îndreptăţite, în compensare alte bunuri sau servicii şi numai după aceea să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, în măsura în care compensarea sau alte bunuri şi servicii nu era posibilă.
De asemenea, P.C. Buteni trebuia să se raporteze la o evaluare a imobilului pentru stabilirea valorii despăgubirilor.
În cauză, Secţia de contencios Administrativ şi Fiscal, Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale a Tribunalului Arad, a pronunţat sentinţa civilă nr. 46 din 20 mai 2008 prin care a stabilit competenţa în favoarea secţiei civile.
Pârâtele K.N. şi D.C. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acţiunii.
Tribunalul Arad, secţia civilă, prin sentinţa nr. 764 din 2 octombrie 2008 pronunţată în dosar nr. 1908/108/2008 a respins acţiunea introdusă de Prefectul Judeţului Arad.
Prima instanţă a reţinut că din materialul probator depus la dosar, rezultă fără dubiu că imobilul în litigiu a fost expropriat în baza Decretului nr. 83/1949, la dosar regăsindu-se şi un inventar complet al bunurilor familiei expropriate, K.N.
Instanţa a mai constatat că potrivit certificatului de moştenitor depus la dosar, pârâtele sunt persoane îndreptăţite în sensul dispoziţiilor legii speciale, K.N. ca soţie supravieţuitoare a lui K.N.P. şi D.C., în calitate de fiică.
Un alt aspect de necontestat este acela că aceste persoane nu au fost despăgubite anterior.
Problema de fond invocată de reclamant este de fapt aceea că imobilul este situat în extravilan şi, drept urmare, nu i-ar fi aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001. Din dosarul Primăriei şi din planul urbanistic rezultă însă că terenul şi construcţia au fost situate în intravilan, iar evaluarea s-a făcut pe cale amiabilă între părţi, întrucât raportul juridic care a generat această stare de fapt a fost preluarea abuzivă a averii familiei K.N. prin expropriere.
Prima instanţă a apreciat că P.C. Buteni a procedat legal prin emiterea dispoziţiei, iar art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 cu privire la afişarea în termen de 10 zile calendaristice, calculate de la sfârşitul lunii precedente, a listei cu bunurile disponibile sau serviciile ce pot fi acordate în compensare, se poate face dacă aceste bunuri sau servicii există, despăgubirile nefiind exceptate de lege, ba chiar mai mult, reprezentă chiar cererea expresă a pârâtelor moştenitoare.
Aşa fiind, făcându-se o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi art. 68 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, s-a respins acţiunea P.J. Arad.
Împotriva sentinţei Tribunalului Arad a declarat apel P.J. Arad, reiterând practic susţinerile din acţiunea introductivă în sensul că imobilele ce au făcut obiectul dispoziţiei de retrocedare, nu intră în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, fiind terenuri extravilane.
Prin decizia civilă nr. 11/ A din 22 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, s-a respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a apreciat că în mod corect Tribunalul Arad a reţinut că Dispoziţia de restituire a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 de către entitatea competentă, respectiv, P.C. Buteni.
Terenul în litigiu putea face obiectul dispoziţiei administrative deoarece la data naţionalizării, cât şi ulterior, acesta (în totalitate sau părţi din acest teren) a fost situat în intravilanul localităţii şi a făcut parte din ansamblul de construcţii naţionalizate în mod abuziv, odată cu instaurarea fostului regim comunist.
În consecinţă, soluţia adoptată de către entitatea administrativă şi confirmată de către instanţă prin respingerea acţiunii este legală.
Referitor la despăgubirile care se cuvin persoanelor îndreptăţite, în temeiul legii, instanţa de apel a apreciat că doar acestea pot fi subiect al acţiunii civile şi nu instituţia prefectului, care are alte competenţe jurisdicţional administrative decât cele consacrate de Legea nr. 10/2001 în favoarea persoanelor îndreptăţite la repararea prejudiciului cauzat prin naţionalizarea abuzivă a imobilelor proprietatea lor sau antecesorilor lor.
În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat recurs întemeiat pe ipotezele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul susţine că instanţa, dispunând respingerea apelului nu a ţinut seama de prevederile art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora: „Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul C.C.S.D., însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta."
Acest text legal conferă Instituţiei Prefectului competenţa de a verifica legalitatea dispoziţiilor emise de primar în temeiul Legii nr. 10/2001 şi pe cale de consecinţă, de a promova acţiuni în instanţă atunci când le consideră a fi emise cu încălcarea prevederilor legale în materie, în vigoare.
Mai mult decât atât, legiuitorul, prin H.G. nr. 250/2007, pct. 21.6. stabileşte şi actul normativ în baza căruia Instituţia prefectului va putea contesta în instanţă dispoziţiile emise de primar în baza Legii nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte susţinerea instanţei de apel a faptului că terenul în litigiu se afla în intravilanul localităţii la data naţionalizării, recurentul susţine că este nefondată, având în vedere înscrisurile cauzei şi dispoziţiile art. 8 alin. (l) din Legea nr. 10/2001.
Astfel, conform extrasului de pe cartea funduară cadastrală a moşiei văduvei lui K.A., eliberat de A.N. – D.J. Arad sub nr. C77/2008 şi harta C.F. de la dosarul administrativ, terenul în litigiu a avut ramura de folosinţă arabil, aflându-se în extravilanul localităţii Cuied, în afara zonei locuite.
Faptul că terenul în litigiu, a fost în extravilan la momentul naţionalizării, rezultă şi din adresa nr. 540/2008 a P.C. Buteni, existentă la dosar.
Chiar dacă în prezent suprafaţa de 2,10 ha din terenul în litigiu se află în intravilan, ca urmare a modificării Planului Urbanistic General al localităţii, recurentul apreciază că cele două instanţe în mod greşit au considerat că în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Un alt aspect pentru care se critică hotărârea instanţei de apel îl constituie faptul că aceasta nu s-a pronunţat cu privire la despăgubirile stabilite de P.C. Buteni pentru conacul şi anexele gospodăreşti demolate, deşi prin cererea de chemare în judecată s-a invocat nelegalitatea dispoziţiei nr. 907/2007 şi din acest punct de vedere.
Intimatele pârâte au formulat întâmpinare la motivele de recurs prin care au solicitat menţinerea deciziei instanţei de apel.
Recursul formulat este fondat pentru considerentele ce succed.
În debutul motivelor de recurs, recurentul susţine că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 16 alin. (21) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prin care se stabileşte ca atribuţie legală în sarcina prefectului, acordarea avizului de legalitate pentru dispoziţiile emise în aplicarea Legii nr. 10/2001 de autorităţile administraţiei publice locale pe care le centralizează şi pe care are obligaţia de a le înainta Secretariatului C.C.S.D., întrucât s-a reţinut că Instituţia Prefectului nu poate fi subiect al acţiunii civile pornite în baza Legii nr. 10/2001.
Critica formulată este nefondată, atare concluzie a instanţei de apel fiind inserată cu privire la nestabilirea cuantumului despăgubirilor, invocată de reclamant ca motiv de nulitate distinct împotriva Dispoziţiei nr. 907 din 15 septembrie 2007 a P.C. Buteni, iar esenţa acestei concluzii vizează interesul formulării unei astfel de critici de nelegalitate, în absenţa unei vătămări a titularului cererii, respectiv, a Prefectului; într-adevăr, această motivare nu este cea mai adecvată, dar ea nu alterează soluţia de respingere a acestui motiv de nulitate a dispoziţiei, care este legală.
În mod corect acest motiv de nulitate a dispoziţiei trebuia să fie înlăturat prin referire la competenţa Primarului în soluţionarea notificării, competenţă ce este limitată, atunci când restituirea în natură nu este posibilă, doar la aceea de a propune acordarea de despăgubiri [(art. 26 alin. (1) şi art. 32 din Legea nr. 10/2001 republicată)], iar nu de a stabili şi cuantumul acestora, ceea ce urmează a se realiza conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 în cadrul procedurii derulate în faţa C.C.S.D., sens în care se vor complini considerente deciziei cu privire la acest aspect.
Înalta Curte apreciază, însă, drept fondat motivul de recurs privind înlăturarea incidenţei din cauză a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, situaţia de fapt fiind insuficient clarificată.
Textul în discuţie are următoarea formulare: „Nu intră sub incidenţa prezentei legi, terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.”
Prin urmare, pentru a se exclude incidenţa art. 8, care ar conduce la stabilirea împrejurării că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 sunt inaplicabile cauzei, este necesar a se constata dacă terenul era situat la data preluării abuzive sau la data notificării în intravilanul localităţii, total sau parţial, în oricare dintre cele două momente de referinţă, urmând a se recunoaşte dreptul persoanelor îndreptăţite la măsurile reparatorii pentru situaţia cea mai favorabilă.
Or, în speţă instanţele de fond nu au stabilit aceste împrejurări cu certitudine, iar înscrisurile cauzei administrate din aceste punct de vedere sunt contradictorii, susţinerile părţilor fiind de asemenea diametral opuse.
Astfel, intimatele pârâte susţin că întreaga suprafaţă de teren de 5,587 ha a fost situată la data preluării în intravilan, fiind înscrisă în cartea funciară nr. 939 Cuied, jud. Arad sub titlul de conac (în prezent, demolat) şi curte, nr. top 1191,1323/b, 1324, 1325/b, 1326, 1327/a/2/17, poz. 11, fiind notată procedura de expropriere în favoarea statului român prin încheierea 998/1947; în plus, P.C. Buteni le-a emis adresa nr. 355 din 30 ianuarie 2008 prin care confirmă că acest imobil în întregul său, cu referire la suprafaţa de teren pe care se afla conacul, a fost situat în intravilanul localităţii Cuied la data exproprierii, ca trup izolat.
Această din urmă adresă este în contradicţie cu adresa nr. 540 din 13 februarie 2008 emisă de acelaşi Primar, din care reiese că „aferent anilor perioada1945-1949 nu s-a găsit în arhiva P. Buteni niciun document care să ateste suprafeţele de teren intravilan ale localităţii Cuied”, menţionându-se totodată, că s-au solicitat relaţii suplimentare prin adresa nr. 539 din 12 februarie 2003 de la D.J. Arad a Arhivelor Naţionale.
În plus, şi din înscrisurile eliberate în extras de la Arhivele Statului (jud. Arad) reiese că văduvei lui K.A. (autorul pârâtelor) i-a fost expropriată în anul 1947 moşia din localitatea Cuied, cu referire la teren, făcându-se menţiunea categoriei de folosinţă, arabil.
Din aceeaşi adresă nr. 540 din 13 februarie 2008 emisă de P.C. Buteni, rezultă ca la data notificării, în anul 2001, terenul identificat în prezent în CF 1837 Cuied, nr. top 1191,1323/b, 1324, 1325/b, 1326, 1327/a/2/17 se afla evidenţiat ca trup izolat în intravilanul localităţii, anume o suprafaţă de 2,1 ha, conform planul urbanistic general valabil până în 2005, când suprafaţa din intravilan s-a diminuat la 1,6 ha; ceea ce interesează, însă, în cauză este situaţia de la data notificării, conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Prin urmare, la acest moment, nu se poate confirma calitatea pârâtelor de persoane îndreptăţite la despăgubiri în condiţiile legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 decât pentru 2,1 ha teren ca teren situat în intravilan la data formulării notificării, conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, şi pentru conacul demolat, în baza art. 32 din lege.
Pentru restul de teren de până la concurenţa suprafeţei de 5,5827 ha, sunt necesare clarificări pe baza administrării unor probe suplimentare, eventual extras din registrul agricol, verificarea evidenţelor fiscale, cercetarea temeiului preluării, întrucât în cauză s-a reţinut că preluarea a operat prin Decretul nr. 83/1949, în timp ce notarea actului preluării în CF este anterioară, din 1947, prin încheierea nr. 998 din 11 iulie 1947; pe de altă parte, din înscrisul de la fila 68 dosar fond reiese că autorului pârâtelor i-a fost aplicat şi Decretul nr. 83/1949, (probabil) pentru alte imobile: 13,27 ha teren arabil; 1, 72 ha plantaţie vie; 24,74 ha păduri şi conac cu 8 încăperi, (deşi din extrasul de CF singurul conac apare la poziţia A11).
Toate aceste aspecte trebuiau a fi cercetate de instanţele de fond, iar concluzia că întregul teren de 5, 5827 ha se afla la data preluării în intravilan, aşa cum a reţinut instanţa de apel, era necesar să fie demonstrată, prin coroborarea probelor şi suplimentare lor, în condiţiile în care acestea erau insuficiente şi contradictorii, aşa cum s-a arătat.
Ultimul motiv de recurs privind cuantumul despăgubirilor stabilite de P.C. Buteni prin dispoziţia nr. 907 din 15 septembrie 2007 este lipsit de obiect, întrucât, aşa cum deja s-a arătat, Primarul prin dispoziţia a cărei nulitate s-a solicitat a se constata, doar a propus acordarea de despăgubiri [(conform art. 26 alin. (1) şi art. 32 din Legea nr. 10/2001)], fără a le indica valoarea.
Având în vedere cele anterior arătate, Înalta Curte constată că situaţia de fapt nu este pe deplin lămurită, ceea ce face imposibilă exercitarea controlului de legalitate, astfel că, în baza art. 312 alin. (1) şi (3) raportat la art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 313 C. proc. civ., se va admite recursul şi se va dispune casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul P.J. Arad, împotriva deciziei civile nr. 11/ A din 22 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauze spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5203/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 528/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
