ICCJ. Decizia nr. 5203/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5203/2010
Dosar nr. 1211/63/2006
Şedinţa publică din 13 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2597 din 24 iunie 2004 la Tribunalul Dolj, reclamantul S.G. a chemat în judecată P.M. Băileşti şi S.R., prin M.F.P., solicitând obligarea pârâţilor la plata sumei de 752.500.000 lei, cu titlu de despăgubiri băneşti, reprezentând evaluarea fostei proprietăţi a unchiului său, S.Gh.F., al cărui singur moştenitor este. În fapt, reclamantul a susţinut că unchiul său a avut în proprietate, prin moştenire, în municipiul Băileşti, str. Carpaţi, un imobil, casă de locuit cu 3 camere şi două săli şi o suprafaţă de teren de 413 mp.
Imobilul a fost preluat în stăpânirea statului în baza Decretului nr. 331 din 11 septembrie 1979, prin procesul verbal nr. 127/N/2001, s-a emis proces verbal de negociere nr. 10655 din 21 mai 2004, în care s-a menţionat oferta de despăgubire de 13.667.651 lei, în titluri de valoare nominală.
La data de 25 mai 2005, numita C.A. a formulat cerere de intervenţie, prin care a solicitat să se constate şi dreptul său propriu la despăgubiri pentru imobilul în litigiu.
În şedinţa publică de la termenul din 04 mai 2009, instanţa, cu ocazia rejudecării, a invocat din oficiu excepţia lipsei de interes a intervenientei în nume propriu C.A., având în vedere că aceasta nu a urmat procedura Legii nr. 10/2001, neformulând notificare.
Prin sentinţa civilă nr. 174 din 11 mai 2009, Tribunalul Dolj a admis contestaţia reclamanţilor, moştenitorii reclamantului iniţial, S.M. şi S.M.N., în contradictoriu cu pârâţii P.M. Băileşti şi P.M.B., a anulat dispoziţia nr. 5740 din 08 noiembrie 2004 emisă de P.M.B., a stabilit dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul din Băileşti, str. Carpaţi, judeţul Dolj, la valoarea de 22.116,4 lei pentru construcţie, şi de 72.214 lei pentru teren, a respins contestaţia faţă de pârâtul S.R., prin M.F.P., a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată intervenienta C.A.
Prima instanţă a reţinut că, întrucât intervenienta nu a formulat notificare în condiţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, aceasta nu poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, astfel că nici nu justifică interesul de a interveni în prezenta contestaţie.
S.R., prin M.F.P., are calitate procesuală pasivă în litigiile întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, doar în ipoteza reglementată de art. 28 alin. (3) din aceeaşi lege, ipoteză care nu se regăseşte în speţă, unitatea deţinătoare fiind identificată, aceasta emiţând şi dispoziţia de soluţionare a notificării.
Împrejurarea că prin această dispoziţie se stabilesc măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor băneşti, în cuantum determinat, nu atrage calitatea procesuală pasivă a S.R., prin M.F.P., întrucât statul realizează plata despăgubirilor după o procedură specială ce se derulează la C.C.S.D., inclusiv în cazul dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, în care s-au consemnat sumele ce urmează a se acorda ca despăgubire, astfel cum rezultă din art. 16 alin. (1) din acest act normativ.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a reţinut că unitatea deţinătoare a omis să se pronunţe asupra măsurilor reparatorii cuvenite reclamantului pentru imobilul construcţii, solicitat prin notificarea nr. 127/N/2001, astfel că, faţă de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză şi necontestat de părţi, a stabilit îndreptăţirea reclamanţilor la măsuri reparatorii în cuantumul determinat de experţi.
Prin decizia nr. 336 din 8 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul intervenientei în nume propriu, ca nefondat.
S-a reţinut că intervenienta nu a formulat notificare în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ pentru imobilul în litigiu.
Deşi s-a invocat faptul că notificarea nr. 127/N/2001, prin care unitatea deţinătoare a fost sesizată, a fost formulată de reclamantul S.G., atât în nume propriu, cât şi în calitate de mandatar al intervenientei, susţinerea nu a fost dovedită. Intervenienta a susţinut că mandatul acordat reclamantului a fost unul tacit, potrivit art. 1533 C. civ., că acceptarea ofertei de mandat ar rezulta din executarea lui din partea mandatarului.
S-a reţinut că nu se poate aprecia că pretinsul mandatul a fost executat, o atare împrejurare fiind incidentă doar în ipoteza în care notificarea ar fi fost formulată de reclamant şi în numele intervenientei. Notificarea a fost formulată doar de reclamant, în calitate de moştenitor al autorului S.Gh.F., iar contestaţia formulată împotriva dispoziţiei nr. 5740 din 8 noiembrie 2004 a Primăriei Craiova a fost promovată doar de către acesta, în nume propriu, cu precizarea calităţii de unic moştenitor, evidenţiată prin certificatul de calitate nr. 329 din 17 septembrie 2003 întocmit de B.N.P. A.B.
Prin urmare, nu s-a făcut dovada contractului de mandat, nici în mod expres, prin prezentarea unei procuri speciale, nici tacit, prin executarea sa de către mandatar, astfel că nu se poate reţine că intervenienta a formulat notificare potrivit Legii nr. 10/2001.
Potrivit art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată, nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Intervenienta nu are calitatea de persoană îndreptăţită, în sensul Legii nr. 10/2001, şi, în consecinţă, nici calitate procesuală activă şi interes pentru a formula contestaţie împotriva dispoziţiei emisă de primar în soluţionarea notificării formulate de o altă persoană.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat cerere de recurs la data de 28 decembrie 2009, intervenienta A.C., prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:
S-a făcut dovada că soţia lui F.Gh.S. a fost sora lui Gh.C., a cărui fiică este intervenienta A.C., recunoscută de către instanţele judecătoreşti ca moştenitoare a lui F.Gh.S., sentinţa civilă nr. 1256 din 27 octombrie 2008 a Judecătoriei Băileşti, definitivă şi irevocabilă, adică persoana a cărui moştenire a fost solicitată, cu titlu de despăgubiri băneşti, de către reclamantul Gh.S.
Intervenienta A.C. a învederat instanţei de judecată că, prin propria sa notificare din 26 noiembrie 2001, reclamantul Gh.S. a specificat după cum urmează: „subsemnatul Gh.S., în calitate de moştenitor nepot de frate, şi numitul F.Gh.S. .. ”.
Reclamantul Gh.S., prin notificarea din 26 noiembrie 2001, s-a referit atât la persoana sa (ca nepot de frate al autorului F.Gh.S.) cât şi la F.Gh.S., a cărui soţie l-a avut ca frate pe Gh.C., a cărui fiică este intervenienta în interes propriu.
De asemenea, s-a invocat ipoteza unui mandat tacit dat reclamantului pentru introducerea notificării, mandat care din moment ce nu a fost revocat de vreuna din părţi, se află în continuare în deplină valabilitate, acceptarea tacita fiind dovedită de faptul executării, prin introducerea notificării.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1533 C. civ., „mandatul tacit poate rezulta chiar din faptul executării lui de către mandatar”.
De altfel, dovada mandatului tacit, care se poate face prin orice mijloc de probă admis de lege, rezultă indubitabil din următoarele: - nu numai Gh.S. este moştenitor al unchiului său F.Gh.S., ci şi intervenienta A.C.: - practica judiciară invocată a reţinut că cererea de acordare de măsuri reparatorii reprezintă un act de conservare şi nu de dispoziţie: principiul potrivit căruia coindivizarii se reprezintă unii pe ceilalţi în privinţa actelor de conservare; - în nici un moment al procesului, din iunie 2004 şi până în decembrie 2009, reclamantul Gh.S. şi moştenitorii săi nu au avut o altă poziţie juridică.
De asemenea, instanţa de apel a apreciat că notificarea a fost promovată doar de către Gh.C. şi pentru argumentul că „acesta a precizat că este unic moştenitor”, fără a ţine seama de sentinţa civilă nr. 1256 din 27 octombrie 2008 a Judecătoriei Băileşti, rămasă definitivă şi irevocabilă prin nerecurare, potrivit căreia într-un proces de partaj între aceleaşi părţi, s-a recunoscut A.C. calitatea de moştenitoare a lui F.S.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Cu prioritate, faţă de conţinutul explicit al expunerii de motive a cererii de recurs, redat anterior, se impune ca analiza criticilor de nelegalitate în calea extraordinară de atac a recursului să fie precedată de consideraţii preliminare privind cauza recursului, după cum urmează:
În calea extraordinară de atac a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care concretizează aspecte de nelegalitate în legătură cu hotărârea atacată (aspecte de ordin procedural şi/sau substanţial).
Scopul acestei căi de atac este, esenţialmente, de control al legalităţii hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă că orice susţinere care relevă pretinse erori ale instanţei de apel în aprecierea probelor administrate în cauză, sub toate aspectele susţinute cu privire la valorizarea în probaţiune a înscrisurilor administrate de părţi, inclusiv pe aspectele de fapt referitoare la relaţiile de rudenie şi afinitate, evaluarea probatoriului din perspectiva propriului interes patrimonial ocrotit, toate cu consecinţe directe în planul configurării/reconfigurării situaţiei de fapt a dosarului pendinte, excede analizei instanţei de recurs.
Instanţele anterioare au prezentat în mod corect întreaga situaţie de fapt a dosarului pendinte, expunând în mod concret şi considerentele legale pentru care au ajuns la soluţia pronunţată în primă instanţă, respectiv, în apel, pe fondul raportului juridic litigios.
Noua formulare a textului art. 304 C. proc. civ., accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părţile au beneficiat de o judecată în primă instanţă şi una în apel (ambele judecăţi de fond), finalizată prin configurarea situaţiei de fapt a dosarului pendinte şi cu o rezolvare judiciară definitivă a conflictului existent între părţile cu interese contrare.
O situaţie de nelegalitate, în esenţă, pentru a fi analizată în recurs trebuie susţinută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greşit la situaţia de fapt pe deplin stabilită în faţa instanţelor anterioare.
Cu aceste precizări, Înalta Curte va răspunde punctual singurei critici de nelegalitate susţinute prin cererea de recurs, respectiv cea referitoare la interpretarea şi aplicarea la speţă a dispoziţiilor art. art. 1533 C. civ., „mandatul tacit poate rezulta chiar din faptul executării lui de către mandatar.
Din această perspectivă este important de reţinut că instanţa de apel a reţinut corect aspecte de fapt şi de drept relevante pentru cauza pendinte, după cum urmează: intervenienta nu a formulat notificare în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ pentru imobilul în litigiu; deşi s-a susţinut că notificarea nr. 127/N/2001 a fost formulată de reclamantul iniţial, S.G., atât în nume propriu, cât şi în calitate de mandatar al intervenientei, susţinerea nu a fost dovedită în cauză; intervenienta a susţinut că mandatul acordat reclamantului a fost unul tacit, potrivit art. 1533 C. civ., respectiv că acceptarea ofertei de mandat ar rezulta din executarea lui din partea mandatarului; s-a reţinut corect că nu se poate aprecia că pretinsul mandatul a fost executat, întrucât notificarea a fost formulată doar de către reclamant, la fel şi contestaţia formulată împotriva dispoziţiei nr. 5740 din 8 noiembrie 2004 a Primăriei Craiova, cu precizarea expresă a calităţii sale de unic moştenitor, evidenţiată prin certificatul de calitate nr. 329 din 17 septembrie 2003 întocmit de B.N.P. A.B.
Prin urmare, în aceste circumstanţe de fapt şi de drept, în mod corect s-a concluzionat în sensul că nu s-a făcut dovada contractului de mandat, nici în mod expres, prin prezentarea unei procuri speciale, nici în mod tacit, prin executarea sa de către mandatar, astfel că nu se poate reţine că intervenienta a formulat notificare potrivit Legii nr. 10/2001.
Potrivit art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată, nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Concluzia firească pentru o astfel de situaţie este aceea că intervenienta nu are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, şi, drept consecinţă, nici calitate procesuală activă şi nici interes pentru a formula contestaţie împotriva dispoziţiei emisă de primar în soluţionarea notificării formulate de o altă persoană.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, redate în paragrafele anterioare, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenienta C.A. împotriva deciziei nr. 336 din 8 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurenta-intervenientă va fi obligată la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimaţii reclamanţi S.M. şi S.M.N.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenienta C.A. împotriva deciziei nr. 336 din 8 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta C.A. la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimaţii reclamanţi S.M. şi S.M.N.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5183/2010. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 526/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
