ICCJ. Decizia nr. 530/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 530/2010
Dosar nr. 4744/3/2008
Şedinţa publică de la 29 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 08 mai 2008, sub nr. 4744/3/2008, reclamanţii O.O. şi O.C.E. au chemat în judecată pârâţii S.R. prin M.E.F., P.M. Bucureşti, M.B. prin P.G., A.N.R.P. prin C.P.M. şi au solicitat instanţei să constate, prin hotărârea pe care o va pronunţa, că au calitate de proprietari ai imobilului situat în Bucureşti, Aleea (intr.) G-ral Ghenea Toma, format din construcţie şi teren aferent în suprafaţă de 210 m.p.; să dispună să li se acorde despăgubiri în echivalent, în valoare de 2.138.140 lei (RON), reprezentând 607.426 EUR, la data evaluării, valoare stabilită conform expertizei evaluatoare, efectuată conform standardelor internaţionale; în final, reclamanţii au solicitat ca, în cazul admiterii capătului de cerere ce are ca obiect pretenţii, să li se acorde, prin dispoziţie a Primarului, teren aflat în proprietatea M.B. sau spaţii comerciale din lista celor scoase la vânzare de primărie sau apartamente.
În motivare, reclamanţii au arătat că cererea formulată reprezintă o acţiune în pretenţii şi se datorează nesoluţionării complete de către M.B. prin P.G., prin Dispoziţia nr. 5925 din 12 iunie 2006, a dreptului lor ce a format obiectul dosarului nr. 27768 din 9 iulie 2001, constituit pe baza notificării nr. 1581 din 9 iulie 2001. Reclamanţii au susţinut că sunt proprietarii imobilului menţionat mai sus, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9551 din 9 septembrie 1971 de N.S.L. al sectorului 6 Bucureşti. Acest imobil a fost preluat de stat cu plata unor despăgubiri modice, apoi a fost demolat. Prin Dispoziţia nr. 5925 din 12 iunie 2006 emisă de M.B. prin P.G., le-au fost acordate măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul demolat, însă cuantumul acestor despăgubiri nu a fost stabilit nici până în prezent.
În final, reclamanţii au solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtului S.R. prin M.E.F. în solidar cu M.B. prin P.G., la plata către aceştia a sumei de 2.138.140 RON, indexată cu indicele preţurilor de consum până la data efectivă a plăţii, cu titlu de despăgubiri.
În drept, reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile prevăzute de art. 1 din Protocolul 1, anexă la C.E.D.O., art. 480, art. 948, art. 966 C. civ. şi Legea nr. 10/2001.
În dovedirea cererii formulate, reclamanţii au depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Prin întâmpinare, pârâta A.N.R.P. a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, susţinând că în raport de dispoziţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, introducerea acesteia în cauză nu este justificată.
Pârâtul M.B. prin P.G. a susţinut prin întâmpinarea sa, că nu are calitate procesuală, deoarece acesta are numai obligaţia de a emite o dispoziţie cu propunerea de măsuri reparatorii, iar cea care stabileşte valoarea despăgubirilor pe care urmează să le primească persoana îndreptăţită, este C.C.S.D., conform dispoziţiilor prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Pârâtul S.R. prin M.E.F. a depus la rândul său întâmpinare, prin care a invocat, de asemenea, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive. Acesta a arătat că nu este deţinătorul imobilului în litigiu şi nici autoritatea administrativă competentă, conform Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 247/2005, care să răspundă notificării formulate ori să analizeze şi să stabilească cuantumul final al despăgubirilor.
Prin sentinţa civilă nr. 698 din 17 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, a fost respinsă acţiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, urmare a admiterii excepţiilor invocate în acest sens de către pârâţi prin întâmpinări.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat, din analiza conţinutului cererii deduse judecăţii, că, deşi aceasta este structurată iniţial pe trei capete de cerere, în final, reclamanţii concluzionează că cererea lor este o acţiune în pretenţii, prin care solicită obligarea pârâţilor S.R. prin M.E.F. în solidar cu M.B. prin P.G., la plata către aceştia a sumei de 2.138.140 RON, indexată cu indicele preţurilor de consum până la data efectivă a plăţii, cu titlu de despăgubiri.
S-a apreciat că prin cererea formulată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor băneşti pe care sunt îndreptăţiţi să le primească, conform Legii nr. 10/2001 republicată, pentru imobilul situat în Bucureşti, Aleea (intr.) G-ral Ghenea Toma, format din construcţie şi teren aferent în suprafaţă de 210 m.p. S-a susţinut că acest imobil proprietatea reclamanţilor, a fost preluat de stat şi apoi a fost demolat.
Prima instanţă a mai reţinut că prin dispoziţia nr. 5925 din 12 iunie 2006 emisă de P.M.B. prin P.G. în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanţilor le-au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent, constând în diferenţa dintre despăgubirile încasate şi valoarea de piaţă, pentru imobilul imposibil de restituit în natură. Reclamanţii au depus la dosarul instanţei de fond, un raport de expertiză extrajudiciară care stabileşte valoarea despăgubirilor pe care aceştia se consideră îndreptăţiţi să le primească.
Tribunalul a constatat că regimul juridic al stabilirii şi efectuării plăţii persoanelor îndreptăţite pentru imobilele preluate abuziv de stat, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, este reglementat în Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Acesta prevede sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură. În baza acestor dispoziţii legale este înfiinţată C.C.S.D., care are atribuţii privind emiterea deciziilor ce conţin titlurile de despăgubire. Aceste atribuţii sunt exercitate conform dispoziţiilor cuprinse în Titlul VII, dispoziţii ce sunt imperative şi stabilesc întreaga procedură administrativă care trebuie să fie urmată.
În cadrul acestei proceduri se parcurg mai multe etape, iar acestea se finalizează cu emiterea de către C.C.S.D., a deciziei ce reprezintă titlul de despăgubire şi valorificarea acestor titluri în condiţiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007, prin care a fost introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul VI - Secţiunea 1, intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”.
Din analiza acestor dispoziţii legale, tribunalul a reţinut că pentru efectuarea plăţii unor despăgubiri ce se impun să fie acordate reclamanţilor pentru imobilul lor, este necesar să fie emisă mai întâi o decizie a Comisiei Centrale care reprezintă titlul de despăgubire şi, în final, se va emite titlul de despăgubire. Pentru toate acestea, legea prevede o procedură administrativă, iar această procedură, în cauza de faţă, nu a fost finalizată. Organele administrative care au obligaţia, conform dispoziţiilor legale menţionate, nu sunt pârâţii pe care reclamanţii i-au chemat în judecată, motiv pentru care tribunalul a constatat că nu s-a făcut dovada existenţei identităţii între persoanele chemate în judecată şi cele ce ar putea să fie obligate în raportul juridic dedus judecăţii, respectiv nu s-a făcut dovada calităţii procesuale pasive a pârâţilor.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe, reclamanţii au formulat apel, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 243/ A din 4 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, s-a admis apelul, dispunându-se desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prin dispoziţia P.M.B. nr. 5925 din 12 iunie 2006 de soluţionare a notificării reclamanţilor nr. 1581 din 9 iulie 2001, referitoare la imobilul situat în Bucureşti, Intr. General Ghenea Toma, au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent, constând în diferenţa dintre despăgubirile încasate şi valoarea de piaţă, pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 210 mp şi construcţie demolată, imposibil de restituit în natură.
Reclamanţii au învestit instanţa cu trei capete de cerere. S-a apreciat totodată, că temeiul de drept indicat de către reclamant, nu poate lega instanţa, deoarece aceasta este obligată a se pronunţa asupra cererii, în funcţie de obiect, părţi şi cauză (dată de motivele de fapt invocate, iar nu de temeiul de drept indicat).
Analizând însă petitul cererii de chemare în judecată, instanţa de apel a constatat tribunalul nu a lămurit temeiul de drept al acţiunii cu care a fost învestită şi nici limitele învestirii.
În condiţiile solicitării de către reclamanţi, pe lângă constatarea calităţii de proprietari asupra imobilului şi a despăgubirilor prin echivalent bănesc, respectiv despăgubiri, prin compensare cu alte bunuri (terenuri aflate în proprietatea M.B. sau spaţii comerciale din lista celor scoase la vânzare de primărie ori apartamente), trebuia luată în considerare existenţa unei dispoziţii de soluţionare a notificării şi reclamarea lipsei de diligentă a autorităţilor, în legătură cu stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii. Reclamanţii au efectuat o expertiză evaluatoare asupra imobilului, pe concluziile căreia au întemeiat acţiunea în capătul de cerere privind solicitarea de despăgubiri în valoare de 2.138.140 lei RON reprezentând 607.426 Euro, la data evaluării.
În raport de cadrul solicitării, în virtutea dispoziţiilor art. 129 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de fond trebuia fie să solicite lămuriri suplimentare reclamanţilor, prin precizarea cererii, fie să pună în discuţia părţilor, calificarea juridică a celor trei capete de cerere, faţă de care să se stabilească legitimitatea calităţii procesuale pasive a celor chemaţi în judecată ca pârâţi.
A mai reţinut curtea de apel, că, în condiţiile unei calificări sumare a cererii, fără dezbaterea părţilor şi fără analizarea tuturor aspectelor invocate în fapt de către reclamanţi, determinante asupra obiectului şi cauzei cererii de chemare în judecată, nu se poate considera pe deplin lămurit cadrul judecăţii şi ca atare, nu poate fi statuat asupra calităţii procesuale, respectiv a celor despre care se pretinde că au împiedicat reclamanţii în exerciţiul normal al dreptului.
Astfel, instanţa de apel a apreciat că se impune în prealabil, sub aspectul fondului cauzei, calificarea tuturor motivelor de fapt expuse de către reclamanţi şi identificarea dispoziţiilor legale prin prisma cărora pot fi analizate.
Cum procesul a fost rezolvat fără a intra în cercetarea fondului, iar calificarea cererii în această fază procesuală, ar priva părţile de un grad de jurisdicţie, s-a constatat că se impune desfiinţarea sentinţei apelate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, prin aplicarea dispoziţiilor art. 297 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâtul S.R. prin M.E.F., a promovat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul consideră că în mod greşit instanţa de apel a admis apelul reclamanţilor desfiinţând în tot sentinţa apelată în condiţiile în care înşişi reclamanţii prin motivele de apel nu aduc critici hotărârii de fond în ceea ce priveşte admiterea lipsei calităţii procesuale pasive a S.R. prin M.F.P., arătând chiar faptul că reprezentarea Statului în cauză se realizează de către C.C.S.D.
Astfel, recurentul arată că înţelege să reitereze prin motivele de recurs excepţia lipsei calităţii sale procesuale, având în vedere următoarele că dispoziţiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată prevăd că „în cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată, persoana îndreptăţită poate chema în judecată S.R., prin M.F.P., în termen de 90 de zile de la data la care a expirat termenul prevăzut la alin. (1), dacă nu a primit comunicarea din partea primăriei, sau de la data comunicării, solicitând restituirea "
Prin urmare, dispoziţiile cuprinse în art. 28 alin. (3) prevăd situaţia expresă în care S.R. prin M.F.P. poate fi chemat în judecată, şi anume, numai în cazul in care unitatea deţinătoare nu a fost identificată de către P.M.B., în urma notificării sau dacă nu a primit comunicarea din partea primăriei în termenul prevăzut de lege.
De asemenea, dispoziţiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 prevăd cine este competent şi are obligaţia să dispună acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege şi cui anume să se adreseze persoanele îndreptăţite cu cererile formulate în acest scop. Textul menţionat instituie regula conform căreia deţinătorul imobilului este competent să soluţioneze cererile formulate de persoanele îndreptăţite pentru restituirea în natură a imobilelor, inclusiv prin plata despăgubirilor băneşti.
În plus, şi regimul plaţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv este reglementat de dispoziţiile Titlului VII privind „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, act normativ care prin art. 13 stabileşte că „Pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea C.P.M., C.C.S.D., denumită în continuare Comisia Centrală, care are, în principal, următoarele atribuţii:
a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire;
b) ia alte măsuri legale, necesare aplicării prezentei legi.”
Pe de altă parte, art. 16 alin. (2) din Titlul VII prevede că notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare care nu au fost soluţionate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului C.C.S.D., însoţite de deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administraţiei publice centrale conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi de întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispoziţiilor sau după caz, a ordinelor.
Urmare a celor arătate, recurentul conchide că în mod greşit instanţa de apel a desfiinţat sentinţa de fond în ceea ce priveşte admiterea lipsei calităţii procesuale pasive a S.R. prin M.F.P.
Intimaţii nu au formulat întâmpinări şi nu s-au administrat alte înscrisuri în această etapă procesuală.
Recursul formulat este nefondat, potrivit celor ce urmează.
Într-o primă critică, recurentul pretinde că instanţa de apel, chiar contrar susţinerilor reclamanţilor formulate prin motivele de apel, a desfiinţat în tot sentinţa, respectiv şi cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.R. prin M.F., deoarece înşişi reclamanţii au arătat că S.R. trebuie să stea în judecată prin C.C.S.D., iar nu prin M.F.
Pe lângă faptul că susţinerea anterioară este inexactă, întrucât apelanţii au învederat că în cazul admiterii apelului, vor solicita în rejudecare, instanţei de fond, introducerea în cauză a C.C.S.D. în reprezentarea S.R., se impune a se preciza că indiferent dacă S.R. în prezenta pricină este reprezentat fie de M.E.F., fie de C.C.S.D., atare chestiune nu priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale a S.R., ci excepţia lipsei calităţii de reprezentant a M.F., reglementată de art. 161 C. proc. civ.
În plus, o eventuală deturnare de către instanţă, a finalităţii celor susţinute de reclamanţi prin motivele de apel, numai aceştia sunt în măsură să o invoce prin promovarea recursului, date fiind prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ca persoane presupus vătămate prin soluţia instanţei de apel; or, reclamanţii nu au uzat de calea de atac.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.R. reprezentat prin M.F., nu poate fi analizată la acest moment procesual, dată fiind soluţia din apel, prin care instanţa nici nu a confirmat, nici nu a infirmat excepţia enunţată, constatând că se impune clarificarea cadrului procesual, pe baza unor precizări necesar a fi făcute de reclamanţi din cauză şi pe care instanţa de rejudecare va trebui să le pretindă în virtutea art. 129 alin. (3) C. proc. civ.
Or, de vreme ce pretenţiile supuse judecăţii nu au primit o calificare juridică adecvată, reiese că nici temeiul de drept incident speţei nu s-a identificat; aşa fiind, numai după afirmarea raportului juridic dedus judecăţii şi după determinarea normelor de drept incidente, se poate stabili care dintre pârâţi (toţi, sau numai unii dintre ei) sunt subiect pasiv al raportului supus cercetării judecătoreşti.
Drept urmare, nu se impune a se analiza în prezentul recurs incidenţa sau excluderea dispoziţiilor art. 28 alin. (3) sau ale art. 20 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, ori ale art. 16 şi urm din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, întrucât este prematur.
Ceea ce este cert, aşa cum corect a identificat instanţa de apel, reclamanţii sunt în situaţia de a fi beneficiarii unei dispoziţii prin care li s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru stabilirea şi plata despăgubirilor – Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul din Bucureşti, Aleea (Intr.) G-ral Ghenea Toma (construcţie şi teren de 210 mp), dispoziţie nr. 5925 din 12 iunie 2006 şi, după mai bine de trei ani, nu s-a stabilit cuantumul despăgubirilor şi cu atât mai puţin, să le fi fost achitate efectiv.
Fie numai şi din această sumară descriere, reiese că, în principal, se reclamă nefuncţionalitatea, durata nerezonabilă pentru atingerea finalităţii realizării dreptului, ineficienţa procedurii instituite prin dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, premisă de la care va trebui să pornească prima instanţă în demersul de calificare a cererii, după cum va trebui observată jurisprudenţa în materie a C.E.D.O.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâtul S.R. prin M.F.P. împotriva deciziei civile nr. 243/ A din 4 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 528/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 538/2010. Civil → |
|---|
