ICCJ. Decizia nr. 5378/2010. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data 17 septembrie 2009, reclamantul T.S.C. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul de Justiție, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul la plata de daune pentru încarcerarea în Penitenciarul Mărgineni în secția de maximă siguranță, precum și pentru maltratare pentru o perioadă de 5 luni, despăgubiri pe care le-a precizat a fi în sumă de 100.000 Euro.
La termenul de judecată din data de 3 decembrie 2009, din oficiu, instanța a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Ploiești în judecarea litigiului, iar prin Sentința civilă nr. 10785 din 3 decembrie 2009, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
Instanța și-a întemeiat hotărârea pe prevederile art. 5 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cu care cererea se face la instanța domiciliului pârâtului și, constatând că a fost sesizată cu soluționarea unei cereri în pretenții civile formulată împotriva pârâtului Ministerul de Justiție, cu sediul în București, a apreciat că revine Judecătoriei Sectorului 5 București competența de a soluționa litigiul în primă instanță.
Pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București cererea a fost înregistrată la data de 5 ianuarie 2010, iar la termenul de judecată din data de 4 februarie 2010 instanța a invocat excepția de necompetență teritorială pentru următoarele argumente:
în cererea de chemare în judecată se indică domiciliul pârâtului ca fiind în sectorul 5, însă, potrivit art. 19 C. proc. civ., în pricinile privitoare la bunuri (cum este cazul de față), părțile pot conveni expres sau tacit ca acestea să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competență teritorială. Cu alte cuvinte, legea procesuală permite alegerea instanței din punct de vedere teritorial, iar cum această normă este de ordine privată, eventuala excepție a necompetenței teritoriale (excepție relativă) poate fi invocată numai de partea adversă, adică de pârât, prin întâmpinare (ceea ce nu s-a întâmplat). De asemenea, potrivit art. 12 C. proc. civ., reclamantul are dreptul de a alege instanța, iar nu judecătorul.
Reținând că a fost învestită cu soluționarea cauzei nu de către reclamant, ci de către o altă instanță, prin declinarea competenței, Judecătoria Sector 5 București a admis excepția necompetenței teritoriale și, în temeiul dispozițiilor art. 158 alin. (1) și (3) C. proc. civ. raportat la art. 12 și art. 19 C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.
Sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit, înalta Curte reține următoarele:
Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este cea înscrisă în art. 5 C. proc. civ. și anume aceea potrivit cu care "cererea se face la instanța domiciliului pârâtului."
Potrivit art. 19 C. proc. civ., părțile pot conveni, prin înscris sau prin declarație verbală în fața instanței, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competența teritorială, afară de cazurile prevăzute de art. 13, 14, 15 și 16 C. proc. civ.
Rezultă deci că numai în pricinile privitoare la starea și capacitatea persoanelor, precum și în cazurile prevăzute la art. 13-16 C. proc. civ. competența teritorială are un caracter exclusiv, ceea ce exclude posibilitatea părților de a deroga de la norma de competență reglementată de lege.
în cauză, litigiul are ca obiect repararea prejudiciului pretins de reclamant prin obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri. în aceste condiții, el nu este circumscris celor vizate de prevederile art. 13-16 C. proc. civ.
Pe cale de consecință, competența teritorială pe care o atrage este una relativă și presupune posibilitatea derogării, prin acordul expres sau tacit al părților, de la norma de drept comun care o stabilește. Ca atare, instanța nu poate să ridice din oficiu excepția de necompetență teritorială (relativă) și să-și decline competența, fiind atributul exclusiv al părții în drept să solicite dezînvestirea instanței sesizate.
Cum în cauză, prin întâmpinarea formulată, pârâtul nu a invocat excepția de necompetență teritorială, instanța sesizată, Judecătoria Ploiești, nu era îndreptățită să-și decline competența din oficiu, ci trebuia să păstreze cauza spre soluționare.
în consecință, în temeiul art. 158-159 C. proc. civ. raportat la art. 5 și art. 19 C. proc. civ., înalta Curte a stabilit competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Ploiești.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5384/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5380/2010. Civil → |
|---|
