ICCJ. Decizia nr. 5434/2010. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5434/2010
Dosar nr. 2376/115/2007
Şedinţa publică din 20 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 11 din 8 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara s-a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii civile în pretenţii băneşti, formulată de reclamantele P.P.S., P.A.O. şi P.M. împotriva pârâţilor T.G. şi SC O.A.G.I. SA Bucureşti în favoarea Tribunalului Caras - Severin jud. Reşiţa.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Caras - Severin la data de 4 iulie 2007, reclamantele P.S.P., P.A.O., P.M. au chemat în judecată pârâţii T.G.
În solidar cu SC S.A.O.A.G.I. SA Bucureşti pentru a fi obligaţi la plata sumei de 222.500 euro, respectiv 712.000 lei, la cursul de 3,2 lei/euro ce reprezintă repararea prejudiciului ce li s-a cauzat ca urmare a producerii accidentului de circulaţie din 16 martie 2004 pe autostrada M 5 între localităţile Kecskemet şi Kiskunfelegyhza Ungaria, în urma căruia P.I., pasager în autovehicul, accidentat, a decedat.
Prin sentinţa civilă nr. 1978 din 26 noiembrie 2007 pronunţată în Dosarul nr. 2376/115/2007, Tribunalul Caras - Severin jud. Reşiţa, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii P.S.P., P.A.O. şi P.M., împotriva pârâtului T.G. pentru pretenţii, în favoarea Judecătoriei Caransebeş.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Caras - Severin a reţinut că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 1 lit. b) C. proc. civ. care se referă la procesele în materie civilă, ci este vorba despre latura civilă nerezolvată în procesul penal, situaţie în care competenţa de soluţionare a cauzei aparţine aceleiaşi instanţe, competentă a judeca latura penală, respectiv Judecătoria Caransebeş, în raza căreia se află domiciliul pârâtului.
La rândul său Judecătoria Caransebeş prin sentinţa civilă nr. 493 din 13 martie 2008 şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Caransebeş.
Pentru a se pronunţa astfel Judecătoria Caransebeş a reţinut următoarele:
Faţă de acţiunea penală, acţiunea civilă în procesul penal are un caracter subsidiar, urmând a fi soluţionată numai după ce a fost soluţionată în prealabil acţiunea penală, conform formulei „penalul ţine în loc civilul".
Cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, partea vătămată conform art. 19 C. proc. civ. în baza dreptului de opţiune, are dreptul de a alege, pentru valorificarea pretenţiilor civile decurgând dintr-o infracţiune, calea procesuală penală sau civilă.
Cu ocazia judecării laturii penale în Ungaria, latura civilă a rămas nesoluţionată, reclamantele optând pentru sesizarea instanţei civile din România, situaţie în care trebuie să se conformeze normelor C. proc. civ. - potrivit cu care procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde se judecă în primă instanţă de Tribunal potrivit art. 2 pct. 1 lit. b).
Or, din moment ce reclamantele au sesizat separat instanţa civilă din România în vederea judecării laturii civile a cauzei prezente (latura penală s-a judecat în Ungaria) care are o valoare de 712.000 lei Rol, competent a judeca prezenta cauză este Tribunalul Caras - Severin, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul T.G., criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Recurentul a indicat motivele de recurs prevăzut de art. 7 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ.
Astfel, dat fiind izvorul pretenţiilor reclamantelor - infracţiunea de ucidere din culpă - competentă a soluţiona cauza era judecătoria, indiferent de întinderea despăgubirilor, deoarece incidente în cauză sunt dispoziţiile C. proc. pen., respectiv art. 31 care reglementează competenţa instanţelor în ipoteza în care infracţiunea este săvârşită în străinătate, incluzând şi latura civilă.
Prin urmare, natura infracţiunii este singurul criteriu de stabilire a instanţei competente atât penale cât şi civile fiind fără raţiune logică a se distinge situaţia când ambele laturi civilă şi penală se judecă împreună la judecătorie iar în ipoteza judecării separate, să fie judecate de tribunal.
Textul art. 2 lit. b) C. proc. civ. se referă la procesele şi cererile în materie civilă şi nu în materie penală.
Examinând recursul instanţa reţine următoarele:
În ipoteza în care faptul prejudiciabil civil îşi are izvorul într-un fapt penal, regulile după care operează competenţa diferă după cum persoana vătămată s-a constituit sau nu parte civilă în procesul penal. Astfel, în cazul în care persoana vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal, acţiunea civilă se exercită în cursul procesului penal, instanţa competentă de a soluţiona cauza fiind instanţa competentă a judeca infracţiunea, adică instanţa penală, după regulile procedurale statuate în Codul de procedură penală.
În ipoteza în care acţiunea civilă nu se exercită în cadrul penal, persoana lezată prin infracţiune poate opta şi a se adresa instanţei civile, situaţie în care acţiunea civilă nu mai este guvernată de regulile de procedură penală privind competenţa instanţelor penale indiferent de locul săvârşirii infracţiunii, ci de regulile de procedură civilă.
Prin urmare, acelaşi fapt ilicit, infracţiunea, poate genera în funcţie de opţiunea persoanei vătămate, judecata litigiului de instanţe diferite penală şi civilă, fără ca regulile penale să-şi extindă efectele asupra acţiunii civile în materie de competenţă.
În consecinţă, din moment ce partea s-a adresat separat cu o acţiune civilă, la o instanţă civilă, regulile de competenţă incidente vor fi cele exclusiv civile, chiar dacă faptul prejudiciabil a fost judecat şi ca infracţiune, deoarece instanţa penală reclamată de recurent a fi competentă a soluţiona acţiunea civilă, nu îşi poate extinde competenţa dincolo de tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit o infracţiune, în absenţa cererii exprese a părţii de a se constitui parte civilă în procesul penal.
Cum în speţă, acţiunea civilă în daune cu izvor în săvârşirea unor fapte penale s-a exercitat separat, regulile de competenţă materială sunt exclusiv civile şi prin urmare competenţa materială stabilită de Curte de Apel Timişoara în funcţie de valoarea pretenţiilor deduse judecăţii este legală potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
În consecinţă, recursul promovat de recurent este neîntemeiat şi urmează a fi respins potrivit art. 312 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul T.G. împotriva sentinţei nr. 2 din 8 mai 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5258/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5602/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
