ICCJ. Decizia nr. 706/2010. Civil. Uzucapiune. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 706/2010
Dosar nr. 10583/3/2007
Şedinţa publică de la 8 februarie 2010
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. nr. 734 din 14 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins acţiunea reclamanţilor D.C. şi D.G.I. împotriva pârâţilor Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi Sectorul 3 prin Primar reţinându-se următoarele considerente:
Uzucapiunea se poate invoca printr-o acţiune în constatare exercitată împotriva fostului proprietar sau succesorului acestuia, situaţie care conferă calitate procesuală pasivă acestuia.
Reclamanţii au chemat în judecată pârâtele fără să justifice existenţa unui drept proprietate al acestora asupra terenului din litigiu în suprafaţă de 172 mp.
Reclamanţii au arătat că au dobândit 645 mp prin titlul de proprietate din 01 octombrie 1998 şi prin contractul de vânzare cumpărare autentificat din 15 septembrie 1998, de la I.E. (moştenitor al lui I.M.) şi proprietatea asupra terenului de 216 mp, totalizând 861 mp dar în fapt stăpânind mai mult, respectiv 1033 mp (aspect reţinut şi de expert şi susţinut de martorii audiaţi în cauză).
Potrivit adresei aflate la fila 124 dosar, imobilul din litigiu a fost înscris pe bază de declaraţii în anul 1986 pe adresa sectorului 3, în suprafaţă de 1.035,00 mp teren proprietate particulară, categoria de folosinţă curţi, construcţii cu posesor I.M. (care este autoarea vânzătoarei I.E.).
Actul proprietarului iniţial N.I. de la care se pretinde că moştenitorii au stăpânit 1.033 mp din care au vândut 861 mp nu a fost depus la dosar deşi în actele de vânzare cumpărare se face vorbire de el.
Toate aceste acte fac dovada existenţei unui proprietar de la care terenul din litigiu a fost cumpărat dar raportat la suprafaţa cumpărată, reclamanţii au stăpânit mai mult.
Tribunalul a apreciat că nu se justifică în cauză calitatea procesuală pasivă a pârâţilor, întrucât uzucapiunea apare ca o sancţiune îndreptată împotriva proprietarului nediligent, iar acesta şi nu Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi Sectorul 3 Bucureşti prin Primar, are calitate procesuală pasivă.
Faţă de cele de mai sus, prima instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins acţiunea în constatarea uzucapiunii ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce priveşte acţiunea în grăniţuire, a fost respinsă pentru următoarele considerente:
Dreptul la acţiune bazat pe dispoziţiile art. 584 C. civ., circumscrie posibilitatea pentru proprietar sau orice persoană, care are un drept real asupra unui fond limitrof, de a pretinde vecinului său, prin acţiune în justiţie sau pe cale amiabilă, restabilirea hotarului care separă fondurile învecinate şi marcarea acestora prin semne vizibile, ceea ce ar presupune examinarea formei terenului, în partea din litigiu, al cărui contur este fixat decisiv, prin linia hotarului despărţitor, determinată prin semne vizibile.
În urma expertizei efectuată în cauză, a rezultat că reclamanţii stăpânesc şi o suprafaţă de teren care excede suprafeţei de 861 mp consemnată în actele de proprietate ale acestora. Iniţial expertul a concluzionat că suprafaţa stăpânită în plus şi pentru care reclamanţii au solicitat să se constate uzucapiunea (172 mp) reprezintă terenul de sub construcţii, pentru ca răspunzând obiecţiunilor la raportul de expertiză să concluzioneze că aceasta se află pe latura de vest a terenului pentru care deţin acte de proprietate şi unde solicită grăniţuirea.
Cum acţiunea în grăniţuire presupune posibilitatea pentru cel care are un drept real asupra unui fond limitrof de a pretinde vecinului său, prin acţiune în justiţie sau pe cale amiabilă, restabilirea hotarului care separă fondurile învecinate iar terenul învecinat este cel pentru care s-a solicitat constatarea uzucapiunii şi faţă de cele reţinute anterior s-a statuat căă acţiunea în grăniţuire nu este întemeiată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii iar prin Decizia civilă nr. 165 din 5 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins apelul.
Astfel instanţa de apel a reţinut că reclamanţii trebuiau să determine pârâtul în proces din actele ce atestă succesiunea înstrăinărilor terenurilor desprinse din lotul iniţial, şi despre care se fac menţiuni chiar în motivele de apel.
Aceasta cu atât mai mult cu cât acţiunea vizează stabilirea unui drept de proprietate imobiliar, cu privire la care Primăriile nu au evidenţe.
De altfel, instanţa de fond a făcut menţiuni cu privire la eventuale persoane fizice ce ar fi putut fi chemaţi în judecată ca pârâţi.
S-a reţinut că soluţia este temeinică şi în ce priveşte cererea de grăniţuire - care presupune aşezarea unor semne între două imobile teren ce aparţin la doi proprietari diferiţi.
În prezent terenul aflat în folosinţa reclamantului, este în indiviziune după cum rezulta din titlul de proprietate din 1 octombrie 1998 emis de Prefectura Municipiului Bucureşti.
Dat fiind că grăniţuirea se poate efectua numai între două proprietăţi diferite iar în cauză cea a reclamanţilor este în indiviziune, cererea nu poate fi admisă aşa cum bine a stabilit prima instanţă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului şi pe cale de consecinţă admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată în sensul constatării dreptului de proprietate pentru uzucapiunea asupra parcelei de teren de 172 mp situat în Bucureşti, astfel cum a fost determinată prin expertiza efectuată în cauză de expert C.V.
Recurenţii au solicitat în subsidiar să se dispună şi grăniţuirea suprafeţei de tern de 861 mp pe care o deţin în prezent de terenul domeniului privat a pârâţilor, linia de hotar fiind stabilită prin expertiza ing. C.V.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel se susţine de către recurenţi că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii faţă de dispoziţiile art. 477 C. civ., art. 1890 C. civ. şi de obiectul dedus judecăţii.
Recurenţii învederează, instanţa de apel nu a avut în vedere aspectele legate de transmiterea juridică a corpului A şi B, raportat la actele de la dosar şi la situaţia efectivă a suprafeţei de teren ce face obiect al uzucapiunii în condiţiile art. 1890 C. civ.
O altă critică vizează şi caracterul nefondat al respingerii cererii de grăniţuire, instanţa fiind în eroare, deoarece a reţinut că terenul din litigiu este în indiviziune, nefiind indicaţi coindivizarii.
Or, acţiunea înaintată urmăreşte clarificarea situaţiei juridice a terenului situat în sectorul 3 în condiţiile în care sunt în posesia efectivă a terenului de 172 mp, deţinut în total faptic de 1.033 mp.
Recurenţii învederează că de altfel chiar şi în schiţa anexă la Titlul de proprietate din 1 octombrie 1998 suprafaţa de teren este mai mare de 645 mp, incluzând suprafaţa de teren pentru care se solicită constatarea uzucapiunii.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispoziţiilor art. 704 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Obiectul dedus judecăţii vizează constatarea dobândirii dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra terenului, în principal, şi în subsidiar să se dispună grăniţuirea suprafeţei de teren de 861 mp pentru care deţin titlu de proprietate, de domeniul privat al pârâţilor.
Reclamanţii au susţinut că faptic, deţin 1.033 mp., iar pentru uzucapiunea ce vizează terenul de 172 mp susţin că este împlinit termenul prescripţiei achizitive de 30 de ani prin joncţiunea posesiilor cu antecesorii lor.
În acest sens invocă începerea posesiei utile de către B.I.S. şi C.I., terenul fiind dobândit de aceştia conform certificatului de moştenitori din 19 decembrie 1972 eliberat de notariatul de Sta Mureş, iar apoi posesia a fost transmisă prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 25 decembrie 1975 către I.M. şi ulterior către P.M., prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 12 iulie 1984 iar aceasta din urmă transmiţând-o către reclamanţi în anul 1989.
În opinia reclamanţilor transmiterea posesiei rezultă şi dintr-un plan de situaţie întocmit în perioada în care proprietarii erau B.I.S. şi C.I. plan de situaţie în care suprafaţa totală a terenului este menţionată ca fiind 1.045,70 mp.
În susţinerea acţiunii lor reclamanţii au mai arătat că în schiţa anexă a Titlului de proprietate din 3 din 1 octombrie 1998 calculând suprafaţa loturilor poligonului, apare o suprafaţă mai mare decât 645 mp incluzând suprafaţa de teren pentru care solicită constatarea uzucapiunii.
Astfel reclamanţii au susţinut că din 1972 s-a exercitat posesia utilă, neîntreruptă, netulburată public şi sub nume de proprietar, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1860 şi 1890 C. civ., dar şi ale art. 584 şi 585 C. civ. în ce priveşte cererea de grăniţuire.
Faţă de obiectul dedus judecăţii sunt de reţinut următoarele aspecte ce rezultă fără posibilitate de echivoc din actele de la dosar.
Astfel uzurcapiunea constituie un mod de dobândire a dreptului de proprietate ori a unui alt drept real asupra unui bun imobil prin posedarea lui în condiţiile şi termenul prevăzut de lege.
Uzucapiunea invocată de reclamanţi în condiţiile reglementate de art. 1890 C. civ., uzucapiunea de 30 de ani, trebuie să îndeplinească 2 condiţii şi anume: posesia să fie utilă, adică o posesie propriu-zisă şi neviciată şi ca posesia să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani indiferent dacă posesorul este de bună credinţă sau de rea - credinţă.
În ce priveşte joncţiunea posesiilor invocate de reclamanţi, sunt de reţinut următoarele aspecte:
Joncţiunea posesiilor înseamnă unirea posesiei uzucapantului adică a posesorului actual cu intervalul de timp cât posesia a fost exercitată de către autorul său, pentru a dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune.
În temeiul art. 1860 C. civ., orice posesor are facultatea, spre a putea invoca dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, să invoce posesia sa cu posesiunea autorului său dacă între aceştia a existat un raport juridic şi respectiv posesorul anterior nu a fost proprietarul imobilului.
Raportând cele expuse la starea de fapt invocată de reclamanţi, instanţa reţine că reclamanţii au dobândit prin cumpărare în baza contractului autentificat la 4 octombrie 1989 modulul corp A de clădire cuprinzând o locuinţă compusă din hol 5 camere, culoar, bucătărie, baie, oficiu, debara, WC, cămară pivniţă şi magazie, situat în Bucureşti (fila 16 dosar instanţa de fond).
Din contractul de vânzare - cumpărare sus menţionat rezultă că reclamanţilor li s-a transmis doar dreptul de folosinţă pe durata existenţei construcţiei asupra cotei de teren aferentă imobilului de 1000 mp potrivit dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 4/1979, precum şi faptul că imobilul se află în zona de locuinţe pentru care la data emiterii autorizaţiei de înstrăinare din 20 iunie 1989, erau întocmite studii de sistematizare (fila 16 - 17 dosar instanţa de fond).
Reclamanţilor în condiţiile art. 36 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, prin Ordinul prefectului din 30 septembrie 1998 li s-a atribuit în proprietate suprafaţa de 645 mp, eliberându-li-se şi titlul de proprietate din 1 octombrie 1998, filele 18 dosarul instanţei de fond.
În baza Titlului de proprietate sus menţionat s-a procedat la punerea în posesie a reclamanţilor fapt ce rezultă din procesul verbal de punere în posesie din 9 decembrie 2003, asupra suprafeţei totale de 861 mp (fila 19 dosar instanţei de fond).
Reclamanţii susţin că faptic mai folosesc 172 mp, pe lângă cei 861 mp atribuiţi în proprietate în condiţiile art. 96 din Legea nr. 18/1991, şi pentru această suprafaţă de 172 mp a invocat ca mod de dobândire a dreptului de proprietate uzucapiunea de 30 de ani prin joncţiunea posesiei cu a antecesorilor lui - care sunt de fapt vânzători menţionaţi în contractele de vânzare - cumpărare filele 9 şi 12 - 14.
Ca început al termenului prescripţiei achizitive de 30 de ani s-a precizat de către reclamanţi anul 1972 data eliberării certificatului de moştenitor din 19 decembrie 1972 (fila 9 dosarul instanţei de fond).
Din acest act rezultă însă că obiect al succesiunii după defunctul C.A., îl constituie terenul de 861 mp din Bucureşti, suprafaţă cu care de altfel reclamanţii sunt intabulaţi deja în C.F. fila 30 - 32.
Este real că expertul a identificat suprafaţa de 172 mp prin expertiza efectuată în cauză, ca fiind cea marcată şi haşurată cu linie roşie pe schiţa de la fila 129 dosarul instanţei de fond, fără însă a fi identificată această suprafaţă sub aspect de C.F. şi al titularului dreptului de proprietate.
Or aşa cum legal a reţinut instanţa de fond şi cea de apel, uzucapiunea operează şi ca o sancţiune împotriva proprietarului care a stat în pasivitate neexercitând prerogativele conferite de dreptul de proprietate.
Or, în condiţiile în care reclamanţii au chemat în judecată Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi respectiv Sectorul 3 Bucureşti prin Primar, este incidentă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, excepţie care face imposibilă cercetarea fondului cauzei.
Calitatea procesuală presupune existenta unei identităţi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii (calitatea procesuală pasivă).
Excepţia lipsei calităţii procesuale este o excepţie de fond, absolută şi peremtorie, dirimantă, ce face imposibilă cercetarea fondului cauzei.
Din perspectiva incidenţei acestei excepţii dirimante, susţinerile recurenţilor legate de condiţiile dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune şi respectiv al condiţiilor legate de cererea de grăniţuire, sunt neavenite.
Cum în cauză este operantă excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâţilor, ca excepţie absolută, aspectele ce ţin de fondul cauzei nu pot fi examinate de instanţa de control judiciar.
Astfel din perspectiva celor expuse, nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanţii D.C. şi D.G.I. împotriva Deciziei nr. 165 din 5 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 713/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 688/2010. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
