ICCJ. Decizia nr. 688/2010. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 688/2010
Dosar nr. 2719/86/2009
Şedinţa publică din 5 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1092 din 12 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul I.N.E.P. - M.I.R.A. în contradictoriu cu pârâtul S.C. prin care s-a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulaţie al pârâtei în Italia pentru o perioadă de cel mult 3 ani, în temeiul Legii nr. 248/2005 şi art. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetăţenilor români aflaţi în Italia, ca urmare a situaţiei create prin adoptarea de către statul italian a unor reglementări ce vizează îndepărtarea de teritoriul statului respectiv.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa a avut în vedere următoarele motive:
După data de 1 ianuarie 2007 când România a devenit membră a U.E., dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiei acestora a fost reglementat de Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004, conform căreia cetăţenia Uniunii conferă fiecărui cetăţean al Uniunii un drept fundamental şi individual la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi a măsurilor adoptate în scopul aplicării acesteia.
Potrivit normelor comunitare, statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică.
Singurul motiv invocat de reclamanta pentru restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie este expulzarea paratului din Italia. Din lecturarea Decretului Prefecturii Provinciei Pescana nu rezulta ca pârâtul a fost judecat şi condamnat pentru săvârşirea vreunei fapte penale, astfel încât reclamanta nu dovedeşte incidenţa vreunuia dintre cele trei motive prevăzute de normele comunitare.
Prin Decizia civilă nr. 107 din 15 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei primei instanţe, pentru următoarele motive:
Normele comunitare, prioritare faţă de dispoziţiile interne, prevăd situaţiile de excepţie în care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulaţie, respectiv ordinea, siguranţa sau sănătatea publică, iar din actele dosarului nu rezultă că vreuna din aceste situaţii poate fi reţinută.
Singurul motiv invocat în decretul de expulzare, cum că pe perioada şederii în Italia pârâtul a avut un comportament antisocial, fără a se face dovada ca acesta a fost condamnat printr-o hotărâre penala definitiva, nu dovedeşte ca pârâtul s-ar afla intr-una dintre situaţiile menţionate mai sus, reglementate de normele comunitare.
Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs reclamantul - apelant.
Potrivit art. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 autorităţile judecătoreşti urmează a pronunţa o decizie vizând interzicerea deplasării cetăţenilor expulzaţi în Italia pe o perioadă determinată.
Pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei urmare Decretului Prefecturii Provinciei Pescana, iar din conţinutul acestui act rezultă că pe timpul şederii pe teritoriul Italiei pârâtul a avut un comportament antisocial, motiv pentru care îndepărtarea sa a fost necesară în vederea menţinerii ordinii şi siguranţei publice.
Situaţia în care se află pârâtul se încadrează în dispoziţiile art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE.
Conform decretului emis de autorităţile italiene, împotriva pârâtului s-a dispus măsura interzicerii de a se întoarce pe teritoriul Italiei pentru o anumită perioadă.
Potrivit art. 1 pct. 1 lit. d) în Acordul dintre România şi Republica Italiană privind readmisia persoanelor aflate în situaţie ilegală, ratificat prin Legea nr. 173/1997, fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părţi contractante şi fără alte formalităţi, orice persoană care nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru intrare sau nu mai îndeplineşte cerinţele pentru şederea pe teritoriul părţii contractante solicitante.
Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Tribunalul a reţinut că dreptul cetăţenilor la liberă circulaţie este un drept garantat de legea naţională, dar şi de convenţiile internaţionale la care România este parte şi că, totodată, acest drept poate fi supus anumitor limitări, dar că în ceea ce priveşte motivele şi condiţiile acestor limitări, dreptul comunitar este prevalent în raport cu cel intern, neputând fi reţinute ca fiind întrunite cerinţele normelor comunitare.
Curtea de apel a constatat, de asemenea, că dreptul la liberă circulaţie poate fi limitat, dar că în cauză nu sunt motive temeinice pentru luarea acestei măsuri.
Contrar susţinerilor recurentului, simpla returnare a pârâtei nu poate sa constituie un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului acesteia la libera circulaţie în acest stat al Uniunii Europene, instanţa verificând dacă sunt întrunite cerinţele normelor incidente pentru a se lua măsura solicitată.
Deşi potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 retumarea cetăţeanului român dintr-un alt stat apare ca fiind o condiţie suficientă pentru restrângerea dreptului la liberă circulaţie a respectivului cetăţean, o asemenea aplicare a normei interne ar contraveni Directivei nr. 2004/38/CE care prevede ca o astfel de măsură se poate lua numai pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de sănătate publică.
Or, în speţă, chiar dacă instanţa nu poate cenzura măsura returnării pârâtului din Italia, luată în baza acordului de readmisie şi a dispoziţiei Prefectului Provinciei Pescana, nu poate nici să restrângă dreptul pârâtei la liberă circulaţie pe viitor, câtă vreme reclamanta nu a dovedit încălcarea de către pârât a uneia dintre valorile mai sus menţionate.
Atât timp cât nu s-a dovedit ca pârâtul reprezintă o ameninţare reala şi efectiva a valorilor protejate prin normele comunitare, ca măsura solicitata este necesara şi proporţionala cu scopul urmărit, acestuia nu i se poate restrânge dreptul la libera circulaţie decât cu încălcare dispoziţiilor normelor comunitare.
Devenind membră a U.E., România este obligată să respecte prevederile dreptului comunitar, aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea de drept a statelor membre ale U.E.
Or, dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor lor este reglementat prin Tratatul de instituire a comunităţilor europene, precum şi prin Directiva 2004/38 a Parlamentului European şi a Consiliului, care în speţă a fost corect aplicată de instanţe, din moment ce au fost chemate sa soluţioneze un litigiu purtat între stat -printr-o direcţie a Ministerului Administraţiei şi Internelor - şi un particular.
De altfel, împotriva pârâtului s-a luat deja de către autorităţile italiene măsura interzicerii accesului pe teritoriul Italiei, după cum susţine reclamantul recurent şi rezulta şi din decretul de expulzare, ceea ce înseamnă că se solicită aplicarea unei duble sancţiuni pentru aceiaşi faptă imputată.
Cum reclamantul nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea şi proporţionalitatea măsurii solicitate faţă de scopul urmărit, recursul declarat de aceasta este nefondat şi, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul I.N.E.P. – M.I.R.A. împotriva Deciziei nr. 107/ D în 15 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 706/2010. Civil. Uzucapiune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 686/2010. Civil → |
|---|
