ICCJ. Decizia nr. 89/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 89/2010
Dosar nr. 1390/113/2007
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 514 din 16 septembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr. 6611/2003, s-a admis contestaţia formulată de reclamantul A.V., a fost desfiinţată dispoziţia de respingere nr. 9073 din 6 octombrie 2003 şi s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 291,77 m.p., aferent imobilului situat în Brăila, str. Orientală.
S-a stabilit că valoarea echivalentă a imobilului construcţie demolată, imposibilă de restituit este de 1.292.980.222 lei prin acordarea de acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Instituţia Primarului Municipiului Brăila.
Prin Decizia nr. 880/ A din 19 decembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, s-a admis apelul declarat de pârâtul I.P.M. Brăila, a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 514 din 16 septembrie 2004 a Tribunalului Brăila, a admis în parte contestaţia, a modificat dispoziţia nr. 9073 din 6 octombrie 2003 emisă de P.M. Brăila în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor şi anume: 1.673.000.000 lei în loc de 506.621.270 lei, precum şi felul măsurilor reparatorii şi anume despăgubiri băneşti în loc de acţiuni.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A.V.
Prin Decizia nr. 9625 din 24 noiembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a admis recursul declarat de reclamantul A.V., s-a casat Decizia şi sentinţa nr. 514 din 16 iulie 2004 a Tribunalului Brăila şi a trimis cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
S-a reţinut că potrivit art. 10 alin. (3), (4), (5) şi (6) ale Legii nr. 10/2001, în toate cazurile, entitatea investită cu soluţionarea notificării, respectiv instanţa de judecată, are obligaţia ca înainte de a dispune orice măsură, să identifice cu exactitate terenul şi vecinătăţile, destinaţia actuală a terenului solicitat şi a suprafeţei sale, pentru a nu afecta căile de acces, existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane, conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, adăposturi utilitare şi alte asemenea.
S-a dispus refacerea probatoriului, a expertizei pentru deplina lămurire a situaţiei de fapt.
În rejudecare, după casare, s-au administrat probe cu înscrisuri şi expertiză tehnică imobiliară.
Prin sentinţa civilă nr. 902 din 17 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Brăila, au fost admise acţiunile conexe formulate de reclamant; a fost anulată dispoziţia nr. 9073 din 6 octombrie 2003 emisă de P.M. Brăila; a fost admisă cererea de restituire în natură a terenului situat în Brăila, str. Orientală; s-a constatat că Decretul nr. 809/1962 de trecere în proprietatea statului a imobilului în litigiu nu constituie titlu valabil; s-a dispus retrocedarea terenului în suprafaţă de 291,77 m.p., în cadrul unui amplasament adiacent laturii de nord – est a imobilului cu nr. 1 situat pe str. Orientală, având un front la stradă de 17,30 m.; s-a dispus acordarea de despăgubiri băneşti pentru construcţia demolată a cărei valoare este de 129.298.022 lei, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii, ce urmează a se face în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în Capitolul V din Legea nr. 247/2005, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:
Întrucât titlul de proprietate asupra imobilului în litigiu şi calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului nu au fost contestate, instanţa nu a mai administrat probe noi apreciind că aceste aspecte au fost lămurite.
Dispoziţia emisă de pârât a fost contestată numai sub aspectul modalităţii de restituire în natură a imobilului – teren.
Având în vedere îndrumările din Decizia de casare, prima instanţă a dispus efectuarea unui supliment de expertiză tehnică imobiliară având ca obiective identificarea cu exactitate a terenului şi vecinătăţilor acestuia, destinaţia actuală a terenului solicitat şi dacă pe terenul în litigiu sunt amenajate parcări şi alte utilităţi.
În raport de probele administrate, prima instanţă a apreciat că varianta a II–a din raportul de expertiză face posibilă restituirea în natură a suprafeţei de 291,77 m.p.
Cu privire la cererea reclamantului de a se actualiza valoarea despăgubirilor aferente construcţiei demolate aflată pe terenul în litigiu nu a fost soluţionată decât sub aspectul modalităţii de acordare a despăgubirilor băneşti.
Cuantumul acestora urmează a se stabili de către C.C.S.D.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul P.M. Brăila susţinând că este nelegală şi netemeinică întrucât terenul pentru care s-a dispus restituirea în natură aparţine domeniului public şi prin urmare nu poate face obiectul unei retrocedări.
A mai susţinut că reclamantului i se poate acorda teren în compensare, potrivit cu lista suprafeţelor de teren aprobată prin hotărâre de C.L. Brăila
O altă critică a vizat greşita sa obligare la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Prin Decizia nr. 115/ A din 7 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul I.P.M. Brăila.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că susţinerile apelantului vin în contradicţie vădită cu cele făcute la fond, astfel că în mod legal şi temeinic s-a dispus acordarea în compensare a suprafeţei de 291,77 m.p. terenul fiind liber şi neafectat de utilităţi.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâtul I.P.M. Brăila invocând dispoziţiile art. 299 – art. 316 C. proc. civ.
Dezvoltând criticile de nelegalitate, recurentul a susţinut în esenţă, următoarele:
Terenul identificat de expert pentru a fi acordat în compensare aparţine domeniului public al Municipiului Brăila, cum rezultă, de altfel din Planul Urbanistic General aprobat prin H.C.L.M. Brăila şi HGR. nr. 363/2003 prin care s-au aprobat bunurile ce fac parte din domeniul public al Municipiului Brăila.
În aceste condiţii, expertul trebuie să propună acordarea unui teren în compensare aflat pe lista afişată la sediul pârâtului şi nu cu un teren având acelaşi regim juridic ca şi cel al terenului notificat de către contestator.
Prin raportul de expertiză s-au propus terenuri adiacente suprafeţei identificate pe terasă.
Terenurile propuse sunt adiacente laturii din partea de nord – est a amplasamentului identificat pe terasă, iar faptul că nu se face referire la vechiul amplasament ci la un teren adiacent nu poate obliga instituţia la restituirea pe o altă locaţie, atâta vreme cât locaţia nu a fost aprobată prin hotărâre de consiliu.
Recurentul – pârât a mai solicitat înlăturarea obligării la plata cheltuielilor de judecată acordate de prima instanţă.
Recursul nu este întemeiat.
Legea nr. 10/2001, republicată, vizează restituirea bunurilor obiect al acestui act normativ, reparatoriu, necondiţionând în privinţa restituirii, nicio distincţie privind apartenenţa bunului obiect al solicitării la domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ – teritoriale.
Mai mult decât atât, prevederile Legii nr. 10/2001, republicată, au un caracter special în raport cu alte acte normative anterioare şi în măsura în care acestea din urmă conţin alte măsuri, prevederile actului normativ amintit se aplică cu prioritate în raport cu respectivele măsuri.
Normele care reglementează apartenenţa bunurilor la domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ – teritoriale, prevăzute de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, au caracter general, iar normele referitoare la restituirea imobilelor preluate abuziv şi care formează obiectul Legii nr. 10/2001, au un caracter special, derogatorii.
Pe de altă parte, aşa cum corect au reţinut ambele instanţe recurentul nu a făcut dovada faptului că terenul propus a fi restituit intimatului face parte din domeniul public, ci dimpotrivă în obiecţiunile la completarea raportului de expertiză acelaşi recurent a susţinut că terenul este proprietatea unor persoane fizice.
Nici critica privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată, nu este întemeiată, culpa procesuală rezultând din fapta acestuia care a creat situaţia ca reclamantul să se adreseze justiţiei.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtul I.P.M. Brăila va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta I.P.M. Brăila împotriva deciziei civile nr. 115/ A din 7 aprilie 2009 a Curţii de Apel Galaţi.
Obligă pe recurent la plata sumei de 3.000 lei, cheltuieli de judecată, către intimatul – reclamant A.V.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 93/2010. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
