ICCJ. Decizia nr. 3913/2011. Civil. Nulitate relativă vânzare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3913/2011
Dosar nr. 4876/118/2008
Şedinţa publică de la 30 noiembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă ;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 18/COM/3 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de apelantele SC RESTAURANT TOMIS SA şi SC BETINA M SRL, precum şi de intervenienta SC MARFIN BANK ROMÂNIA SA împotriva sentinţei civile nr. 2747/COM/4 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 4876.118.2008.
Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 4876/118/2008 reclamanta SIF TRANSILVANIA SA a chemat în judecată paratele SC RESTAURANT TOMIS SA şi SC BETINA M SRL solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa, în temeiul art. 948 C. civ., să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 2835/4 noiembrie 2004 încheiat între SC RESTAURANT TOMIS SA, în calitate de vânzător şi SC BETINA M SRL, în calitate de cumpărător.
În subsidiar, reclamanta a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa, să se dispună anularea contractului mai sus menţionat pentru motive de nulitate relativă.
În esenţă, reclamanta a arătat că este acţionar al pârâtei SC RESTAURANT TOMIS SA deţinând un nr. de 13.019 ce reprezintă 18,18% din capitalul social al acesteia.
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2835/4 noiembrie 2004 la BNP Ciprian Alexandrescu încheiat între SC RESTAURANT TOMIS SA, în calitate de vânzător şi SC BETINA M SRL, în calitate de cumpărător, activul RESTAURANT TOMIS în suprafaţă de 2642,69 mp. şi teren aferent în suprafaţă de 3.300 mp. a fost scos din patrimoniul SC RESTAURANT TOMIS SA.
Acest contract a avut la bază Hotărârea AGA a SC RESTAURANT TOMIS SA adoptată la data de 6 octombrie 2004 .
Reclamanta a atacat în justiţie Hot AGA din 6 octombrie 2004, iar prin sentinţa Civilă nr. 5923/26 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosar nr. 641 l/COM/2004, definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelului şi recursului promovate de pârâtă, conform Deciziilor Civile nr. 69/COM/l5 martie 2007 şi 6410/36/9 noiembrie 2007, s-a dispus anularea Hot. AGEA din data de 6 octombrie 2004 .
Efectul anulării Hot. AGEA din data de 6 octombrie 2004 (în care a fost votată vânzarea activului) îl constituie lipsirea de efecte a contractului de vânzare cumpărare a activului conform principiului „quod nullum est nullum producit efectum".
Pe cale de excepţie, pârâtele au invocat prescrierea dreptului la acţiune, solicitând respingerea acţiunii ca fiind promovată cu depăşirea termenului prevăzut de lege şi autoritatea de lucru judecat în raport de decizia civilă nr. 6410/ 36/ 9 noiembrie 2007 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. 6410/36/2007, excepţii soluţionate în sensul respingerii pentru considerentele expuse în încheierea pronunţată la data de 12 ianuarie 2010.
La termenul de judecată din data de 20 ianuarie 2009, SC MARFIN BANK ROMÂNIA SA a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, soluţionată în sensul respingerii ca inadmisibilă, prin încheierea din 9 iunie 2009, iar prin cererile ulterioare, din data de 1 septembrie 2009, respectiv 12 ianuarie 2010 a solicitat participarea la proces, formulând cerere de intervenţie în interes alăturat pârâtei SC BETINA M SRL.
Prin sentinţa civilă nr. 2747/ COM/ 04 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 4876/118/2008, s-a admis acţiunea promovată de reclamanta SIF TRANSILVANIA S.A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. RESTAURANT TOMIS S.A. şi S.C. BETINA M S.R.L. şi s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2835/4 noiembrie 2004 la BNP Ciprian Alexandrescu încheiat între S.C. RESTAURANT TOMIS S.A., în calitate de vânzător şi S.C. BETINA M S.R.L. în calitate de cumpărător.
A fost respinsă ca nefondată cererea de intervenţie în interes alăturat pârâtei S.C. BETINA M S.R.L. formulată de S.C. MARFIN BANK (România) S.A. Au fost obligate pârâtele, în solidar, către reclamantă, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 12,3 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 5923/26 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosar nr. 641 l/COM/2004, definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelului şi recursului promovate de pârâtă, conform deciziilor civile nr. 69/COM/l5 martie 2007 şi 6410/36/9 noiembrie 2007, s-a dispus anularea în parte a Hot. AGEA a SC RESTAURANT TOMIS SA din data de 6 octombrie 2004, respectiv în ce priveşte aprobarea vânzării activului Restaurant Tomis şi a terenului aferent în suprafaţă de 3.300 mp, la preţul de pornire indicat expres, prin negociere directă cu SC BETINA M SRL.
In considerarea dispoziţiilor instanţelor care au constatat încălcarea prevederilor legale relativ la legalitatea hotărârii adunării generale a acţionarilor SC RESTAURANT TOMIS SA din 6 octombrie 2004 şi a principiului anulării actului subsecvent urmare a anulării actului iniţial, instanţa de fond a constatat că toate actele încheiate în executarea hotărârii AGA sunt afectate de aceeaşi cauză care a condus la constatarea ineficacităţii acesteia şi proclamarea nulităţii de către autoritatea judiciară.
în speţă, s-a reţinut că este vorba de contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2835/4 noiembrie 2004 la BNP Ciprian Alexandrescu încheiat între SC RESTAURANT TOMIS SA, în calitate de vânzător şi SC BETINA M SRL, în calitate de cumpărător, având ca obiect activul Restaurant Tomis în suprafaţă de 2642,69 mp. şi teren aferent în suprafaţă de 3.300 mp.
Instanţa de fond a reţinut că între toate aceste acte există o legătură indisolubilă, înlăturând aprecierile pârâtelor conform cărora reclamanta nu a făcut dovada încadrării în niciuna dintre condiţiile stabilite ca fiind de ordine publică şi a căror încălcare ar atrage nulitatea absolută a actului civil în general şi a contractului de faţă, în particular.
Instanţa de fond a înlăturat şi apărările conform cărora nu sunt îndeplinite nici cerinţele prevăzute de art. 948 C. civ.- lipsa consimţământului valabil, care atrage nulitatea relativă a actului atacat pentru nerespectarea dispoziţiilor legale în materie la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Pe de o parte, s-a reţinut că această distincţie este artificială, deoarece atât în cazul nulităţii absolute, cât şi în cazul nulităţii relative instanţa de fond a constatat existenţa sau inexistenţa cauzei de nulitate, iar în caz afirmativ pronunţă nulitatea, anulând atacul juridic. Practic, instanţa de fond s-a limitat la constatarea împrejurării că actul, încheiat cu neobservarea formelor legale, nu a luat fiinţă ab initio.
Pe de altă parte, în condiţiile în care s-a constatat nulitatea actului principal, iar actele subsecvente nu se încadrează în categoria celor exceptate de la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial, s-a impus, în opinia Tribunalului, o simetrie a sancţiunilor aplicate.
In plus, a reţinut instanţa de fond a reţinut că Legea nr. 31/1990 republicată reglementează modul în care se formează şi se exprimă voinţa juridică a societăţii comerciale, privită ca persoană juridică, subiect de drept distinct de persoana celor care au constituit-o.
In conformitate cu dispoziţiile art. 110 şi următoarele din Legea nr. 31/1990 republicată, voinţa socială exprimată printr-o hotărâre AGA reprezintă o voinţă comună formată pe baza regulii votului majoritar, manifestată în numele şi pe socoteala societăţii ce către acţionari care au votat la luarea hotărârii.
A reţinut instanţa de fond că esenţial este faptul că orice hotărâre AGA este un act juridic unilateral al societăţii comerciale, astfel încât consimţământul exprimat conform art. 112 din Legea nr. 31/1990 pentru aprobarea vânzării, a preţului, a metodei de vânzare şi sancţionat cu anulare prin sentinţa civilă nr. 5923/26 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosar nr. 641 l/C O M/2 004, definitivă şi irevocabilă, nu este unul valabil exprimat.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel SC RESTAURANT TOMIS SA, SC BETINA M SRL ŞI SC MARFIN BANK ( România ) SA, în calitatea sa de intervenient (creditor ipotecar) în interes alăturat pârâtei SC BETINA M SRL.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei primei instanţe din perspectiva criticilor formulate în apeluri, Curtea le-a considerat nefondate, motivat de următoarele considerente,
Prin încheierea din 12 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa - Secţia Comercială în dosarul de fond, instanţa de judecată a dispus respingerea, ca nefondate, a excepţiilor privind prescripţia dreptului material la acţiune şi autorităţii de lucru judecat.
întrucât apelanta pârâtă SC RESTAURANT TOMIS SA şi apelanta intervenientă în interesul pârâtei SC BETINA M SRL au criticat şi modalitatea de soluţionare a acestor excepţii de către instanţa de fond, Curtea a analizat prioritar aceste critici.
Analizând regimul juridic al nulităţii absolute astfel cum rezultă din art. 2 din Decretul nr. 167/1958, instanţa de apel a considerat că aceasta este imprescriptibilă, putând fi invocată oricând indiferent de timpul scurs de la data încheierii actului.
S-a apreciat astfel că instanţa de fond, în mod corect, a procedat la respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, fapt pentru care critica din apel privind această situaţie va fi respinsă cu aceeaşi motivare.
In ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, Curtea de Apel a stabilit că, pentru a verifica dacă există sau nu puterea de lucru judecat trebuie a fi îndeplinită tripla identitate de elemente la care se referă art. 1201 C. civ., respectiv părţi, obiect şi cauză.
In invocarea acestei excepţii, transformată ulterior în critică, apelantele SC RESTAURANT TOMIS SA şi SC MARFIN BANK România SA au indicat decizia irevocabilă pronunţată de înalta Curte de casaţie şi Justiţie în dosarul civil nr. 641036/2006, ce are ca obiect acţiune în anularea Hotărârii AGEA din 16 octombrie 2004.
Curtea de Apel a stabilit că, întrucât obiectul acţiunii de faţă este reprezentat de constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare, nu se poate reţine că există identitate intre acestea.
S-a apreciat că această excepţie a fost soluţionată în mod corect de instanţa de fond, astfel încât şi această critică este ne fondată.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii invocării nulităţii absolute raportat la obiectul cererii, instanţa de judecată a considerat că analizarea acestui aspect tinde la soluţionarea fondului cauzei, situaţie în care aceasta va fi soluţionată odată cu soluţionarea fondului.
S-a mai reţinut că, potrivit principiilor generale ale nulităţii actului juridic civil, teoria a stabilit că nevalabilitatea actului juridic civil se datorează nevalabilitătii condiţiilor sale esenţiale, care sunt condiţii de valabilitate.
Astfel, s-a reţinut că sunt cauze de nulitate a actului juridic civil:
- încălcarea dispoziţiilor legale privind capacitatea de a face actul;
- lipsa ori nevalabilitatea consimţământului;
- nevalabilitatea obiectului actului juridic;
- nevalabilitatea cauzei ( scopului) actului juridic;
- nerespectarea formei cerută ad validitatem;
- nesocotirea limitelor libertăţii actelor juridice ( norme imperative, ordinea publică şi bunele moravuri);
- lipsa ori nevalabilitatea autorizaţiei administrative;
- fraudarea legii.
Dintre aceste cauze, s-a reţinut că unele atrag nulitatea absolută, iar altele nulitatea relativă. Când legea nu precizează felul nulităţii, este datoria interpretului să stabilească acest aspect, apelând la criteriul de clasificare a nulităţii în absolută şi relativă, criteriul fiind reprezentat de natura interesului ocrotit prin dispoziţia legală încălcată la încheierea actului juridic civil.
Curtea de Apel a stabilit că atrag nulitatea absolută a actului juridic civil următoarele cauze: încălcarea regulilor privind capacitatea civilă a persoanelor; lipsa totală a consimţământului, (dându-se ca exemplu în literatura de specialitate două situaţii, error in negoţio şi error in corpore); nevalabilitatea obiectului; lipsa cauzei; nerespectarea formei ad validitatem; lipsa autorizaţiei administrative; încălcarea ordinii publice şi frauda legii. Celelalte cauze, viciile de consimţământ, lipsa discernământului nerespectarea regulilor privind capacitatea de exerciţiu a persoanei, nerespectarea dreptului de preemţiune au fost clasificate drept cauze de nulitate relativă.
S-a observat, aşadar, că în cazul de faţă suntem în prezenţa unei lipse totale a consimţământului, urmare a anulării în mod irevocabil a voinţei vânzătorului, SC RESTAURANT TOMIS SA, de a vinde un bun imobil, manifestată prin Hotărârea AGEA din 16 octombrie 2004.
Cum literatura de specialitate s-a limitat doar la două exemple pentru a contura mai bine noţiunea de lipsă totală a consimţământului (error in negoţio şi error in corpore), instanţa de apel a considerat că această enumerare nu este una limitativă, exhaustivă, ci, dimpotrivă exemplificativă; în aceste condiţii tară nici o rezervă se poate include în această enumerare şi ipoteza anulării de către instanţa de judecată a voinţei societare, din moment ce o astfel de situaţie nu a fost prevăzută şi nici nu poate fi exemplificată în rândul cauzelor de nulitate relativă indicate mai sus.
Curtea a amintit că regula potrivit căreia actul a cărui nulitate a fost pronunţată nu produce nici un efect - quod nullum est nullum producit cffectum - ceea ce determină şi caracterul retroactiv al nulităţii comportă, unele discuţii şi nuanţări în materia dreptului societar unde retroactivitatea este eliminată în privinţa terţilor de bună-credinţă, în scopul protecţiei terţilor şi a securităţii creditului în general.
Excepţiile de la principiul rezoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis constituie cazurile în care, deşi se anulează actul iniţial, actul subsecvent este menţinut, datorită anumitor temeiuri sau motive.
S-a arătat că în literatura de specialitate aceste situaţii excepţionale au fost grupate astfel:
1. cazul aplicării art. 1909 alin. 1 C.civ coroborat cu art. 972 C.civ, reprezentând ipoteza subdobânditorului de bună-credinţă şi cu titlu oneros a unui bun mobil;
2. cazul aplicării art. 20 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954;
3. cazul subdobânditorului de bună-credinţă şi cu titlu oneros a unui imobil.
În situaţia în care terţul achizitor, cu titlu oneros, a cunoscut sau cu diligente minime, putea să cunoască nevalabilitatea titlului de proprietate al înstrăinătorului, deci a fost de rea-credinţă, redevine activ principiul enunţat.
S-a reţinut că SC BETINA M SRL nu poate fi considerat a fi un terţ de bună credinţă, deoarece cu minime diligente constând în luarea la cunoştinţă a procesului-verbal al şedinţei AGEA din 06 octombrie 2004 de la SC RESTAURANT TOMIS SA, în care acţionarul SIF TRANSILVANIA SA a votat contra, precum şi a formulării către instanţa de judecată a acţiunii în anulare întemeiată pe art. 132 alin. (2) din Legea 31/1990, o determinau ca la data de 04 noiembrie 2004 să nu încheie actul de vânzare-cumpărare autentificat la BNP Ciprian Alexandrescu prin încheierea nr. 2835.
S-a apreciat că declararea nulităţii hotărârii AGEA face ca voinţa societăţii în ceea ce priveşte încheierea contractului de vânzare-cumpărare să nu fie valabil exprimată, ceea ce echivalează cu lipsa consimţământului părţii la încheierea actului. Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 948 pct. 2 C. civ., consimţământul reprezintă o condiţie esenţială pentru validitatea convenţiilor, aşa încât, lipsa acestuia constituie motiv de nulitate absolută a actului.
Instanţa de apel a stabilit că nulitatea voinţei societare exprimată prin Hotărârea AGEA atrage şi nulitatea actului de vânzare-cumpărare, ca act subsecvent.
Pentru considerentele expuse, apelurile au fost respinse ca nefondate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs pârâtele SC BETINA M SRL, SC RESTAURANT TOMIS SA şi intervenienta SC MARFIN BANK SA.
Prin motivele de recurs formulate de SC BETINA M SRL s-au invocat temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 8 si 9 Cod de procedură civilă.
S-a arătat că intimata-reclamanta a susţinut că solicită anularea contractului de vânzare cumpărare pentru un singur motiv de nulitate absoluta, respectiv lipsa consimţământului valabil al vânzătoarei întrucât hotărârea AGA din 6 octombrie 2004 a fost anulată in noiembrie 2007 printr-o hotărâre judecătoreasca rămasa definitiva si irevocabila. Instanţa de apel, in motivarea hotărârii, a reţinut lipsa totală a consimţământului, ca urmare a anularii in; mod irevocabil a voinţei vânzătorului SC RESTAURANT TOMIS SA de a vinde un bun imobil.
După ce a prezentat cauzele pentru care se consideră că lipseşte consimţământul, recurenta a arătat că, în general, lipsa consimţământului se sancţionează cu nulitatea relativa. Pentru a atrage nulitatea absoluta trebuie sa existe o lipsa totala a consimţământului -eroarea obstacol, eroare care imbraca doua forme: error in negotio şi error in corpore.
în situaţia de fata s-a apreciat nu se poate reţine o lipsa totala a consimţământului in niciuna din ele doua forme consacrate de lege si, pe cale de consecinţa, nu se poate vorbi de o nulitate absoluta.
Printr-o interpretare greşita a legii, instanţa de apel a apreciat ca cele doua forme ale erorii obstacol se pot completa fara nicio rezerva si cu ipoteza anularii de către instanţa de judecata a voinţei societare.
În opinia recurentei, lipsa totala a consimţământului este cea stabilita de lege respectiv de art. 954 C. civ., iar Curtea de Apel Constanta nu poate completa Codul Civil.
Apreciind că actul poate fi lovit de nulitate relativă şi nu absolută, s-a arătat că, potrivit disp. art. 9 din Decretul nr. 167/1958, a intervenit prescripţia. Astfel, termenul de prescripţie incepe sa curgă de la data când cel indreptatit a cunoscut cauza anularii, dar cel mai târziu la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului. Data încheierii actului fiind 04 noiembrie 2004, iar prezenta cerere fiind introdusa la data de 23 iunie 2008, s-a solicitat a se constata acest termen de presciptie de maxim 18 luni a intervenit de mult.
S-a mai arătat că soluţia instanţei de apel este criticabilă întrucât principiul „resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis" nu isi găseşte consacrarea intr-un text de lege, Codul civil facand aplicaţia lui doar in materie de ipoteca, respectiv in cuprinsul disp. art. 1770. Domeniul de aplicare a acestui principiu este discutabil si restrictiv, iar in opinia recurentei nu se poate aplica spetei de fata întrucât transmitatorul nu şi-a pierdut niciun drept si nu i-a fost desfiinţat niciun titlu.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea in tot a deciziei recurate, admiterea apelului, iar pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare in judecata fie ca introdusa cu depăşirea termenului de presciptie, fie ca neîntemeiata.
Recurenta SC RESTAURANTUL TOMIS SA, în motivarea recursului, după o prezentare a istoricului cauzei, a învederat, în esenţă, următoarele:
Deşi în obiectul cererii de chemare în judecată reclamanta s-a referit la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare, în realitate toată argumentaţia acesteia se referă la rezoluţiunea contractului.
S-a apreciat că acţiunea în rezoluţiune este prescrisă prin raportare la termenul de prescripţie de 3ani reglementat de Decretul nr. 167 din 1958.
A fost reiterată şi excepţia autorităţii de lucru judecat, apreciindu-se că prin decizia pronunţată de instanţa supremă la data de 9 noiembrie 2007 a fost anulată şi tranzacţia încheiată de părţi.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că singurul motiv de anulare îl reprezintă încălcarea dispoziţiilor art. 948 C. civ., însă reclamanta a participat la adunare şi a votat contra, ceea ce înseamnă că nu este incident nici un viciu de consimţământ.
Soluţia instanţei de apel este greşită întrucât anulează actul subsecvent ca urmare "a anulării actului principal, deşi în drept se invocă art. 948 C. civ. şi art. 132 din Legea nr. 31/1990.
S-a învederat şi că nulitatea absolută există în condiţiile unei lipse totale a consimţământului, ceea ce nu se poate reţine în speţă întrucât reclamanta a participat la şedinţă, dar a votat împotrivă.
Pe de altă parte, anularea AGA nu conduce la lipsa totală a consimţământului, iar eventuala sancţiune aplicabilă este cea a nulităţii relative.
Instanţa de apel a adăugat nepermis la lege atunci când a stabilit că enumerarea cauzelor de nulitate nu este exhaustivă, ci, dimpotrivă, exemplifîcativă.
în recursul declarat de recurenta intervenientă MARFIN BANK s-au invocat prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 Cod de procedură civilă.
S-a arătat că dispozitivul sentinţei apelate este echivoc întrucât nu . precizează dacă s-a avut în vedere nulitatea absolută sau relativă atât timp cât s-a dispus „anularea actului".
Instanţa de apel, interpretând acţiunea vădit neclară a reclamantei, o consideră ca fiind o cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului, încălcând principiul disponibilităţii procesual civile.
în ceea ce priveşte calificarea nulităţii, ca absolută sau relativă, s-a arătat că eroarea obstacol antrenează nulitatea absolută întrucât consimţământul părţilor contractante la încheierea actului juridic a lipsit.
Faţă de probele administrate, se constată o suprapunere între conţinutul real al înţelegerii părţilor şi conţinutul juridic al actului autentificat la notar întrucât voinţa vânzătoarei nu a fost alterată de o falsă reprezentare a naturii juridice a actului încheiat, iar părţile nu s-au înşelat asupra bunului contractat.
Instanţa de apel nu putea considera că infirmarea de către instanţă a voinţei societare reprezintă un viciu de consimţământ sau o lipsă totală a consimţământului întrucât, fără dubiu, acesta a existat la momentul întocmirii actului, nefiind viciat în forma erorii obstacol.
De asemenea, s-a apreciat că nu se poate reţine nulitatea absolută fără a se arăta care este interesul general care a fost afectat.
Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, s-a arătat că, în mod greşit, reclamanta a solicitat anularea contractului prin care s-a transferat proprietatea asupra întregului imobil, întrucât prin contract a fost vândută doar cota indiviză de 5% din construcţiile C1-C8.
Restul de 95% din construcţii aparţinea SC BETTINA M SRL încă din 20 ianuarie 2003, aşa cum rezultă din istoricul actelor de înstrăinare pe care le-a prezentat în continuare recurenta.
Imobilul a fost greşit identificat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, greşeala fiind remediată de notarul Ciprian Alexandrescu prin două încheieri de rectificare ulterioare.
Deşi această susţinere a fost însuşită de instanţa de apel în practicaua hotărârii, în considerentele hotărârii nu se regăsesc argumente privind respingerea acestei susţineri.
În consecinţă, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, admiterea cererii de intervenţie şi respingerea acţiunii.
Recursurile au fost legal timbrate.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Analizând actele şi lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, înalta Curte constată, mai întâi, că se impune a răspunde criticilor care se referă la modificarea hotărârii pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 Cod de procedură civilă invocate de recurentele SC BETINA M SRL şi SC RESTAURANT TOMIS SA, prin considerente comune.
Astfel, se constată că ambele recurente, deşi invocă interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, nu arată în ce constă în mod concret denaturarea termenilor folosiţi în actul a cărui anulare se solicită, eroarea invocată vizând mai degrabă interpretarea obiectului cererii de chemare în judecată.
Cu privire la acest aspect, înalta Curte constată că, prin acţiune, reclamanta a invocat atât faptul că se aplică principiul „quod nullum est nullum producit efectum" ca efect al anulării hotărârii AGA prin decizie irevocabilă, cât şi împrejurarea că lipseşte consimţământul valabil al vânzătorului, aspecte care au fost analizate atât de către instanţa de fond, cât şi de către instanţa de apel, fiind respectat principiul disponibilităţii.
Criticile recurentelor în sensul că, de fapt, se invocă rezoluţiunea contractului, vor fi respinse de către înalta Curte având în vedere faptul că petitul cererii de chemare în judecată este clar.
Referitor la soluţionarea greşită a excepţiei autorităţii de lucru judecat, critica recurentelor apare, de asemenea, ca lipsită de fundament şi urmează a fi respinsă.
Astfel, obiectul cauzei soluţionată în mod irevocabil prin decizia pronunţată de instanţa supremă la data de 9 noiembrie 2007, sub nr. 3583, a fost reprezentat de anularea hotărârii AGEA şi nu de anularea contractului de vânzare-cumpărare.
In consecinţă, instanţele au constatat, în mod corect, că nu se poate reţine identitatea de obiect între cele două cauze, nefiind îndeplinite condiţiile imperative impuse de art. 1201 C. civ.
Motivele de recurs referitoare la prescripţia dreptului material la acţiune, invocate de toate recurentele, sunt, în opinia înaltei Curţi, nefondate.
în mod judicios instanţa de apel a reţinut că declararea nulităţii hotărârii AGEA face ca voinţa societăţii privind încheierea contractului de vânzare-cumpărare să nu fie valabil exprimată, ceea ce echivalează cu lipsa consimţământului.
în speţă, împrejurarea ca reclamanta a participat de şedinţa AGEA şi a votat împotrivă nu semnifică păstrarea consimţământului vânzătorului în condiţiile anulării hotărârii de aprobare a vânzării activului întrucât voinţa societară este diferită de voinţele individuale exprimate de acţionarii participanţi la adunare.
In sprijinul ideii că a fost afectat consimţământul persoanei juridice vin şi argumente care rezultă din considerentele deciziei nr. 3583/9 noiembrie 2007 a instanţei supreme. Astfel, prin această decizie s-a stabilit că acţionarul majoritar a avut interes, să preia activul societăţii, interes contrar cu al acesteia şi, folosindu-se de poziţia sa, a determinat hotărârea de vânzare, deşi era obligat să se abţină de la vot.
Este evident că decizia de vânzare a activului a fost, de fapt, una individuală, a acţionarului majoritar, care nu corespunde voinţei societare, persoana juridică fiind lipsită de consimţământ la încheierea actului.
întrucât prin decizia menţionată s-a stabilit că hotărârea a fost luată cu nesocotirea interesului social al acţionarilor, încălcându-se principiul specializării capacităţii de folosinţă a persoanei juridice, curtea apreciază că această încălcare este sancţionată cu nulitatea absoluta a actelor juridice încheiate, pentru lipsa totala a consimţământului.
Având în vedere faptul că legea, în cazul anulării de către instanţă a voinţei societare, nu precizează felul nulităţii, s-a reţinut corect de către instanţa de apel că este datoria interpretului să stabilească acest aspect pornind de la natura interesului ocrotit.
înalta Curte apreciază ca interesul protejat prin dispoziţiile Legii nr. 31/1990 este un interes general, raportat la stabilitatea actelor juridice încheiate ca urmare a manifestării de voinţă a persoanei juridice.
Faţă de cele reţinute, urmează a fi înlăturate criticile formulate de recurente privitoare la natura interesului ocrotit, particular, care ar determina numai sancţiunea nulităţii relative pentru invalidarea actului întocmit cu încălcarea acestui interes.
De asemenea, Înalta Curte apreciază că se impune anularea contractului de vânzare-cumpărare şi datorită faptului că hotărârea AGEA care exprima consimţământul la vânzare a fost anulată, anularea actului juridic iniţial atrăgând şi anularea actului subsecvent datorită legăturii sale cu primul act, potrivit principiului de drept resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis.
In ceea ce priveşte motivele de recurs invocate de recurenta intervenientă care se referă la lipsa de temei legal a hotărârii, respectiv la faptul că aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, înalta Curte observă că recurenta nu a precizat în concret care dispoziţii legale au fost nesocotite sau aplicate greşit.
Identitatea obiectului contractului, invocată de recurentă, nu face obiectul analizei în prezenta cauză atât timp cât s-a solicitat de către reclamantă constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2835/4 noiembrie 2004, iar instanţele de judecată s-au pronunţat asupra acestui aspect şi nu cu privire la obiectul contractului.
Mai mult decât atât, motivul invocat este unul de fapt şi nu se circumscrie criticilor de nelegalitate ale deciziei recurate, nefiind invocat, de altfel, nici de pârâta BETINA M SRL, parte în interesul căreia a fost formulată cererea de intervenţie.
Faţă de considerentele expuse pe larg mai sus, constatând că nu subzistă nici un motiv de modificare sau casare a deciziei recurate, înalta Curte, în baza art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă, va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâtele S.C. BETINA M S.R.L. MAMAIA şi S.C. RESTAURANT TOMIS S.A. CONSTANŢA şi de intervenientă S.C. MARFIN BANK (ROMÂNIA) S.A. (FOSTĂ S.C. EGNATIA BANK ROMÂNIA S.A.) BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 18/COM din 3 februarie 2011 a Curţii de Apel Constanţa - Secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2011.
| ICCJ. Decizia nr. 311/2011. Civil → |
|---|
