ICCJ. Decizia nr. 1028/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1028/2012
Dosar nr.2390/102/2008
Şedinţa publică din 17 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 186A din 09 decembrie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a admis apelul declarat de Primarul Municipiului Tg-Mureş împotriva sentinţei civile nr. 1493 din 8 septembrie 2010 a Tribunalului Mureş; a schimbat în parte sentinţa civilă atacată, în sensul restituirii în natură reclamantului a unei suprafeţe de teren de 715 mp teren înscris în C.F. 955 Tg-Mureş, nr.top.1653 şi 1654; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei civile şi a respins,ca nefondat, apelul declarat de reclamantul S.L. împotriva aceleiaşi sentinţe civile.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1493 din 8 septembrie 2010, Tribunalul Mureş a admis, în parte, contestaţia formulată de reclamantul S.L. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Tg-Mureş; a anulat în parte dispoziţia nr. 22.416 din 9 iulie 2008 emisă de Primarul Municipiului Tg-Mureş, în ce priveşte art. 1, în sensul că:
A admis cererea reclamantului de acordare de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Tg-Mureş, înscris iniţial în C.F. nr. 955 Tg-Mureş, nr.top.1653 şi 1654.
A dispus restituirea în natură în favoarea reclamantului a apartamentului nr. 2 situat în Tg-Mureş şi a unei suprafeţe de 857/1029 mp teren (conform înscrierilor de carte funciară), C.F. 955 nr.top.1653, 1654, transcris în C.F. 90212 Tg.Mureş.
A stabilit îndreptăţirea reclamantului la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru apartamentele nr. 1, 3 şi 4 situate în Tg.Mureş şi pentru o suprafaţă de 182 mp din totalul de 1029 mp, care au format obiectul Legii nr. 112/1995.
A obligat pârâtul la înaintarea întregii documentaţii către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, instituţia competentă pentru stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii prin echivalent şi modalitatea de acordare a acestora.
A menţinut art. 1 din Dispoziţia nr. 22.416/2008 emisă de Primarul Municipiului Tg-Mureş, în ce priveşte respingerea cererii reclamantului S.L., de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul înscris în C.F. 954 Tg-Mureş, nr.top.1652/I şi nr. 1652/2.
A respins cererea reclamantului de acordare de măsuri reparatorii pentru imobilul înscris la nr.top.1708 Tg-Mureş.
A luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamantul a probat, în conformitate cu art. 4 alin. (2) şi art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, calitatea sa de persoană îndreptăţită după autorul P.G.
Imobilul a fost preluat în mod abuziv, conform art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001.
Acesta este format din patru apartamente, din care trei au fost vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, iar un apartament este în proprietatea Municipiului Tg-Mureş, fiind închiriat.
Reclamantul nu a probat faptul că acele contracte de vânzare-cumpărare ar fi fost desfiinţate, astfel că apartamentele în cauză nu pot fi restituire în natură, fiind astfel îndreptăţit la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 246/2005 modificată.
Pentru apartamentul nr. 2 se impune restituirea în natură în favoarea reclamantului, în temeiul art. 1.1, art. 7.1, art. 2 lit. a) şi art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Cu privire la teren s-a reţinut că din suprafaţa totală de 1029 mp o suprafaţă de 182 mp este aferentă apartamentelor 1, 3 şi 4, iar pentru această suprafaţă se impune, în baza art. 1.2 şi art. 7.2 din Legea nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Pentru diferenţa de teren de 857 mp reclamantul este îndreptăţit la restituirea în natură, conform art. 1.1, art. 2 lit. a), art. 4 şi art. 7.1. din Legea nr. 10/2001.
Pentru imobilele înscrise la nr.top. 1652/1 şi nr. 11652/2 este nefondată contestaţia reclamantului, deoarece anterior naţionalizării a fost atribuit numitei S.M., văduva lui C.I., iar reclamantul nu a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită după această proprietară tabulară.
Pentru imobilul de la nr.top.1708 nu s-a dovedit preluarea acestui imobil de către Statul Român de la defunctul P.G. în vreuna din modalităţile prevăzute în art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Tg-Mureş şi reclamantul S.L.
Pârâtul Primarul Municipiului Tg-Mureş a susţinut următoarele prin cererea de apel:
Instanţa de fond în mod greşit a stabilit, raportat la înscrisurile depuse de reclamant în dovedirea calităţii de moştenitor al fostului proprietar, că acesta are calitatea de persoană îndreptăţită.
Soluţia este criticabilă şi în ceea ce priveşte modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii pentru terenul în discuţie.
Astfel, terenul aferent imobilului este în realitate de 897 mp, aspect recunoscut de reclamant şi cuprins în Memoriul Tehnic întocmit de SC A.T. SRL.
Hotărârea instanţei este nelegală raportat şi la prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 modificată şi HG nr. 923/01.2010, care arată că prin noţiunea de teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 se înţelege terenul pe care este amplasată construcţia, respectiv amprenta construcţiei, cât şi terenul din împrejurimile construcţiei necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosinţă. Instanţa de fond a dispus restituirea în natură a terenului aferent apartamentelor 1, 3, 4 fără să ţină cont de acest lucru.
Reclamantul S.L. a solicitat admiterea integrală a contestaţiei formulate, cu consecinţa anulării în totalitate a Dispoziţiei nr. 22.416 din 09 iulie 2008 emisă de Primarul Municipiului Tg-Mureş şi acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de ½ parte din imobilul înscris în C.F. 954 nr.top.1652/1 şi 1652/2 compus din casă din cărămidă cu 4 camere, una bucătărie şi casă de cărămidă cu o cameră şi o bucătărie şi teren în suprafaţă de 346 şi 72 mp.
În motivarea cererii s-a arătat că în urma partajului din anul 1935, înscris în C.F. la poz. B 13, imobilul de sub A+1 cu nr.top.1652/1 trece în proprietatea văduvei lui C.I., iar imobilul de sub A+2 cu nr.top.1652/2 trece în proprietatea soţilor P.G., de la care imobilul este preluat de Statul Român, în cartea funciară neexistând înscriere care să ateste faptul preluării.
Aceasta rezultă din înscrierile ulterioare realizate în Cartea Funciară când dreptul văduvei lui C.I. se transmite prin donaţie lui C.M. care apoi înstrăinează dreptul său soţilor A. – poz.B 15, 16, 17. La aceste poziţii apare înscris faptul că se realizează transmiterea cotei de ½ parte.
Cota de ½ parte a antecesorilor reclamantului nu se transmite, fiind preluată de stat în baza Decretului nr. 92/1950.
Prin Întâmpinarea depusă la 16 noiembrie 2010 reclamantul S.L. a arătat că are calitatea de persoană îndreptăţită potrivit actelor depuse la dosar şi că terenul real existent aferent Cărţii Funciare 90.212 (fost 955) este de 897 mp.
Cu privire la apelurile formulate în cauză, instanţa a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului S.L., după autorul P.G., aceasta a fost dovedită conform art. 4 alin. (2) şi art.4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Astfel, cum a reţinut şi prima instanţă şi cum rezultă din certificatele de moştenitor depuse la dosar, moştenitoarea defunctului P.G., decedat la 1 septembrie 1956, a fost H.M. născută P., în calitate de fiică – certificat de moştenitor nr. 536/1957 (f.94 dosar fond). Moştenitorul defunctei H.M., decedată la 24 mai 1982, a fost soţul acesteia H.Z. (certificat de calitate de moştenitor nr. 7/2003, fila 95 dosar fond).
Moştenitorii defunctului H.Z., decedat la 4 mai 1984, sunt A.H. – cota de 2/4, H.A. – cota de ¼ şi Z.M.V. – cu cota de ¼ - certificat de moştenitor nr. 1363/1984 (fila 96 dosar fond).
Reclamantul S.L. este moştenitor al defunctei A.H.,decedată la 19 iulie 1997, în calitate de legatar universal (certificat de moştenitor nr. 254/1997, fila 98 dosar fond) şi al defunctei Z.M.V. decedată la 6 octombrie 1986, în calitate de fiu – certificatul de moştenitor nr. 1506/1990 (f.101 dosar fond).
Prin urmare, din aceste transmiteri succesorale reiese faptul că din averea succesorală a autorului P.G. s-a transmis către reclamant o cotă de ¾ parte, iar pentru cota de ¼ parte a numitului H.A. sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 rep., de care profită reclamantul ca moştenitor al persoanei îndreptăţite care a depus în termen cerere de restituire.
Cu privire la suprafaţa de teren pentru care reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii, instanţa a pus în discuţia părţilor necesitatea efectuării unei expertize topografice pentru identificarea terenului cu planul de situaţie, a se stabili cota parte ideală înstrăinată odată cu apartamentele 1, 3, 4 şi a se indica terenul liber ce se poate restitui în natură.
Reprezentanţii ambelor părţi s-au opus efectuării expertizei topografice, arătând că există o expertiză extrajudiciară necontestată de părţi, astfel încât instanţa a soluţionat acest petit în baza probelor existente la dosar.
Astfel, conform memoriului tehnic întocmit de G.A. (f.59-62 dosar fond) şi recunoscut de reclamant, suprafaţa reală a terenului este de 897 mp.
Din cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 (f.33-45 dosar fond), rezultă că odată cu apartamentele nr. 1, 3 şi 4 s-a înstrăinat şi cota-parte ideală din terenul aferent construcţiei.
Suprafaţa de teren aferentă apartamentului nr. 1 este de 73 mp, suprafaţa de teren aferentă apartamentului nr. 3 este de 57 mp, iar cea aferentă apartamentului nr. 4 este de 51 mp, aşa cum rezultă din actul depus la f.171 dosar fond şi necontestat de reclamant.
Suprafaţa de 182 mp teren nu poate fi restituită astfel în natură şi se impune acordarea în favoarea reclamantului de măsuri reparatorii prin echivalent.
Pentru diferenţa de teren (897 mp – 182 mp), respectiv pentru o suprafaţă de 715 mp, reclamantul este îndreptăţit la restituirea în natură conform art. 1, art. 2 lit. a), art. 4 şi art. 7 din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte apelul formulat de reclamantul S.L. pentru imobilul înscris în C.F. nr. 954 Tg-Mureş, nr.top.1652/1 şi 1652/2 (f.103-106 dosar fond), instanţa de fond în mod întemeiat a reţinut că tot imobilul, în anul 1935, anterior naţionalizării, în urma unui partaj, a fost atribuit numitei S.M., văduva lui C.I. , şi nu doar o cotă parte.
Această înscriere este ulterioară contractului de vânzare-cumpărare din anul 1928 de care se prevalează reclamantul (f.59 dosar fond), iar în actul de naţionalizare după autorul P.G., nu este cuprins acest imobil (f.65 dosar fond).
În această situaţie reclamantul nu a dovedit calitatea de proprietar al antecesorilor asupra acestui imobil.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul S.L. şi pârâtul Primarul Municipiul Târgu Mureş.
În motivarea recursului formulat, reclamantul S.L. a arătat următoarele.
1. Aşa cum a dovedit în faţa instanţei de apel, proprietari tabulari ai imobilului înscris in C.F. nr. 954 Târgu-Mureş de sub A-1 şi A-2 nr. top. 1652/1 şi 1652/2 au fost S.R. şi soţia F.Z. - potrivit înscrierilor de la poz.B1 şi B2.
La poz. B3 se înscrie dreptul de proprietate al lui F.Z. şi asupra cotei soţului ei S.R., prin moştenire.
La 26 mai 1928 dreptul de proprietate se transcrie prin moştenire văduvei lui C.I. - în cotă de 6/12 parte şi soţiei lui P.G. născ. G.I. în cotă de 1/12 parte, precum şi altor 5 proprietari, de la care la 11 iunie 1928 P.G. şi soţia cumpără cotele deţinute. După această operaţiune proprietari devin Văduva lui C.I.- 1/2 parte şi P.G. şi soţia în cotă de 1/2 parte.
În urma partajului din anul 1935 - înscris in C.F. la poz.B 13, imobilul de sub A-1 cu nr.top. 1652/1 trece în proprietatea văduvei lui C.I., iar imobilul de sub A-2 cu nr.top. 1652/2 trece în proprietatea soţilor P.G., de la care imobilul este preluat de statul român, în cartea funciară neexistând înscriere care să ateste faptul preluării.
Faptul că partajul realizat în anul 1935 vizează o delimitare a drepturilor fără a se realiza o transmitere a dreptului de proprietate, aşa cum eronat reţine prima instanţă şi preia instanţa de apel, rezultă clar din înscrierile ulterioare realizate în Cartea Funciară, când dreptul văduvei lui C.I. se transmite prin donaţie lui C.M. care apoi înstrăinează dreptul său soţilor A. - poz. B 15, 16, 17.-la poziţiile B16 şi B 17 apare înscris faptul că se realizează transmiterea cotei de ½ parte.
Cota de ½ parte a antecesorilor săi nu se transmite, fiind preluată de stat în baza Decretului nr. 92/1950, iar cu acest act se realizează naţionalizarea întregului imobil, atât cel din C.F. 954 cât şi cel din C.F. 955, imobilele formând corp comun - aşa cum rezultă din lucrarea de specialitate depusă la dosar, însuşită de intimat.
Faţă de cele de mai sus, cota de ½ parte din imobilul înscris în C.F. nr. 954 TG Mureş nr.top. 1652/1 şi 1652/2 nu a ieşit din patrimoniul soţilor P.
Deşi această stare de fapt este susţinută de actele de proprietate precum şi de înscrierile de carte funciară, instanţele de fond, în mod eronat au apreciat că întregul imobil a fost atribuit, prin partaj numitei S.M.
2. Aşa cum în mod corect a apreciat şi prima instanţă din coroborarea înscrierilor redate în C.F. 800/11 cu înscrierile din foaia A din C.F. 90212 (transcris din C.F. 955) şi cu memoriul tehnic întocmit de Dl. G.A. şi avizat de OCPI, necontestat de către intimat, reiese faptul că la momentul preluării imobilului prin Decretul nr. 92/1950, la nr. top 1653 şi nr. 1654 era înscrisă o suprafaţă totală de 1029 mp. În asemenea condiţii, din dovezile existente la dosarul cauzei rezultă în mod clar faptul că de la antecesorul său s-a preluat de către Statul Român o suprafaţă de teren de 1029 mp.
3. Instanţa de apel, la aprecierea suprafeţei restituibile, deduce suprafaţa de 182 mp aferentă celor trei apartamente înstrăinate din suprafaţa măsurată existentă în prezent de 897 mp.
Prin aceasta s-au ignorat prevederile art. 7 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 10/2001, care permite nerestituirea doar a imobilelor legal înstrăinate, nu şi a celor aferente construcţiilor legal înstrăinate. În atare condiţii, soluţia nerestituiri integrale a suprafeţei existente în patrimoniul unităţii deţinătoare la data notificării apare ca nelegală, fiind lipsită de fundament juridic.
4. În situaţia în care se va aprecia că nu i se poate restitui în natură suprafaţa de 897 mp teren, solicită acordarea de despăgubiri pentru toată diferenţa de teren nerestituită în natură, de 314 mp (1029 mp naţionalizat de la antecesorii săi - 715 mp apreciat de instanţa de apel ca fiind restituibilă) conform prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care prevede că în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Totodată, conform prevederilor art. 7 alin. (1) indice 1 din acelaşi act normativ, nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, cu respectarea condiţiilor cerute de lege. Contrar acestor prevederi legale, instanţa reţine că din suprafaţa totală de teren preluată nu se pot restitui 182 mp şi dispune restituirea unei suprafeţe de 715 mp mai puţin faţă de cea preluată de 1.029 mp.
Instanţa în mod nelegal menţine dispoziţiile primei instanţe privind acordarea de păgubiri doar pentru o suprafaţă de 182 mp teren deşi prin soluţia sa trebuie să se restituie o suprafaţă de 314 mp.
În susţinerea recursului formulat, pârâtul Primarul Municipiului Târgu Mureş a arătat următoarele:
1. Instanţa de apel, cât şi instanţa de fond, reţin în mod cu totul netemeinic şi raportat la înscrisurile depuse de către reclamant în dovedirea calităţii de moştenitor al fostului proprietar, că acesta are calitatea de persoană îndreptăţită a solicita, în temeiul Legii nr. 10/2001, măsuri reparatorii pentru imobilul înscris iniţial în C.F. nr. 955 Tg.Mureş, nr.top.1653 şi 1654, situat din punct de vedere administrativ în Tg.Mureş.
Potrivit C.F. nr. 955 Tg.Mureş, nr. top 1653 şi 1654 imobilul situat în Tg.Mureş, a format proprietatea lui P.G. şi P.I. fiind trecut în proprietatea statului, potrivit extrasului din Anexa la Decretul nr. 92/1950, de la P.G.
Solicitantul, S.L. a depus în dovedirea calităţii de moştenitor al fostul proprietar şi implicit a calităţii de persoană îndreptăţită o serie de certificate de moştenitor care, contrar afirmaţiilor sale cuprinse în cererea de chemare în judecată, nu fac dovada că se încadrează în vreuna din clasele de moştenitori legali după foştii proprietari tabulari şi nici că are calitatea de moştenitor testamentar al foştilor proprietari ai imobilului solicitat.
Prin certificatele de moştenitor depuse el dovedeşte calitatea de moştenitor testamentar şi respectiv de moştenitor legal după cu totul alte persoane decât foştii proprietari ai imobilului. Acele certificate de moştenitor, precum şi contractul de donaţie autentificat sub nr. 3995/1991, se referă la imobilul din Tg.Mureş, şi nicidecum la imobilul din Tg.Mureş, situaţie faţă de care susţinerile instanţei cuprinse în motivarea hotărârii sunt netemeinice şi nelegale.
Astfel, având în vedere faptul că dovada proprietăţii, a deţinerii legale la momentul preluării abuzive şi a calităţii de persoană îndreptăţită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul, având în vedere şi prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, completarea documentaţiei se poate face până la data soluţionării notificării, Dispoziţia Primarului Municipiului Tg.Mureş nr. 22416 din 09 iulie 2008 nu putea fi decât una de respingere, petentul nedovedindu-şi calitatea de persoană îndreptăţită, în sensul art. 3 şi art. 4 din actul normativ mai sus menţionat după foştii proprietari ai imobilului solicitat.
2. Chiar dacă s-ar aprecia că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită a solicita acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în C.F. iniţial nr. 955 Tg.Mureş nr.top. 1652, 1653, soluţia instanţei de apel este criticabilă în ceea ce priveşte modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul-teren înscris în cartea funciară mai sus menţionată, aferent imobilului construcţie situat în Tg.Mureş.
Este legală soluţia instanţei de apel care în mod corect a reţinut că suprafaţa totală de teren aferentă imobilului este de 897 mp, aspect cuprins şi în Memoriul Tehnic întocmit de SC A.T. SRL memoriu pe care instanţa de fond nu l-a avut în vedere la pronunţarea hotărârii.
Hotărârea instanţei de apel este nelegală raportat la prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, potrivit cărora nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care am fost înstrăinate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, adică în speţă terenul aferent apartamentelor 1,3 şi 4 din imobilul situat în Tg. Mureş.
Potrivit HG nr. 923/01.2010 pentru modificarea şi completarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007, art. 1, art. 3, prin noţiunea "teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112 1995” se înţelege terenul pe care este amplasată construcţia, respectiv amprenta construcţiei, cât şi cel din împrejurimile construcţiei necesar bunei utilizări a acesteia, indiferent de categoria de folosinţă.
Astfel, instanţa de apel a dispus restituirea în natură a unei suprafeţe de 715 mp, fără să ţină cont de textul de lege mai sus menţionat şi situaţia de fapt, respectiv că este vorba de un imobil cu mai multe apartamente, din care doar unul se poate restitui în natură, iar terenul aferent fiecărui apartament aflat în împrejurimile construcţiei este necesar uzului în condiţii normale a imobilului, făcând parte din curtea imobilului.
Excepţia de tardivitate a recursului pârâtului, invocată de către reclamant este nefondată, deoarece recursul i-a fost comunicat acestuia la data de 16 februarie 2011, potrivit dovezii de comunicare aflată la dosar, iar recursul s-a formulat la data de 3 martie 2011, cu respectarea art. 301 C. proc. civ.
Analizând Decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed:
1. În ceea ce priveşte prima critică din recursul reclamantului, ce a constituit şi motiv de apel, instanţa a reţinut că: imobilul înscris în C.F. nr. 954 Tg-Mureş, nr.top.1652/1 şi 1652/2 , în anul 1935, anterior naţionalizării, a fost atribuit în totalitate numitei S.M., văduva lui C.I., şi nu doar o cotă parte cum susţine recurentul reclamant, în urma unui partaj; această înscriere este ulterioară contractului de vânzare-cumpărare din anul 1928 de care se prevalează reclamantul, iar în actul de naţionalizare după autorul P.G., nu este cuprins acest imobil, iar în această situaţie reclamantul nu a dovedit calitatea de proprietar al antecesorilor asupra acestui imobil.
Prin prima critică de recurs se tinde la reaprecierea probelor administrate în cauză şi schimbarea situaţiei de fapt reţinută de instanţa de apel, ceea ce nu este posibil în faţa instanţei de recurs, din perspectiva art. 304 C. proc. civ.
2. În ceea ce priveşte suprafaţa de teren indicată prin cea de a doua critică de către reclamant, pentru care se formulează pretenţii în prezentul dosar, aceasta este indicată ca fiind în suprafaţă de 1029 mp, din care şi în acţiune se arată că mai există 897 la adresă, iar pentru diferenţă se solicită măsuri reparatorii în echivalent.
Instanţa de apel a reţinut, cu referire la proba avută în vedere şi la recunoaşterea reclamantului, că suprafaţa reală a terenului este de 897 mp. S-a avut în vedere astfel suprafaţa existentă în prezent, fără a se lămuri întinderea acesteia la data preluării de la fostul proprietar, Legea nr. 10/2001 reglementând regimul juridic al imobilelor preluate de stat în mod abuziv.
3. Potrivit art. 7 alin. (1) ind. 1 din Legea nr. 10/2001, nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, cu respectarea condiţiilor cerute de lege.
Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a acestor dispoziţii legale la situaţia de fapt reţinută, relative la contractele încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 şi obiectul acestora, care se referă nu numai la partea de construcţie ci şi la o anumită cotă parte de teren – ceea ce face să nu fie fondată această critică formulată de reclamant.
4. Ultima critică de recurs este în strânsă legătură cu cele reţinute la critica nr. 2 şi cu cele ce se vor arăta în cele ce urmează în analiza celui de al doilea motiv al recursului formulat de pârât.
Prin HG nr. 923/2010 ( publicată în M.Of. nr. 640 din 13 septembrie 2010) pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aprobate prin HG nr. 250/2007, s-a introdus punctul 7.3, care prevede că sunt exceptate de la restituirea în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, iar pentru aceste terenuri foştii proprietari beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent acordate în condiţiile legii.
Prin aceeaşi normă este explicitată sintagma "teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995” , în sensul că aceasta se referă la terenul pe care este amplasată construcţia, respectiv amprenta construcţiei, cât şi terenul din împrejurimile construcţiei necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosinţă, stabilirea suprafeţei de teren necesare bunei utilizări a construcţiei urmând a se face, motivat, de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării.
În soluţionarea cauzei nu s-au stabilit suprafeţele de teren aferente imobilelor înstrăinate, în accepţiunea acestei norme, ceea ce impune soluţia de admitere a recursului şi de casare a deciziei, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă, cu aplicarea art. 304 pct. 9 şi art. 314 C. proc. civ.
Primei critici din recursul formulat de pârât urmează a i se reţine aceleaşi argumente arătate mai sus în analiza primei critici formulată de reclamant, în condiţiile în care prima instanţă, cu referire la probele analizate, a reţinut că din averea succesorală a autorului P.G. s-a transmis către reclamant o cotă de ¾ parte, iar pentru cota de ¼ parte a numitului H.A. sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 rep., de care profită reclamantul ca moştenitor al persoanei îndreptăţite care a depus în termen cerere de restituire - ultimul aspect nefiind contestat în cauză.
Pe de altă parte, completarea documentaţiei în faţa instanţei nu este interzisă de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, normele la care se face referire de către pârâtul recurent fiind aplicabile procedurii administrative.
În considerarea argumentelor reţinute mai sus în analiza celei de a doua şi ultimei critici din recursul formulat de reclamant şi a celei de a doua critici din cel formulat de pârât, urmează să se admită ambele recursuri şi să se caseze Decizia, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă, cu aplicarea art. 304 pct. 9 şi art. 314 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, excepţia tardivităţii recursului declarat de pârâtul Primarul Municipiului Târgu Mureş, invocată de reclamantul S.L.
Admite recursurile declarate de reclamantul S.L. şi pârâtul Primarul Municipiului Târgu Mureş împotriva deciziei civile nr. 186/A din 09 decembrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1036/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4213/2012. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
