ICCJ. Decizia nr. 1253/2012. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 1253/2012

Dosar nr. 386/1/2012

Şedinţa din camera de consiliu de la data de 23 februarie 2012

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul T.A.

La apelul nominal au lipsit petentul T.A. şi intimaţii Comisia locală pentru aplicarea legii fondului funciar Curăţele, judeţ Bihor, Comisia judeţeană Bihor pentru aplicarea legii fondului funciar, M.G., M.I. şi T.F.

Ministerul Public este reprezentat de procuror B.A.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul asistent face raportul cauzei şi arată că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 6610/111/2011 al Tribunalului Bihor a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Oradea, urmare a încheierii din 23 ianuarie 2012, de declinare a soluţionării competenţei în favoarea acestei instanţe, având termen la 25 aprilie 2012.

Procurorul de şedinţă solicită respingerea cererii de strămutare pentru motivele prezentate verbal.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petenta L.S. privind strămutarea pricinii care formează obiectul Dosarului nr. 6610/111/2011 al Tribunalului Bihor.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1253/2012. Civil. Strămutare. Fond