ICCJ. Decizia nr. 1369/2012. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1369/2012
Dosar nr. 5458/91/2011
Şedinţa publică din 28 februarie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin Sentinţa civilă nr. 5193 din 14 septembrie 2011 Judecătoria Focşani a admis excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei şi a declinat competenţa de soluţionare a acesteia privind pe reclamanta SC O.P. SA în contradictoriu cu pârâtul E.C. şi chemaţii în garanţie Cabinet avocat „A.G.” şi Birou executor Judecătoresc „B.C.”, având ca obiect „întoarcere executare”, în favoarea Tribunalului Vrancea, secţia litigii de muncă.
Instanţa a apreciat că cererea privind întoarcerea executării ţine de procedura execuţională, iar textul de lege pe care se întemeiază art. 4042 alin. (1), (2), şi (3) C. proc. civ., trimite la instanţa competentă, a observat că legea nu distinge care este instanţa competentă însă, pentru raţiune de simetrie juridică, a apreciat că cererea privind întoarcerea executării este de competenţa instanţei care a soluţionat în fond litigiul privind acordarea de drepturi salariale.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea sub nr. 5458/91 din 27 octombrie 2011.
La termenul din 15 noiembrie 2011 Tribunalul a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Vrancea în soluţionarea prezentei cauze în primă instanţă.
Prin Sentinţa civilă nr. 827 din 15 noiembrie 2011 Tribunalul Vrancea a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Vrancea, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanta SC O.P. SA, în contradictoriu cu pârâtul E.C., având ca obiect întoarcere executare, în favoarea Judecătoriei Focşani.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Vrancea şi Judecătoria Focşani, dispunând înaintarea dosarului Curţii de Apel Galaţi pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul Vrancea a reţinut că reclamanta SC O.P. SA a fost supusă unei proceduri de executare silită a unui titlu executoriu constând într-o hotărâre judecătorească definitivă, dar nu şi irevocabilă, hotărâre ce ulterior a fost desfiinţată în calea de atac a recursului.
Întemeindu-şi cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile cuprinse în art. 4041 şi art. 4042 C. proc. civ. reclamanta a intitulat cererea de chemare în judecată ca fiind o „cerere de întoarcere a executării silite”, dar a solicitat ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună restabilirea situaţiei anterioare hotărârii judecătoreşti prin care a fost executată silit şi, în consecinţă, obligarea pârâtei la restituirea sumei de bani executate.
S-a apreciat de către instanţă că în speţa de faţă sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. privind întoarcerea executării silite şi anume prevederile art. 404 alin. (3), reclamanta neavând altă posibilitate decât aceea de a exercita dreptul la acţiune pe calea unei cereri separate, deoarece dreptul pretins nu a fost recunoscut prin dispoziţia instanţei de recurs.
După cum rezultă în mod expres din art. 4042 alin. (3) C. proc. civ. o astfel de cerere separată, se adresează „instanţei judecătoreşti competente potrivit legii”.
Prin urmare, competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a acestuia se determină prin raportare la dispoziţiile art. (1) pct. (1) C. proc. civ. sau art. 2 pct. (1) lit. b) C. proc. civ.
În concluzie, Tribunalul a constatat că cererea este de competenţa materială a judecătoriei şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea acestei instanţe.
Prin Decizia civilă nr. 3 din 12 ianuarie 2012 Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia şi a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
În argumentarea acestei soluţii a reţinut că instanţa competentă să judece cererea de întoarcere a executării conform art. 4042 C. proc. civ., odată ce cererea este formulată separat şi nu în cadrul procesului în care s-a desfiinţat titlul executoriu, este instanţa competentă potrivit obiectului cererii şi nu instanţa de executare, aşa cum a reţinut Tribunalul Vrancea. Cererea de întoarcere a executării nu este o cerere ce ţine de faza procesuală a executării, subsecventă fazei procesuale de soluţionare irevocabilă a fondului litigiului, ea ţine mai degrabă de obţinerea unui titlu pentru redobândirea prestaţiilor acordate fără vreun titlu.
Tocmai de aceea legiuitorul foloseşte sintagma instanţa competentă. Este firesc să se afle în capitolul „despre executare silită”, dar ea nu ţine de executarea silită a unui titlu executoriu.
Dimpotrivă, are acelaşi regim juridic ca la obţinerea oricărui alt titlu executoriu. O persoană, în baza unui titlu executoriu provizoriu, a dobândit prin executare o creanţă (de exemplu) şi ulterior titlu a fost desfiinţat. Prin urmare, această persoană trebuie să restituie respectiva creanţă însă creditorul nu-şi poate lua pur şi simplu banii fără obţinerea unui nou titlu executoriu.
În cadrul capitolului în care se află legiuitorul foloseşte expresia „instanţa de executare” dar nu şi în cazul art. 4042 C. proc. civ.
Instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze prezenta cerere de întoarcere a executării este Tribunalul Bucureşti. Competente material a soluţiona litigiile de muncă sunt în primă instanţă tribunalele, iar teritorial este instanţa de la sediul reclamantei, în cazul de faţă Tribunalul Bucureşti, conform art. 2 pct. (c) C. proc. civ. şi art. 284 alin. (2) C. muncii.
Cererea de întoarcere a executării când este formulată separat, ca în prezenta cauza, ea este o cerere principală şi urmează regulile de drept comun.
Pe de altă parte, cererea este un litigiu de muncă având în vedere că obiectul cerere îl constituie obligarea salariatului la restituirea unor sume de bani încasate necuvenit de la salariat în baza unui contract colectiv de muncă.
Conform art. 22 pct. (5) C. proc. civ. a stabilit instanţa competentă conform art. 4042 alin. (3)4 Cod procedură civilă raportat la art. 2 lit. c) C. proc. civ. ca fiind Tribunalul Bucureşti.
Împotriva acestei ultime decizii au formulat recurs atât reclamanta SC O.P. SA cât şi pârâtul E.C., ambele părţi prevalându-se în drept de dispoziţiile art. 304 pct. (9) C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta SC O.P. SA a susţinut, în esenţă, că nu s-a avut în vedere faptul că în raza de competenţă a Curţii de Apel Galaţi au fost pronunţate peste 100 de soluţii irevocabile prin care s-a considerat, în cauze similare, că este competentă judecătoria de la domiciliul pârâtului.
A înţeles a se prevala şi de principiile respectării dreptului părţilor la un proces echitabil şi judecării cauzei într-un termen rezonabil, în raport de faptul că Judecătoria sectorului 1 Bucureşti este o instanţă cu un grad mai mare de încărcare în privinţa numărului de dosare şi a invocat incidenţa în speţă a cauzelor Ştefănică şi alţii împotriva României şi Beian contra României.
A criticat sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Galaţi şi sub aspectul încălcării principiilor Codului muncii, în special a celui privind egalitatea de tratament a tuturor salariaţilor, arătând că există practic o discriminare dacă se acceptă soluţii diferite la situaţii identice.
Recurentul pârât E.C. în dezvoltarea motivelor de recurs a invocat nulitatea hotărârii criticate, susţinând că instanţa competenta potrivit legii este instanţa emitenta a titlului executoriu, în speţa Tribunalul Vrancea.
Susţine că instanţa a dat o calificarea juridică greşită cauzei care a fost calificată ca întoarcere executare silită cu repunerea pârtilor în situaţia anterioara, calificarea data cu rea - credinţă de către reclamanta SC O.P. SA în scopul inducerii în eroare atât a instanţei de judecată cât şi a părţilor.
Mai susţine că titlul executoriu, Sentinţa civilă nr. 833 din 16 decembrie 2008 a Tribunalului Vrancea nu este desfiinţat, ci numai modificat în parte, întrucât doua dispoziţii din dispozitivul sentinţei nr. 833 sunt menţinute, respectiv, obligarea la plata a SC O.P. SA şi dispoziţia privind respingerea a trei excepţii.
Arată, totodată, că pretinsa creanţa rezultată din executarea silita şi „desfiinţarea titlului executoriu” nu este identică cu suma executată în favoarea recurentului, şi aceasta împrejurare rezultă din depunerea fişei de calcul, care cuprinde şi alte sume decât cele care au intrat în patrimoniul recurentului prin viramentul bancar efectuat de B.E.J. Bercariu după ce s-a poprit contul SC O.P. SA.
Solicită admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei de fond stabilirea competentei ca instanţa de fond a Tribunalului Vrancea, instanţa emitentă a titlului executoriu.
Analizând recursurile de faţă prin prisma criticilor formulate constată nefondat recursul declarat de reclamanta SC O.P. SA şi ca fondat recursul declarat de pârâtul E.C., urmând a fi admis în considerarea argumentelor ce succed :
Înalta Curte apreciază că, potrivit dispoziţiilor legale, competenţa soluţionării prezentei cauze revine Tribunalului Vrancea, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 4042 C. proc. civ. în situaţia în care nu s-a dispus prin hotărâre asupra restabilirii situaţiei anterioare executării, în condiţiile alin. (1) şi (2), persoana îndreptăţită trebuie să introducă o acţiune separată instanţei competente potrivit legii, determinarea competenţei făcându-se după regulile stabilite de dispoziţiile art.1 - 16 C. proc. civ. şi legea specială respectiv C. muncii.
Chiar dacă textul nu o prevede expres, este de reţinut că sintagma „instanţa competentă potrivit legii” face trimitere la competenţa materială de soluţionare a litigiului în primă instanţă, competenţa aparţinând în cauză Tribunalului Vrancea.
Pentru aceste considerente, se va admite recursul declarat de pârâtul E.C. împotriva Sentinţei nr. 3 din 12 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, pe care o va modifica în sensul că stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.
Va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC O.P. SA împotriva aceleaşi sentinţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul E.C. împotriva sentinţei nr. 3 din 12 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, pe care o modifică în sensul că stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC O.P. SA împotriva aceleaşi sentinţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7199/2012. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1673/2012. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
