ICCJ. Decizia nr. 250/2012. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr.250.

Dosar nr. 32012/1/200.

nr. vechi 10441/200.

Şedinţa publică din 7 martie 2006

Asupra recursului civil de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin dispoziţia nr. 5875 din 17 iulie 2002, Primăria Municipiului Craiova, a respins cererea formulată de S.M., în calitate de mandatar al lui E.A., privind restituirea în natură a imobilului situat în Craiova, pe considerentul că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al mandantului şi nici a calităţii de reprezentant al persoanei care, în numele acestuia, a formulat notificarea.

La 13 august 2002, S.M. şi S.G. au contestat dispoziţia, solicitând instanţei anularea acesteia şi restituirea în natură a imobilului, compus din construcţii (8 camere şi dependinţe) şi teren în suprafaţă de 531,11 mp.

Investit cu soluţionarea litigiului, Tribunalul Dolj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 485 din 26 noiembrie 2002, a anulat cererea, reţinând că aceasta nu a fost semnată nici de persoana îndreptăţită şi nici de iniţiatorii demersului judiciar precum şi că, aceştia din urmă, nu şi-au dovedit calitatea de procuratori ai lui E.A.

Apelul declarat de S.M. şi S.G., în numele lui E.A., a fost admis de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 113 din 23 mai 2003 a anulat sentinţa şi a reţinut cauza spre rejudecare.

Aceeaşi instanţă, prin Decizia nr. 392 din 28 noiembrie 2003, a admis acţiunea şi anulând dispoziţia a obligat pârâta să-i restituie reclamantului în natură imobilul din Craiova, judeţul Dolj.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că reclamantul a făcut dovada identităţii sale, a mandatului de reprezentare dat procuratorului, precum şi a faptului că a fost proprietarul imobilului preluat abuziv de stat.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., pârâta Primăria Municipiului Craiova care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 din acelaşi cod, susţin în esenţă că hotărârea a fost dată urmare aplicării greşite a legii, după cum urmează:

- s-a reţinut greşit calitatea procesuală pasivă a Primăriei, în condiţiile în care restituirea în natură sau prin echivalent se face prin dispoziţia motivată a Primarului.

- reclamanţii S.M. şi G. nu au prezentat documente legale care să ateste calitatea lor de reprezentanţi ai pretinsei persoane îndreptăţite, procura exhibată de aceştia fiind anterioară celei aflate la dosarul de notificare, care a fost dată societăţii E.O.L.

Recursul este fondat, urmând a fi admis în limitele şi pentru considerentele ce succed.

Potrivit dispoziţiilor art. 1552 pct. 1 şi respectiv art. 1555 C. civ., mandatul se stinge prin revocarea mandatarului iar numirea unui nou mandatar pentru aceeaşi afacere, cuprinde în sine revocarea mandatului dat celui dintâi.

În speţă, din actele cauzei rezultă că, într-adevăr, la 6 noiembrie 1994, E.A. a împuternicit-o pe S.M. să „revendice" imobilul în litigiu şi să semneze în numele său actele de vânzare ale acestuia (fila 13 – dosar 6968/2002 al Tribunalului Dolj, secţia civilă).

Ulterior însă, la 18 aprilie 1996, E.A. împuterniceşte societatea E.O.L. să-l reprezinte în cadrul tuturor cererilor de restituire a proprietăţilor avute în România sau în vederea acordării despăgubirilor, procura făcând o trimitere expresă la imobilul situat în Craiova.

Cu toate acestea, la 12 iunie 2001, S.M. este cea care formulează, în numele lui E.A., notificare în vederea restituirii în natură a imobilului iar ulterior, la 13 august 2002, iniţiază împreună cu S.G., acesta din urmă, neavând niciodată calitatea de mandatar, demersul judiciar vizând anularea dispoziţiei nr. 5875 din 17 iulie 2002.

Or, cum la data de 18 aprilie 1996, E.A. a dat o altă împuternicire unei persoane juridice, S.M. nu mai avea calitatea de mandatar, mandatul emis în favoarea acesteia, fiind implicit revocat.

Tot astfel, potrivit art. 133 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă.

Dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfăţişare următoare, iar când este prezent în instanţă, în chiar şedinţa în care a fost invocată nulitatea.

În speţă, această cerinţă imperativă a legii nu a fost complinită nici la fond şi nici în cursul judecării căilor de atac exercitate în cauză, deşi neregularitatea procedurală a fost semnalată atât de prima instanţă cât şi în apel, unde s-a dispus semnarea cererii introductive.

În ce priveşte motivul de recurs vizând lipsa calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Craiova, acesta se priveşte ca nefondat în condiţiile în care, din întreaga economie a Legii nr. 10/2001, rezultă că raporturile juridice se creează între persoana îndreptăţită şi entitatea investită cu soluţionarea notificării, în speţă Primăria, împrejurarea că măsurile reparatorii se stabilesc prin „dispoziţia motivată" a primarului art. 20 alin. (5) din lege, nefiind de natură să schimbe părţile raportului juridic, în condiţiile în care primarul nu emite actul administrativ în nume propriu, ci în numele instituţiei şi în considerarea calităţii acesteia de pretins deţinător al imobilului în legătură cu care s-a formulat notificarea.

Aşa fiind, recursul urmează a se admite, cu consecinţa casării celor două decizii, date în apel şi a menţinerii hotărârii primei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Craiova împotriva deciziei civile nr. 392 din 28 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova.

Casează Decizia civilă nr. 113 din 23 mai 2003 şi Decizia civilă nr. 392 din 28 noiembrie 2003 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 485 din 26 noiembrie 2002 a Tribunalului Dolj.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 250/2012. Civil