ICCJ. Decizia nr. 2560/2012. Civil. Strămutare. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheiere nr. 2560/2012
Dosar nr. 1496/1/2012
Şedinţa din camera de consiliu de Ia 5 aprilie 2012
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul P.M.
La apelul nominal lipsesc petentul P.M. şi intimata Casa Judeţeană de Pensii Olt.
Ministerul Public este reprezentat de procuror Ş.S.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor Dosarul nr. 3433/104/2010 al Curţii de Apel Craiova a cărui strămutare se solicită are termen la 24 aprilie 2012.
Procurorul solicită admiterea cererii.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE,
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite cererea formulată de petentul P.M. prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 3433/104/2010 al Curţii de Apel Craiova.
Strămută judecata cauzei de la Curtea de Apel Craiova, la Curtea de Apel Piteşti.
Păstrează actele de procedură îndeplinite.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2559/2012. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2705/2012. Civil. Strămutare. Fond → |
|---|








