ICCJ. Decizia nr. 3157/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3157/2012
Dosar nr. 3321/30/2010
Şedinţa publică din 9 mai 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 2833 din 25 octombrie 2010, Tribunalul Timiş, secţia civilă, a admis în parte acţiunea reclamantului F.H.F. şi a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să-i plătească suma echivalentă în lei a 5.000 euro reprezentând despăgubiri pentru daune morale, a admis cererile de intervenţie în interes propriu formulate de F.V.V. şi B.O., obligând statul să le plătească fiecăreia din ele aceeaşi sumă şi cu acelaşi titlu, fiind respinsă în rest acţiunea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că în speţă s-a constatat că situaţia de fapt invocată şi probată de reclamant şi interveniente se grefează întocmai pe ipoteza particularizata de art. 3 lit. e), deoarece tatăl, mama şi bunica paterna au fost supuşi unei măsuri cu caracter politic, împrejurare ce le legitimează calitatea de a pretinde reparaţii conform Legii nr. 221/2009.
Dintre măsurile reparatorii reglementate de lege, reclamantul şi intervenientele au optat pentru despăgubiri morale, prevăzute de art. 5 lit. a), astfel ca se observa că dispoziţiile legale menţionate prevăd expres acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş solicitând, schimbarea ei în sensul respingerii ca nefondate a acţiunii reclamantului şi intervenientelor având în vedere incidenţa în cauză a Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale care a condus în final la abrogarea tacită a art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ceea ce nu mai permite admiterea niciunei acţiuni în despăgubiri, cum este şi cea de faţă.
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul reclamant F.H.F. a solicitat respingerea apelului ca nefondat întrucât decizia invocată nu are efect asupra cauzei de faţă, şi pentru că, prin însuşi conţinutul textelor Constituţionale, România este obligată să acorde prioritate tratatelor şi convenţiilor internaţionale privitoare la drepturile omului cum este şi cazul celor menţionate în acţiune. Concluzii în acelaşi sens au formulat şi intimatele interveniente.
Prin decizia civilă nr. 798 din 19 aprilie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş şi a schimbat Sentinţa civilă nr. 2833 din 25 octombrie 2010 a Tribunalului Timiş în sensul că a respins acţiunea în despăgubiri formulată de reclamantul F.H.F. şi de intervenientele F.V.V. şi B.O. împotriva instituţiei pârâte.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul F.H.F., arătând faptul că Legea nr. 221/2009 este încă în vigoare, neabrogată, că Sentinţa civilă nr. 2833/ PI din 25 octombrie 2010 a Tribunalului Timiş a fost pronunţată înainte de punerea în aplicare a Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010, astfel încât solicită admiterea acţiunea aşa cum a fost ea formulată iniţial.
De asemenea, recurentul reclamant face referire la principiul egalităţii în faţa legii prin introducerea plafonării despăgubirilor acordate deja persoanelor care au avut câştig de cauză până la apariţia deciziei nr. 1358/2010 şi neacordarea acestor despăgubiri în momentul actual.
Mai arată că CEDO a suspendat deja analizarea dosarelor împotriva Statului Român, acordând un ultimatum de revizuire a legislaţiei neclare, neconstituţionale şi ambigue, în termen de 18 luni.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, a solicitat respingerea recursului, raportat la faptul că prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
De asemenea, a invocat şi dispoziţiile Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţate în Dosarul nr. 14/2011 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi nr. 1360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
La termenul de judecată din data de 9 mai 2012, Înalta Curte a invocat excepţia nulităţii recursului şi, având în vedere dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., instanţa va analiza cu prioritate această excepţie.
Potrivit art. 3021 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Modificarea sau casarea unei hotărâri prin intermediul recursului se poate obţine doar în condiţiile de nelegalitate strict reglementate prin dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.
În speţă, recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor cerute de art. 3021 şi art. 304 C. proc. civ., pentru că nu a indicat motivul de recurs pe care îşi întemeiază recursul şi nici nu a formulat critici care să permită încadrarea lor în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, recurentul s-a rezumat la expunerea unor succesiuni de fapte, afirmaţii şi invocarea unor principii de drept, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanţa pe care acestea o prezintă pentru cazurile limitativ prevăzute de lege, care permit analiza, în faza de atac a recursului, a hotărârii date în apel.
Aşadar, recurentul nu s-a conformat obligaţiei de a indica aspecte de nelegalitate care să facă posibil controlul hotărârii, iar pe de altă parte, modalitatea de redactare a motivelor nu permite instanţei să realizeze în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., încadrarea în limitele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Ca urmare, întrucât recurentul nu a formulat critici care să permită încadrarea lor din oficiu într-unui din cazurile expres şi limitativ prevăzute de textul legal sus-menţionat, rezumându-se la susţineri ce nu vizează hotărârea atacată şi care nu au relevanţă pentru cazurile limitativ prevăzute de lege, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 303 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul F.H.F. împotriva Deciziei nr. 798 din 19 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1673/2012. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 4205/2012. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
