ICCJ. Decizia nr. 3244/2012. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 3244

Dosar nr. 2012 /2004

Şedinţa publică din 4 mai 2004

Asupra contestaţiei în anulare de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 17 octombrie 1997 pe rolul Judecătoriei Sighetu-Marmaţiei reclamanta F.T.C.C.C. F. Maramureş a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice pentru obligarea acestuia să restituie activele imobilizate şi mijloacele circulante care au fost trecute în proprietatea statului fără plată sau să fie despăgubiţi, în situaţia în care nu se mai poate realiza restituirea în natură.

Judecătoria Sighetu-Marmaţiei prin sentinţa civilă nr. 2279 din 10 noiembrie 1998 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş.

Această din urmă instanţă, prin sentinţa civilă nr. 69 din 20 ianuarie 2000 a admis acţiunea şi a obligat pârâtul la plata sumei de 4.131.726.509 lei cu titlul de despăgubiri şi 7.900.000 lei cheltuieli de judecată.

A fost respinsă acţiunea completă ulterior împotriva pârâtei SC S. SA Sighetu-Marmaţiei.

Curtea de Apel Cluj prin Decizia nr. 251 din 15 noiembrie 2000 a casat sentinţa nr. 69 din 20 ianuarie 2000 şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Maramureş în vederea verificării structurii capitalului social al pârâtei SC S. SA şi în ce măsură bunurile revendicate se găsesc în patrimoniul acesteia.

Rejudecând cauza, Tribunalul Mureş, prin sentinţa civilă nr. 536 din 11 iunie 2002 a admis acţiunea şi a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească 11.643.205.000 despăgubiri civile şi a fost respinsă acţiunea formulată împotriva pârâtei SC S. SA.

Această soluţie a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 167 din 12 decembrie 2002 a Curţii de Apel Cluj.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Maramureş în nume propriu şi ca reprezentantă a Ministerului Finanţelor Publice a formulat contestaţie în anulare.

În motivarea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza I C. proc. civ., a arătat că a primit Decizia civilă nr. 167 din 12 decembrie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă la data de 20 ianuarie 2003.

Contestaţia în anulare urmează să fie respinsă ca nefondată.

Conform dispoziţiilor art. 318 teza I C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.

Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Recursul a fost depus la oficiul poştal în data de 3 februarie 2003 prin borderoul pentru corespondenţă nr. 26 din acea dată.

Contestatoarea recunoaşte că pe borderou s-a aplicat ştampila poştei cu data de 4 februarie 2003, dar consideră că recursul a fost depus în termen (fila 6 dosar), în speţă fiind vorba de o greşeală materială.

În raport de data comunicării deciziei, 17 ianuarie 2003, ultima zi de depunere a recursului a fost de 2 februarie 2003, care fiind o sărbătoare legală (duminică) s-a prelungit până pe 3 februarie 2003, prima zi lucrătoare (luni).

Recursul are data poştei, conform plicului de expediere, 4 februarie 2003, aşadar peste termenul de 15 zile prevăzut de lege.

În consecinţă motivul invocat nu se poate încadra în dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. contestaţia în anulare urmând a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestaţia în anulare formulată de D.G.F.P. Maramureş în nume propriu şi ca reprezentantă a Ministerului Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr. 5399 din 16 decembrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi. 4 mai 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3244/2012. Civil