ICCJ. Decizia nr. 3332/1952. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3332
Dosar nr. 21952/1/200
Dosar nr. 6597/2005
Şedinţa publică din 30 martie 2006
Deliberând asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Suceava sub nr. 3576 din 3 mai 2004, reclamanta H.C. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, desfiinţarea Dispoziţiei nr. 1031 din 8 aprilie 2004 emise de Primarul municipiului Rădăuţi şi acordarea de despăgubiri băneşti de 1 miliard de lei pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 500 mp şi construcţie, vilă cu etaj şi anexe, situat în Rădăuţi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în mod greşit i s-a respins cererea privind acordarea despăgubirilor băneşti pentru imobilul pe care l-a avut în proprietate pe considerentul că nu s-ar încadra în dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 10/2001, întrucât a fost proprietara construcţiilor pe care le-a edificat împreună cu soţul ei, în anul 1958, pe un tren primit de la părinţi, iar în anul 1963 a fost forţată să accepte demolarea pentru a se construi un bloc.
Prin sentinţa civilă nr. 793 din 21 septembrie 2004, Tribunalul Suceava, secţia civilă, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta H.C. în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE şi MUNICIPIUL RĂDĂUŢI PRIN PRIMAR, reţinând că imobilul nu a fost preluat abuziv ci cu titlu valabil întrucât din probatoriul administrat în cauză reiese că soţii H.G. şi C. au declarat că sunt de acord cu demolarea casei lor iar materialele rezultate din demolare au fost cumpărate de familia C. şi că reclamanta şi soţul său au primit atât o locuinţă proprietate de stat, pe care au cumpărat-o în 1994, cât şi un alt teren în schimbul celui din str. B.V., asupra căruia reclamanta şi-a întabulat dreptul de proprietate.
Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, prin decizia nr. 172 din 14 februarie 2005, a admis apelul declarat de reclamanta H.C. împotriva sentinţei nr. 793 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului Suceava pe care a schimbat-o în sensul că a admis acţiunea reclamantei, a desfiinţat decizia nr. 1031 din 8 aprilie 2004 a Primarului municipiului Rădăuţi şi l-a obligat pe acesta să emită decizia de ofertă a despăgubirilor conform art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, în principiu, trecerea la stat în baza unui titlu valabil presupune, conform art. 6 din Legea nr. 213/1998, un fapt sau act juridic în temeiul căruia statul să fi dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, cu respectarea Constituţiei din perioada respectivă, a tratatelor internaţionale la care România aderase şi a legilor în vigoare la acea dată iar în speţă nu s-au evocat astfel de acte sau fapte juridice, în realitate având loc o preluare în fapt, fără titlu, prin mijloace de presiune. Instanţa de apel a motivat că este greu de acceptat şi de justificat raţional , atitudinea unui proprietar al unei construcţii noi, amplasată într-o zonă centrală, de a-şi cere demolarea propriei case şi de a deveni chiriaş, în absenţa unei presiuni puternice din partea organelor statului, interesate în construirea unui bloc de locuinţe, nefiind de neglijat nici împrejurarea că un astfel de interes ar fi trebuie să fie dublat de un act de expropriere, care nu s-a dovedit a fi emis. Instanţa de apel a concluzionat că reclamanta se încadrează în situaţie prevăzută de art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 iar dacă ar fi existat un act de expropriere s-ar fi putut face aplicarea art. 2 lit. e) din aceeaşi lege, încât este îndreptăţită să beneficieze de măsuri reparatorii, într-una din modalităţile alternative prevăzute de art. 1 alin. (2) din lege, pentru cazurile când restituirea în natură nu mai este posibilă. Reţinând că reclamanta a optat pentru despăgubiri băneşti şi a notificat prefectura în condiţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel a statuat că trebuie parcursă procedura prevăzută de art.36 şi următoarele din Legea nr. 10/2001, şi a dispus în consecinţă.
Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs pârâţii MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE prin D. G. F. P. SUCEAVA şi MUNICIPIUL RĂDĂUŢI PRIN PRIMAR.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, întemeiate pe dispoziţiile
art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE prin D.G.F.P. SUCEAVA a criticat decizia pronunţată de instanţa de apel, susţinând că în mod greşit s-a constatat că preluarea imobilului s-a făcut în mod abuziv întrucât nu s-au administrat dovezi în acest sens iar pct. 1.3 din HG nr. 498/2003 prevede că incidenţa preluării abuzive nu trebuie prezumată, ci trebuie dovedită. S-a mai susţinut că în condiţiile în care instanţa a reţinut că imobilul „casa” a fost preluat abuziv, pentru teren nefiind dovedită această împrejurare, în speţă era incident art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 conform căruia în situaţiile prevăzute la alin. (1), alin. (2) şi alin. (4) ale aceluiaşi articol, măsurile reparatorii în echivalent sunt cele prevăzute, expres şi limitativ, de art. 9 alin. (2) şi care constau, la alegerea persoanei îndreptăţite, în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, de acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital ori prin compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deţinător, cu acordul persoanei îndreptăţite. Ca atare, soluţia instanţei de apel de a obliga Primarul municipiului Rădăuţi să emită decizie de ofertă a despăgubirilor conform art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu se justifică, întrucât pentru imobilul în cauză nu se aplică acest text de lege.
Pârâtul MUNICIPIUL RĂDĂUŢI PRIN PRIMAR, prin recursul său, a susţinut că reclamanta nu a solicitat, prin notificare, restituirea în natură a imobilului, acesta fiind demolat, ci acordarea de despăgubiri băneşti şi că imobilele demolate intră sub incidenţa art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care prevede că pentru imobilele demolate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent şi nu în despăgubiri băneşti, cum nelegal a statuat instanţa de apel.
Recursurile sunt nefondate pentru considerentele care succed.
Conform pct. 1.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, incidenţa "preluării abuzive" nu este prezumată, ci, în funcţie de fiecare situaţie, entitatea obligată prin lege să soluţioneze notificarea, trebuie să aprecieze situaţia respectivă ca încadrându-se în prevederile legii, cu referire la cazurile enunţate la art. 2 alin. (1) din lege. Pentru cazul special prevăzut la art. 11 din lege, situaţia respectivă se încadrează atunci când deposedarea s-a făcut prin expropriere, preluarea fiind considerată a fi aprioric abuzivă.
În speţă, imobilul ce a făcut obiectul notificării a fost expropriat pentru construcţia unui bloc de locuinţe, fapt necontestat de pârâţi, iar scopul exproprierii a fost realizat, pe terenul reclamantei fiind edificat un bloc P + 4 etaje (fila 10 dosar nr. 3576/2004 al Tribunalului Suceava).
Astfel, se constată că instanţa de apel, în soluţionarea raportului juridic dedus judecăţii, a făcut o corectă aplicare a textului de lege menţionat, motiv pentru care critica recurentului-pârât MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE vizând acest aspect este nefondată, imobilul ce a fost proprietatea reclamantei intrând în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001 iar reclamanta fiind o persoană îndreptăţită la beneficiul acestui act normativ, cu atât mai mult cu cât punctul 11.1 din norme prevede că prin utilizarea sintagmei generice „imobilele expropriate” legiuitorul a avut în vedere includerea sub incidenţa legii a tuturor exproprierilor făcute în perioada de referinţă, indiferent de calificarea titlului în temeiul cărora acestea au fost expropriate (ca fiind valabil sau nu).
Cu privire la criticile ambilor pârâţi referitoare la faptul că reclamantei nu i s-ar fi cuvenit despăgubiri băneşti ci măsuri reparatorii prin echivalent constând în acordare de acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare se constată următoarele:
Potrivit art.1 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (în forma în vigoare la data soluţionării apelului), imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie, de regulă în natură, în condiţiile prezentei legi iar în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, ce vor consta în compensare cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent de deţinător, cu acordul persoanei îndreptăţite, în acordare de acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau de despăgubiri băneşti.
Art. 11 alin. (4) din lege prevedea , în forma în vigoare la data soluţionării apelului, că în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil iar conform alin. 8 pentru situaţiile prevăzute la alin. (2), (3) şi (4) ale art. 11, măsurile reparatorii prin echivalent constau în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, în funcţie de opţiunea persoanei îndreptăţite.
Prin art. 1 pct. 1 şi pct. 30 ale Titlului I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente publicată în M.Of. Partea I nr. 653 din 22 iulie 2005, alin. (1)-(2 ) ale art. 1 şi alin. (8) al art. 11 au fost modificate.
Astfel, alin. (2) al art. 1 prevede că „măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” iar alin. (8) al art. 11 statuează că „în situaţiile prevăzute la alin. (2), (3) şi (4) ale art. 11, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” (respectiv Titlul VII al Legii nr. 247/2005)
Aşa fiind, se constată că, deşi raportat strict la conţinutul articolelor enunţate, în forma în vigoare la data soluţionării apelului, reclamantei i se cuveneau nu despăgubiri băneşti, ci măsuri reparatorii prin echivalent constând în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, criticile pârâţilor rămân fără relevanţă faţă de modificările aduse prin Legea nr. 247/2005 textelor de lege incidente iar admiterea recursurilor nu se mai impune, hotărârea instanţei de apel urmând a fi executată potrivit acestui act normativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE prin D.G.F.P. SUCEAVA şi MUNICIPIUL RĂDĂUŢI PRIN PRIMAR împotriva deciziei nr. 172 din 14 februarie 2005 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7127/1985. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3317/2017. Civil. Conflict de munca. Recurs... → |
|---|
