ICCJ. Decizia nr. 3650/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3650/2012
Dosar nr.1541/3/2008
Şedinţa publică din 23 mai 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 15 ianuarie 2008 şi precizată la 11 februarie 2008 (fila 33), reclamantul C.D.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, obligarea pârâţilor să îi lase în deplină proprietate şi posesie, prin restituire în natură, imobilul situat în Bucureşti, sector 3, compus din teren în suprafaţă de 56,18 mp şi construcţia neînstrăinată situată pe acesta (mansardă).
În motivarea cererii, a arătat că imobilul a aparţinut mamei sale, C.M.E., decedată la data de 04 august 1984, cu ultimul domiciliu chiar în imobilul revendicat, iar reclamantul este unicul moştenitor al acesteia, conform certificatului de moştenitor nr. 39 din 24 ianuarie 1985.
A mai arătat că imobilul din sector 3, a reprezentat o parte din dota cu care a fost înzestrată C.M.E. de către bunica reclamantului şi mama acesteia, C.M., prin actul dotal autentificat sub nr. 6254 din 10 martie 1932 de Tribunalul Ilfov - Secţia notariat, precum şi că acest imobil a fost inclus în listele anexe ale Decretului nr. 92/1950, la poziţia 1503, pe numele C.M., fiind preluat astfel de stat în mod nelegal (pe alt nume decât al proprietarei).
Reclamantul a formulat notificarea înregistrată sub nr. 1708, ce a format obiectul dosarului nr. 5876/2001, la Primăria Municipiului Bucureşti, în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, sector 3, în suprafaţa de 163 mp precum şi restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, sector 3, compus din 56,18 mp, aflate în aceeaşi curte.
Numai imobilul situat în sectorul 3, i-a fost restituit în deplină proprietate şi posesie prin dispoziţia Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. 178 din 11 martie 2004.
Imobilul cu număr poştal 97A/bis, situat în aceeaşi curte cu imobilul revendicat în instanţa şi câştigat, nu i-a fost restituit, motiv pentru care a formulat o nouă notificare, în baza Legii nr. 10/2001, înregistrată la Registratura Primăriei Bucureşti sub nr. 1520 din 13 septembrie 2005, prin care solicita restituirea în deplină proprietate şi posesie şi a imobilului situat în sector 3, Bucureşti, compus din construcţie şi teren în suprafaţa totala de 56,18 mp.
A arătat că, a formulat două notificări pentru acelaşi imobil întrucât conform actelor pe care le-a primit ca urmare a demersurilor sale a constatat ca imobilul este deţinut după cum urmează:
- o suprafaţă de 64, 96 mp din acest imobil, însemnând construcţie, a fost vândută de, către Primăria Municipiului Bucureşti în temeiul Legii nr. 112/1995 către chiriaşi, familia G., prin actul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 1639 din 01 aprilie 1997 (cu privire la acest imobil a formulat o acţiune în revendicare în contradictoriu cu pârâţii G.P. şi G.M. ce formează obiectul dosarului nr. 716/301/2006 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti);
- o suprafaţă de aproximativ 56,18 mp din care 21,14 mp construcţie, ce formează obiectul prezentei cereri de chemare în judecată se află în proprietatea Primăriei Municipiului Bucureşti, şi prin urmare, a solicitat suprafaţa din imobil, compusă din construcţie şi terenul aferent în suprafaţă totala de 56,18 mp.
De la data înregistrării cererii (prima în 30 noiembrie 1999, apoi în 13 septembrie 2005) şi până în prezent (2007), pârâta a refuzat în mod nejustificat să soluţioneze notificarea sa, fapt ce l-a determinat să formuleze prezenta cerere de chemare în judecată, pentru ca instanţa să pronunţe o hotărâre prin care pârâta să fie obligată la restituirea în natură a imobilului.
În dovedirea susţinerilor sale, reclamantul a invocat practica judiciară în materia restituirii imobilelor în baza Legii nr. 10/2001, şi anume Decizia nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 37/2006, prin care aceasta a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a stabilit că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, ci şi notificarea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al unităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.
În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr.10/2001, Legii nr. 247/2005, HG nr. 498/2003.
În cauză au fost administrate probele cu înscrisuri şi expertize tehnice specialităţile construcţii şi topografie.
Prin sentinţa civilă nr. 1192 din 24 septembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis acţiunea precizată formulată de reclamant, a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General să restituie reclamantului mansarda imobilului – construcţie şi suprafaţa de 56,18 mp teren, situate în Bucureşti, sectorul 3.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a formulat, în baza Legii nr. 10/2001, două notificări, solicitând restituirea în natură a imobilelor situate în Bucureşti, sector 3.
Prin Dispoziţia nr. 178 din 11 martie 2004 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti s-a restituit reclamantului numai imobilul de la nr. 97, nu şi cel de la nr. 97 A (filele 52, 218).
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, pentru a beneficia de reparaţii în natură în baza acestei legi speciale, persoana care se pretinde îndreptăţită trebuie să formuleze în termenul legal notificare şi să facă dovada că imobilul intră sub incidenţa acestei legi, că dreptul de proprietate asupra imobilului a existat în patrimoniul său ori al autorului său la data preluării de către stat, respectiv, că este fost proprietar sau moştenitor al fostului proprietar, precum şi că imobilul nu este imposibil de restituit în natură pe motiv că s-ar afla în vreuna dintre situaţiile de excepţie prevăzute de lege.
În speţă, s-a reţinut că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei sale, C.E.M., cu actul dotal autentificat sub nr. 6254 din 10 martie 1932 (fila 94), prin care numita C.M. (care deţinea imobilele din str. T., foste nr. 95 şi nr. 97, în baza unei donaţii (fila 114) i-a constituit acesteia dotă cele două imobile, dar şi prin actul dotal autentificat sub nr. 42707 din 4 decembrie 1939, prin care C.E.M. şi-a constituit singură dotă aceleaşi imobile la trecerea sa în cea de-a doua căsătorie (fila 96).
Procesul - verbal de carte funciară întocmit la nivelul anului 1941, indică drept proprietară tabulară la adresa de la nr. 97 pe C.E., căsătorită I. , domiciliată la nr. 97 bis, cu o suprafaţă de teren de 163 mp şi construcţie (fila 131).
Din actele de stare civilă şi certificatul de moştenitor nr. 39 din 24 ianuarie 1985, depuse la dosar, instanţa de fond a reţinut că reclamantul este moştenitorul fostei proprietare, C.E.M.
Totodată, imobilul a fost înscris la poziţia 1503 în listele anexă ale Decretului-lege nr. 92/1950, fiind deci preluat de stat în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001.
Prin expertiza tehnică topografică, completată, efectuată în cauză, s-a stabilit că terenul fostului imobil de la nr. 97 A este în suprafaţă de 160 mp, din care 85 mp curte liberă şi 75 mp teren sub construcţie (filele 210, 216-217).
De asemenea, expertul a arătat că o suprafaţă de 39 mp din curtea fostului imobil în litigiu se suprapune în prezent cu imobilul vecin.
Totodată, din contractul de vânzare-cumpărare nr. 1639 din 1 aprilie 1997, s-a constatat că o parte din construcţia de la nr.97 A şi suprafaţa de 64,96 mp teren sub construcţie au fost înstrăinate de stat către numiţii G.P. şi G.M. (fila 157), rămânând în posesia statului doar spaţiul de la mansardă, care a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 1106 din 11 octombrie 1999 (fila 18), şi diferenţa de 10,04 mp teren sub construcţie.
În consecinţă, instanţa de fond a considerat, că doar acestea din urmă şi diferenţa de curte liberă de 46 mp sunt, deci, susceptibile de restituire în natură.
În acelaşi sens, tribunalul a reţinut din documentaţia cadastrală care a stat la baza emiterii şi, respectiv, intabulării Dispoziţiei nr. 178 din 11 martie 2004, că suprafaţa totală de teren a imobilelor de la nr. 97 şi 97A, rezultată din măsurători este de 284,14 mp (fila 77), din care suprafaţa aferentă imobilului de la nr. 97 (restituit deja reclamantului şi intabulat) este de 163 mp, iar suprafaţa aferentă imobilului de la nr. 97A este de 121,14 mp, din care suprafaţa de 64,96 mp teren sub construcţie constituie proprietatea familiei G., dobândită în temeiul Legii nr. 112/1995.
Faţă de aceste împrejurări, tribunalul a apreciat că acţiunea civilă precizată formulată de reclamant pentru realizarea dreptului său, în condiţiile nesoluţionării până la această dată a notificării legal depuse, este admisibilă şi întemeiată, motiv pentru care a dispus admiterea acesteia.
Prin Decizia nr. 525 A din 23 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva acestei hotărâri, reţinând următoarele:
Probele administrate la instanţa de fond stabilesc că imobilul în litigiu, situat în prezent în Bucureşti, sector 3 a fost proprietatea autoarei intimatului reclamant – C.E.M., fiind dobândit de aceasta prin actele dotale autentificate sub nr. 6254 din 10 martie 1932 şi nr. 42707 din 04 februarie 1939 (filele 94 şi 96 din dosarul de fond).
Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 imobilul a fost preluat abuziv de stat, prin naţionalizare, iar intimatul - reclamant, în calitate de unic succesor al fostei proprietare, astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 39/1985 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 3 (fila 119 din dosarul de fond), este îndreptăţit la restituirea imobilului în condiţiile Legii nr. 10/2001, cum în mod corect a apreciat şi instanţa de fond.
În raport de aceste înscrisuri administrate în faţa instanţei de fond, necombătute de apelantul - pârât nici în faţa primei instanţe şi nici în apel, din care rezultă atât dreptul de proprietate al autoarei intimatului - reclamant asupra imobilului preluat abuziv de stat, cât şi calitatea acestuia de unic succesor al fostei proprietare, critica formulată de apelant, prin care se susţine că nu s-ar fi dovedit dreptul de proprietate al intimatului - reclamant este nefondată.
De altfel, curtea a observat că, prin motivele de apel formulate în scris, apelantul - pârât are o poziţie oscilantă, susţinând, pe de o parte faptul că intimatul - reclamant nu şi-ar fi dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului a cărui restituire o solicită, situaţie în care acesta nu ar putea beneficia de restituire conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, iar pe de altă parte, faptul că instanţa de fond ar fi trebuit să ţină seama de dispoziţiile Legii nr. 247/2005 Titlul VII cap. 5, art. 16, conform cărora ori de câte ori constată imposibilitatea restituirii în natură a imobilului solicitat prin notificare, unitatea deţinătoare emite dispoziţie prin care propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, măsuri care se stabilesc însă de Comisia Centrală.
Calitatea intimatului reclamant de persoană îndreptăţită la restituire, conform art. 3 din Legea nr. 10/2001, a fost probată de acesta cu înscrisurile menţionate anterior, iar conform raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat la instanţa de fond de ing. B.M. (fila 192 şi următoarele) şi raportului de expertiză topografică întocmit la aceiaşi instanţă de ing. G.V., a rezultat că imobilul se compune din teren în suprafaţă de 160 mp (din care 39 mp sunt ocupaţi de imobilul din C.C. nr. 126) şi construcţie cu regim de înălţime parter + mansardă.
Din acest imobil, apartamentul de la parter a fost înstrăinat familiei G., iar mansarda este deţinută de Municipiul Bucureşti, astfel cum rezultă din contractul de închiriere nr. 1106 din 11 octombrie 1999 (filele nr.18-19 fond), dar şi din expertiza topo ( pg. 2 alineat penultim). Din teren a rezultat că este liberă o suprafaţă de 56,18 mp, situaţie în care, în mod corect instanţa de fond a apreciat că intimatul - reclamant este îndreptăţit, conform art. 9 din Legea nr. 10/2001, la restituirea în natură a locuinţei de la mansardă şi a terenului liber, aferent acesteia şi nu la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Critica adusă de apelantă acestei soluţii, prin care se susţine că instanţa de fond ar fi dispus restituirea în natură fără să lămurească situaţia juridică a părţii de imobil restituită intimatului-reclamant în natură şi fără un raport de expertiză este, de asemenea, nefondată.
Situaţia juridică a mansardei şi a terenului aferent acesteia rezultă din contractul de închiriere depus la dosar (filele 18-19 dosar fond), dar şi din raportul de expertiză topo efectuat în cauză, necontestat de părţi.
Apelantul - pârât nu a contestat la fond situaţia juridică rezultând din aceste probe, iar în apel nu a administrat dovezi din care să rezulte o altă situaţie decât cea reţinută de instanţa de fond, deşi avea, conform art. 1169 C. civ., sarcina probaţiunii motivelor sale de apel.
Împotriva susmenţionatei hotărâri, a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General care, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut că în cauză erau incidente dispoziţiile art. 16, Cap. 5, Titlul VII din Legea nr. 247/2005 ce greşit nu au fost aplicate de instanţă.
Au învederat că, aşa cum au arătat şi anterior, prin dispoziţia nr. 178/2004 i-a fost restituit în natură reclamantului imobilul situat în Bucureşti, str. T. nr. 97, sector 3, astfel încât, pentru imobilul situat pe str. T. nr. 97 A, sector 3, reclamantul nu ar mai putea să beneficieze decât de măsuri reparatorii prin echivalent.
Având în vedere momentul introducerii acţiunii, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, dispoziţiile sale sunt aplicabile raportului juridic litigios, în modalitatea măsurilor reparatorii prin echivalent, cu atât mai mult cu cât notificarea prin care a fost solicitat imobilul în litigiu, a fost depusă peste termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei instanţei de apel şi, în urma rejudecării cauzei, schimbarea sentinţei primei instanţe, în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Recursul nu este fondat.
Cu notificarea înregistrată sub nr. 5876 din 16 iulie 2001 (f. 10 dosar fond) reclamantul C.D., în calitate de moştenitor al mamei sale, C.E., a solicitat restituirea în natură a imobilelor situate în Bucureşti, str. T. nr. 97, sector 3, compus din două corpuri de construcţii, unul cu parter, 2 camere, hol, dependinţe şi mansardă cu 2 camere, hol şi bucătărie, şi un alt corp de clădire în spatele curţii, cu nr. 97 bis sau 97 A, precum şi terenul aferent acestora în suprafaţă totală de 163 mp.
Prin dispoziţia nr. 178 din 11 martie 2004, Primarul general al municipiului Bucureşti a dispus restituirea în natură doar a imobilului de la 97, nu şi a celui de la nr. 97 A, pentru care, cu petiţia înregistrată sub nr. 1520 din 13 septembrie 2005, reclamantul a reiterat cererea sa de restituire în natură a imobilului situat în Bucureşti, str. T. nr. 97 A, compus din teren în suprafaţă de 56,18 mp şi construcţia situată pe acesta.
Cu referire la imobilul pretins prin notificare, legal s-a constatat a fi fost formulată în termenul de un an prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 (cu modificările şi completările ulterioare), probaţiunea administrată în cauză, inclusiv expertiza topo (ale cărei constatări nu au fost contestate), a relevat că imobilul pretins şi dispus a fi restituit în natură, mansardă şi teren de 56,18 mp sunt libere în accepţiunea legii speciale, măsura instanţei fiind conformă prevederilor art. 7, art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 10/2001.
Recurentul se află în eroare cât priveşte pretinsa consecinţă a intervenţiei Legii nr. 247/2005 raportului juridic litigios şi care ar recunoaşte în favoarea persoanelor îndreptăţite (inclusiv reclamantul), doar măsurile reparatorii prevăzute de art. 16, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Actul normativ menţionat nu a modificat decât categoria măsurilor reparatorii prin echivalentul sub forma despăgubirilor, individualizate ca fiind cele prevăzute de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, celelalte măsuri reparatorii, inclusiv condiţiile de determinare, fiind cele prevăzute de actul normativ de reparaţie în forma iniţială, respectiv restituirea în natură ori măsuri reparatorii prin echivalent, în modalitatea compensării cu alte bunuri sau servicii.
Ca urmare, se vădesc a fi nefondate atât criticile privind formularea notificării în afara terenului prevăzut de lege, cât şi cele privind restituirea bunului în natură, critici care de altfel nu au fost invocate în apel, vădindu-se astfel a fi fost formulate şi omisso medio.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar general împotriva deciziei nr. 525A din 23 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3697/2012. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 3644/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
