ICCJ. Decizia nr. 5854/2012. Civil
| Comentarii |
|
Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, înalta Curte de Casație și Justiție este organizată în 4 secții: secția I civilă, secția a II-a civilă, secția penală și secția de contencios administrativ și fiscal, 4 complete de 5 judecători și secțiile unite, cu competență proprie.
în lipsa unor norme de competență materială (care nu se confundă cu normele de organizare judiciară) prin care să se statueze în sensul că doar anumite categorii de cauze ar fi date în competența uneia dintre secțiile civile care funcționează la nivelul aceleiași instanțe, sintagma cu competență proprie prevăzută de dispoziția legală menționată distinge, în mod evident, între competențele proprii și comune ale celor două secții civile și competențele celorlalte secții ale instanței supreme, precum și competența completelor de 5 judecători.
Alocarea unor competențe specializate, distinct de competențele comune, completelor de judecată ce funcționează la nivelul celor două secții civile începând cu data de 1 octombrie 2011 și până la 1 ianuarie 2012 (termen prelungit succesiv până la data de 13 aprilie 2012 și mai apoi, pentru viitor, fără termen) s-a realizat prin hotărârea nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de conducere al înaltei Curți de Casație și Justiție, completată ulterior cu hotărârea nr. 8 din 5 aprilie 2012.
Potrivit Anexei 1 a acestei din urmă hotărâri, în cadrul secției I civilă funcționează complete specializate pentru soluționarea dosarelor având ca obiect cererile formulate în materia Legii nr. 10/2001, în materia revendicării și în materia exproprierii, dintre care două complete specializate și în soluționarea dosarelor având ca obiect cererile în materia proprietății intelectuale.
Prin aceeași hotărâre a Colegiului de conducere s-a stabilit că în cadrul secției a II-a civilă funcționează 7 complete specializate pentru soluționarea dosarelor având ca obiect, printre altele, obligația de a face.
în speță, instanța de judecată este învestită cu două acțiuni conexe, una prin care se solicită evacuarea pârâtei SC P.C. SRL din activul Hotel Restaurant C. pentru lipsă de titlu (obiect al Dosarului), iar alta prin care se solicită, în principal, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a imobilului Hotel Restaurant C. și obligarea reclamantei la plata de daune-interese pentru refuzul de a pune în executare sentința civilă nr. 7851 din 27 noiembrie 2000 a Tribunalului București, iar în subsidiar, obligarea reclamantei la plata contravalorii investițiilor aduse imobilului Hotel Restaurant C. și instituirea unui drept de retenție asupra imobilului până la plata contravalorii investițiilor (obiect al Dosarului, conexat prin încheierea din 12 aprilie 2010).
în atare situație, înalta Curte apreciază că cererea principală este aceea vizând pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, cerere având ca obiect obligație de a face.
Or, obligația de a face se circumscrie, potrivit Anexei nr. 1 la hotărârea de Colegiu nr. 8 din 05 aprilie 2012, competențelor specializate alocate exclusiv completelor de judecată ale secției a II-a civilă.
Așa fiind, dosarul a fost scos de pe rolul secției I civile și trimis, spre competentă soluționare, secției a II-a civile.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3477/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4423/2012. Civil → |
|---|
