ICCJ. Decizia nr. 6323/2012. Civil. Strămutare. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 6323/2012

Dosar nr. 5027/1/2012

Şedinţa din camera de consiliu de la 17 octombrie 2012

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se referă de magistratul asistent că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare are termen de judecată la data de 25 octombrie 2012, iar intimata a depus, la data de 28 august 2012, întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale şi excepţia lipsei interesului petentei, solicitând, totodată, cheltuieli de judecată.

Avocat C.P. depune la dosar împuternicire avocaţială şi dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 RON, respectiv, timbru judiciar în valoare de 0,3 RON.

Avocat I.C. depune la dosar împuternicire avocaţială şi un set de acte, solicitând instanţei încuviinţarea probei cu înscrisuri, în susţinerea cererii de strămutare.

Înalta Curte, în deliberare, constatând că înscrisurile solicitate în probaţiune sunt concludente, pertinente şi utile soluţionării cererii, încuviinţează depunerea acestora la dosarul cauzei.

Avocat C.P., cu privire la excepţiile invocate şi susţinute de intimată, arată că SC O.P. SA reprezintă interesele Zonei de Producţie VI Muntenia Central, aceasta neavând personalitate juridică. Solicită admiterea cererii de strămutare, astfel cum a fost formulată.

Avocat I.C. arată că petenta nu are calitate în dosarul de fond şi solicită respingerea cererii de strămutare, astfel cum a precizat atât în întâmpinarea formulată, cât şi potrivit concluziilor orale.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere atât a excepţiilor ridicate, cât şi a cererii de strămutare.

Referitor la solicitarea intimatei B.F. privind acordarea cheltuielile de judecată, se reţine, în raport de dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., că temeiul acordării acestora părţii care a câştigat procesul este culpa procesuală a adversarului său, căzut în pretenţii.

Or, respingerea cererii de strămutare nu demonstrează culpa procesuală şi nu reprezintă o „cădere în pretenţii”, în sensul textului menţionat.

Astfel, cererea de strămutare este un incident procedural, pus de legiuitor la îndemâna părţii care are îndoieli asupra imparţialităţii instanţei pe rolul căreia se află litigiul.

Ca atare, faptul că judecătorii învestiţi cu cererea de strămutare au apreciat că soluţionarea acesteia poate fi făcută în condiţii de obiectivitate la instanţa iniţial sesizată, nu înseamnă că petenta are culpa procesuală la care se referă art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, respingerea cererii de strămutare nu înseamnă că partea care a cerut strămutarea a căzut în pretenţii, deoarece, fiind incident procedural, judecata acesteia nu vizează fondul pretenţiilor deduse judecăţii, fapt pentru care, respinge cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea petentei SC O.P. SA privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 1974/828/2011 al Tribunalului Argeş, secţia civilă, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6323/2012. Civil. Strămutare. Fond