ICCJ. Decizia nr. 6489/2012. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 6489/2012
Dosar nr. 5664/1/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 23 octombrie 2012
Procedura de citare legal îndeplinită.
Cererea a fost legal timbrată.
Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 5712/99/2010* al Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată stabilit la data de 02 noiembrie 2012.
Avocatul Z.M.C. pentru petenta I.E. depune un extras din cotidianul local „B.Z.I.”, în susţinerea cererii de strămutare, după care, având cuvântul asupra cererii de strămutare, solicită admiterea acesteia aşa cum a fost formulată şi strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Iaşi la o altă instanţă egală în grad, pentru motivele expuse pe larg în scris şi prezentate verbal.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de admitere a cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite cererea formulată de petenta I.E. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 5712/99/2010* al Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Strămută judecarea cauzei de la Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, la Curtea de Apel Târgu Mureş.
Păstrează actele de procedură îndeplinite.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 6488/2012. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 6490/2012. Civil. Strămutare. Fond → |
---|