ICCJ. Decizia nr. 6483/2012. Civil. Strămutare. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 6483/2012

Dosar nr. 5485/1/2012

Şedinţa din camera de consiliu de la 23 octombrie 2012

Procedura de citare legal îndeplinită.

Cererea a fost legal timbrată.

Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 1592/116/2012 al Tribunalului Călăraşi, secţia civilă, a cărui strămutare se solicită, a fost suspendat la data de 18 septembrie 2012, conform încheierii din data de 23 august 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în baza art. 40 alin. (2) C. proc. civ.

Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de admitere a cererii de strămutare.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite cererea formulată de petenţii A.N.O., A.I., A.P.I., B.F.A.S., C.S.C., D.I., S.M., P.N., E.D.E., I.O., O.A.V., S.G.C. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 1592/116/2012 al Tribunalului Călăraşi.

Strămută judecarea cauzei de la Tribunalul Călăraşi, la Tribunalul Suceava.

Păstrează actele de procedură îndeplinite.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6483/2012. Civil. Strămutare. Fond