ICCJ. Decizia nr. 6640/2012. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 6640/2012
Dosar nr. 5409/1/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 31 octombrie 2012
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenţii S.l., S.D.P. şi G.D.
La apelul nominal au lipsit petenţii S.l., S.D.P. şi G.D., precum şi intimaţii L.R., L.M. şi L.N.
Ministerul Public este reprezentat de procuror A.B.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea a fost legal timbrată.
Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, judecata dosarului a cărui strămutare se solicită a fost constatată suspendată din data de 6 septembrie 2012, conform dispoziţiilor art. 40 alin. (2) C. proc. civ. Se referă, de asemenea, că prin cererea de strămutare formulată, petenţii au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Având cuvântul, procuror A.B. pune concluzii de admitere a cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite cererea formulată de petenţii S.l., S.D.P. şi G.D.
Strămută judecata Dosarului nr. 27512/211/2011 al Tribunalului Cluj, secţia civilă, de la această instanţă la Tribunalul Alba.
Menţine actele de procedură îndeplinite de instanţă înainte de strămutare.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 6617/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6676/2012. Civil. Strămutare. Fond → |
---|