ICCJ. Decizia nr. 6834/2012. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 6834/2012

Dosar nr. 76/119/2011*

Şedinţa din camera de consiliu de la 7 noiembrie 2012

Din examinarea actelor de la dosar constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este organizată în 4 secţii: Secţia I civilă, Secţia a II-a civilă, Secţia penală şi Secţia de contencios administrativ şi fiscal, 4 complete de 5 judecători şi Secţiile Unite, cu competenţă proprie.

În lipsa unor norme de competenţă materială (care nu se confundă cu normele de organizare judiciară) prin care să se statueze în sensul că doar anumite categorii de cauze ar fi date în competenţa uneia dintre secţiile civile care funcţionează la nivelul aceleiaşi instanţe, sintagma cu competenţă proprie prevăzută de dispoziţia legală menţionată distinge între competenţele proprii şi comune ale celor două secţii civile şi competenţele celorlalte secţii ale instanţei supreme, precum şi competenţa completelor de 5 judecători.

Alocarea unor competenţe specializate, distinct de competenţele comune, completelor de judecată ce funcţionează la nivelul celor două secţii civile începând cu data de 1 octombrie 2011 şi până la 1 ianuarie 2012 (termen prelungit succesiv până la data de 13 aprilie 2012) s-a realizat prin Hotărârea nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, potrivit Anexei 1 a hotărârii, începând cu data de 1 octombrie 2011, atât în cadrul Secţiei I civilă, cât şi în cadrul Secţiei a II-a civilă funcţionează complete specializate pentru soluţionarea anumitor cauze, în funcţie de obiect, după cum este specificat la pct. 1 şi 2 din respectiva anexă.

Restul dosarelor civile înregistrate după data de 1 octombrie 2011 şi până la data de 13 aprilie 2012, având alte obiecte decât cele alocate completelor specializate, identificate conform Nomenclatoarelor de obiecte, s-au împărţit între cele două secţii civile ale instanţei supreme, în proporţie de ½ pentru fiecare dintre acestea, prin utilizarea aplicaţiei E.

Cauza de faţă a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a civilă, la data de 29 decembrie 2011.

Obiectul cauzei - rezoluţiune antecontract, restituire prestaţii; constatare nulitate act adiţional la antecontract - se circumscrie competenţelor specializate alocate exclusiv completelor de judecată ale Secţiei a II-a civilă, la pct. 2 din respectiva anexă menţionându-se, expres, că dosarele având ca obiect rezoluţiune contract şi acţiune în constatarea nulităţii sunt de competenţa completelor specializate ce funcţionează în cadrul Secţiei a II-a civilă.

În consecinţă, dosarul a fost repartizat spre soluţionare Secţiei a II-a civilă, prin intermediul aplicaţiei E., în considerarea competenţelor alocate completelor de judecată specializate de la nivelul acestei secţii.

La al doilea termen de judecată, prin încheierea din 25 septembrie 2012 cauza a fost scoasă, însă, de pe rolul Secţiei a II-a civilă şi trimisă spre soluţionare Secţiei I civilă, reţinându-se că, din eroare administrativă, cauza a fost înregistrată la Secţia a II-a civilă.

Or, din cele ce preced, rezultă că repartizarea cauzei la Secţia a II-a civilă s-a făcut cu respectarea Hotărârii nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de conducere al instanţei.

Faptul că litigiul se situează în limitele unei acţiuni civile de la promovarea sa, anterior modificării C. civ., astfel cum s-a invocat în încheierea de trimitere, nu mai are relevanţă faţă de modificările aduse, prin Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a NCC, dispoziţiilor art. 19 şi 21 din Legea nr. 304/2004 şi nu poate constitui un temei legal pentru trimiterea cauzei spre soluţionare Secţiei I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contrar hotărârii Colegiului de conducerere al instanţei.

Aşa fiind, întrucât cauza de faţă are un obiect alocat completelor specializate ce funcţionează în cadrul Secţiei a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum s-a aprobat prin hotărârea amintită, menţinută, sub acest aspect, şi prin Anexa 1 la Hotărârea Colegiului de conducere nr. 8 din 5 aprilie 2012, prin care s-a modificat, în parte, Anexa 1 la Hotărârea nr. 10/2011, urmează a fi scoasă de pe rolul Secţiei I civilă şi trimisă, spre competentă soluţionare, Secţiei a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Scoate cauza de pe rolul Secţiei I civilă şi o trimite, spre competentă soluţionare, Secţiei a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 noiembrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6834/2012. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs