ICCJ. Decizia nr. 6804/2012. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 6804/2012

Dosar nr. 6050/1/2012

Şedinţa din camera de consiliu de la 6 noiembrie 2012

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentă N.O.

La apelul nominal se prezintă petentă N.O. prin procurator N.R., lipsind intimata F.L.

Ministerul Public este reprezentat de procuror L.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Cererea a fost legal timbrată.

Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 15652/288/2011 al Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, are termen de judecată stabilit la data de 22 noiembrie 2012.

De asemenea, se referă faptul că intimata F.L. a depus la data de 30 octombrie 2012, întâmpinare la cererea de strămutare, precum şi înscrisuri justificative.

Procuratorul petentei depune concluzii scrise şi un set de înscrisuri noi în dovedirea motivelor invocate în cererea de strămutare, arătând că nu are studii juridice şi nu poate formula concluzii verbale, însă doreşte să precizeze faptul că pârâta din prezenta cauză este sora magistratului învestit cu soluţionarea cauzei.

Mai mult, la acest moment sunt înregistrate două plângeri penale pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, formulate de petentă împotriva unor funcţionari ai instanţelor din judeţul Vâlcea.

Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de admitere a cererii de strămutare, având în vedere înscrisurile depuse de petentă în dovedirea motivelor de strămutare invocate.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite cererea formulată de petenta N.O. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 15652/288/2011 al Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă.

Strămută judecarea cauzei de la Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, la Tribunalul Buzău.

Păstrează actele de procedură îndeplinite.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6804/2012. Civil. Strămutare. Fond