ICCJ. Decizia nr. 6934/2012. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 6934/2012
Dosar nr. 5782/1/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 13 noiembrie 2012
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenţii S.C. G.I. S.R.L., M.G. şi Z.G.
La apelul nominal au răspuns petenţii S.C. G.I. S.R.L., M.G. şi Z.G., prin avocat N.T., cu împuternicire avocaţială aflată la fila x a dosarului, lipsă fiind intimaţii A.C. şi P.I.S.
Ministerul Public este reprezentat de procuror D.L.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, judecata dosarului a cărui strămutare se solicită a fost suspendată la data de 14 septembrie 2012.
Reprezentantul petenţilor, avocat N.T. solicită admiterea cererii de strămutare, pentru motivele invocate în cuprinsul acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public, procuror D.L. pune concluzii de admitere a cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petenţii S.C. G.I. S.R.L., M.G. şi Z.G. prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 6035/114/2011 al Tribunalului Buzău.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 6949/2012. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 6935/2012. Civil. Strămutare. Fond → |
---|