ICCJ. Decizia nr. 2895/2012. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 2895/2012
Dosar nr. 1948/1/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 30 aprilie 2012
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta B.E.
La apelul nominal lipsesc petenta B.E. şi intimata Casa Judeţeană de Pensii Iaşi.
Ministerul Public este reprezentat de procuror L.V.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent face raportul cauzei şi arată că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 8082/99/2010* al Curţii de Apel Iaşi are termen la data 04 mai 2012.
Procurorul solicită admiterea pentru motivele prezentate verbal.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite cererea formulată de petenta B.E. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 8082/99/2010* al Curţii de Apel Iaşi.
Strămută judecata Dosarului nr. 8082/99/2010* al Curţii de Apel Iaşi, de la această instanţă, la Curtea de Apel Bacău.
Păstrează actele de procedură îndeplinite înainte de strămutare.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 aprilie 2012.
Procesat de GGC - GV
← ICCJ. Decizia nr. 7691/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2904/2012. Civil. Strămutare. Fond → |
---|