ICCJ. Decizia nr. 4718/2012. Civil
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 4718/2012
Dosar nr. 27319/3/2008*
Şedinţa din camera de consiliu de la 21 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este organizată în 4 secţii: Secţia I civilă, Secţia a II-a civilă, Secţia penală şi Secţia de contencios administrativ şi fiscal, 4 complete de 5 judecători şi Secţiile Unite, cu competenţă proprie.
În lipsa unor norme de competenţă materială (care nu se confundă cu normele de organizare judiciară) prin care să se statueze în sensul că doar anumite categorii de cauze ar fi date în competenţa uneia dintre secţiile civile care funcţionează la nivelul aceleiaşi instanţe, sintagma cu competenţă proprie prevăzută de dispoziţia legală menţionată distinge, în mod evident, între competenţele proprii şi comune ale celor două secţii civile şi competenţele celorlalte secţii ale instanţei supreme, precum şi competenţa completelor de 5 judecători.
Alocarea unor competenţe specializate, distinct de competenţele comune, completelor de judecată ce funcţionează la nivelul celor două secţii civile începând cu data de 1 octombrie 2011 şi până la 1 ianuarie 2012 (termen prelungit succesiv până la data de 13 aprilie 2012) s-a realizat prin Hotărârea nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit Anexei 1 a hotărârii menţionate, în cadrul secţiei I civilă funcţionează complete specializate pentru soluţionarea dosarelor având ca obiect cererile formulate în materia Legii nr. 10/2001, în materia revendicării şi în materia exproprierii, dintre care două complete specializate şi în soluţionarea dosarelor având ca obiect cererile în materia proprietăţii intelectuale.
Prin aceeaşi hotărâre a Colegiului de conducere, s-a stabilit că restul dosarelor civile înregistrate după data de 1 octombrie 2011, cu excepţia celor date în competenţa completelor specializate care funcţionează la nivelul secţiei a II-a civilă, având diverse obiecte identificate în Nomenclatoarele de obiecte, se împart între cele două secţii civile ale instanţei supreme, în proporţie de V2 pentru fiecare dintre acestea, prin utilizarea aplicaţiei ECRIS.
În speţă, se constată că obiectul dosarului, respectiv o acţiune în realizare - răspunderea vânzătorului pentru vicii ascunse, nu se circumscrie competenţelor specializate alocate completelor de judecată ale secţiei I civilă şi nici competenţelor specializate alocate completelor de judecată ce funcţionează la nivelul secţiei a II-a civilă, ci este în sfera competenţelor comune, alocate completelor de judecată de la nivelul ambelor secţii civile.
În consecinţă, dosarul a fost repartizat spre soluţionare, aleatoriu, secţiei a II-a civilă, prin intermediul aplicaţiei ECRIS, bifa repartizare între secţii, în considerarea competenţelor comune alocate completelor de judecată de la nivelul acestei secţii.
Prin Încheierea din 25 aprilie 2012 dată de secţia a II-a civilă a ICCJ, cauza a fost scoasă, însă, de pe rolul acelei secţii şi trimisă spre competentă soluţionare secţiei I civilă, reţinându-se, în mod eronat, existenţa unei competenţe specializate.
Aşa fiind, cum completul de judecată iniţial învestit al secţiei a II-a civilă, în mod corect a fost desemnat să judece cauza, în concordanţă cu prevederile Hotărârii nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, faţă de cele ce preced, dosarul urmează a fi scos de pe rolul secţiei I civilă şi trimis, spre competentă soluţionare, secţiei a II-a civilă a ICCJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Scoate de pe rol cauza având ca obiect C.G.L. şi C.D.G. împotriva Deciziei nr. 769/A din 6 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi o trimite, spre competentă soluţionare, secţiei a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2012.
Procesat de GGC - LM
← ICCJ. Decizia nr. 7301/2012. Civil. îndreptare eroare... | ICCJ. Decizia nr. 4855/2012. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs → |
---|