ICCJ. Decizia nr. 4924/2012. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheiere nr. 4924/2012

Dosar nr. 3365/1/2012

Şedinţa din camera de consiliu de la 27 iunie 2012

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul D.C.

La apelul nominal se prezintă petentul D.C., personal, lipsă fiind intimata Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa.

Ministerul Public este reprezentat de procuror A.B.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se referă de magistratul asistent că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare are termen de judecată la data de 25 septembrie 2012.

Petentul solicită admiterea cererii de strămutare astfel cum a fost formulată în scris.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petentul D.C. privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 2136/120/2010* al Curţii de Apel Ploieşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 iunie 2012.

Procesat de GGC - NN

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4924/2012. Civil. Strămutare. Fond