ICCJ. Decizia nr. 7312/2012. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 7312/2012
Dosar nr. 6284/1/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 28 noiembrie 2012
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta Asociaţia de proprietari a ansamblului rezidenţial A. 1+2.
La apelul nominal se prezintă avocat O.C. pentru intimatul M.G.B. şi intimatul P.A., personal, lipsă fiind petenta Asociaţia de proprietari a ansamblului rezidenţial A. 1+2, intimaţii M.G.B., SC W.I. SRL, A.D., F.D., G.D.M., G.L., G.C., C.R.E., SC P.S. SRL, C.N.A., M.D.V., P.I.A., C.D.S., R.C. SRL, C.C., N.N.R.F., F.M.D., A.M.F., S.A.M. şi I.E.D.
Ministerul Public este reprezentat de procuror A.B.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se referă de magistratul asistent că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare are termen de judecată la data de 11 decembrie 2012.
Se referă, de asemenea, că la data de 26 noiembrie 2012, prin serviciul Registratură al instanţei, intimaţii M.G.B. şi SC W.I. SRL au depus concluzii scrise, solicitând obligarea petentei la cheltuieli de judecată.
Avocat O.C. solicită respingerea cererii de strămutare şi acordarea cheltuielilor de judecată, în dovedirea cărora depune înscrisuri doveditoare.
Având cuvântul, intimatul P.A. depune la dosar întâmpinare şi solicită respingerea cererii de strămutare.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.
Referitor la solicitarea reprezentantei intimatului M.G.B. privind acordarea cheltuielile de judecată, se reţine, în raport de dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., că temeiul acordării acestora părţii care a câştigat procesul este culpa procesuală a adversarului său, căzut în pretenţii.
Or, respingerea cererii de strămutare nu demonstrează culpa procesuală şi nu reprezintă o „cădere în pretenţii", în sensul textului menţionat.
Astfel, cererea de strămutare este un incident procedural, pus de legiuitor la îndemâna părţii care are îndoieli asupra imparţialităţii instanţei pe rolul căreia se află litigiul.
Ca atare, faptul că judecătorii învestiţi cu cererea de strămutare au apreciat că soluţionarea acesteia poate fi făcută în condiţii de obiectivitate la instanţa iniţial sesizată, nu înseamnă că petenta are culpa procesuală la care se referă art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
De asemenea, respingerea cererii de strămutare nu înseamnă că partea care a cerut strămutarea a căzut în pretenţii, deoarece, fiind incident procedural, judecata acesteia nu vizează fondul pretenţiilor deduse judecăţii, fapt pentru care,
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Respinge cererea formulată de petenta Asociaţia de proprietari a ansamblului rezidenţial A. 1+2 privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 143/94/2012 al Tribunalului Ilfov, secţia civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 noiembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 7305/2012. Civil. Fond funciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7313/2012. Civil. Strămutare. Fond → |
---|