ICCJ. Decizia nr. 1029/2013. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 1029/2013

Dosar nr. 8162/1/2012

Şedinţa din camera de consiliu de la 27 februarie 2013

S-a luat în examinare cererea formulată de petenta SC S.S. SRL prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 11712/101/2012 al Tribunalului Mehedinţi.

La apelul nominal lipsesc părţile: petenta şi intimaţii SC E. SA prin AJ M.A. - R.I. SPRL, A.N.A.F. şi D.G.F.P. Mehedinţi - A.F.P. pentru Contribuabilii Mijlocii.

Ministerul Public este reprezentat de procuror L.V., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit E. - sistemul naţional de gestiune informatică a dosarelor, dosarul a cărui strămutare se cere a fost soluţionat la data de 21 februarie 2013.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petenta SC S.S. SRL prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 11712/101/2012 al Tribunalului Mehedinţi.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1029/2013. Civil. Strămutare. Fond